Atunci și acum

Castelul de sticlă - memoriile autoarei americane Jeannette Walls, sunt o incursiune splendidă în lumea copilăriei.  A unei copilării diferite de cea pe care o vedem  ideală, știți copilăria aia în care cei mici cresc armonios cu cel puțin trei mese pe zi, jucării, cărți și gustări la discreție, cu paturi cu baldachin pentru fete și pereți tapetați cu super eroii preferați pentru băieți. Nu e copilăria aia în care copilul e înscris la o singură școală pe care o frecventează până termină studiile, iar colegii de clasă se înțeleg foarte bine și au interese comune. Nici pe departe, Lori, Jeannette, Brian și Maureen, cei patru copii ai familiei Walls au un stil de viață nonfoncormist. Familia se mută frecvent dintr-un oraș în altul, pe tot cuprinsul Statelor Unite ale Americii, obligându-i astfel pe cei patru copii să lase totul în urmă, mereu. Interesul scăzut al părinților față de stabilitatea familială și socială, pericolele la care sunt foarte des supuși copiii, da...

Strada rece de cartier gri-cenușiu într-o zi mohorâră de decembrie.  O tânără slăbuță, îmbrăcată cu o geacă  fâș plimbă copilul de mână. Băiețelul e blond cu ochii mari, albaștri, iar căciulița de capul lui lasă să se vadă o parte din bretonul de sub ea. La câțiva pași distanță doi oameni ai străzii împart o bucată uscată de pâine. Este frig, iar eu merg mai departe. Trotuarul e ud de la ploaia din timpul nopții, suflă un vânt rece și tăios. Din teii de pe marginea trotuarului au rămas doar lemne înghețate. Traversez strada și ajung lângă benzinăria lângă care leșinase un om în stare de ebrietate alaltăieri.  Mă opresc câteva secunde și rememorez nedumerirea noastră, a trecătorilor. O fi mort? Nu mișcă.. Rememorez mișcările și încercările omului de a se ridica. Ajunge într-un final ambulanța, cei doi brancardieri îl așează pe bărbat pe o targă și îl urcă în salvare. Salvarea rămâne pe loc.  Este frig, iar eu merg mai departe. Mă dezmeticesc din ...

Palatul Parlamentului Sâmbătă am vizitat și eu capitala, mult visatul pământ al făgăduinței - retoric vorbind - din țara noastră. Mai trecusem prin București, dar am staționat circa douăzeci de minute și n-am apucat să ies din gară. Vremea a fost foarte bună, am ajuns pe meleagurile bucureștene cu ocazia înscăunării noului episcop al Bisericii Române Unite cu Roma și am stat în oraș o zi. Biserica la care a avut loc evenimentul se numește Catedrala Sf.Vasile cel Mare  și a fost declarată ca fiind cea mai micuță catedrală, în ea abia încap circa o sută de persoane, așa că evenimentul s-a desfășurat pe esplanda din fața bisericii. A fost plin de lume, forfotă destul de mare și chiar entuziasm pentru credincioșii noii eparhii. Un lucru mă miră și mă bucură, faptul că a fost ridicată  la rangul de catedrală o bisericuță. Văd că se pot face lucruri mari și în locașuri mici, nu e musai nevoie de lux și fast pentru a te ruga lui Dumnezeu. El ascultă  și dacă te rogi acasă...