Atunci și acum

                          Era o seară de vară toridă, mai caldă decât serile lunii august din anul acesta. Timpul parcă era de partea noastră, nimic impresionant în cartier, adică în fața blocului, cât pot cuprinde eu cu privirea de la geamul camerei. Internetul și Facbook mă ajutau și atunci, la fel cum mă ajută și acum să îmi măresc raza vizuală și să trec dincolo de ce pot vedea afară pe geam. Cineva postează un video scurt din centru orașului, se vede primăria, iar dincolo de ea fum și foc. Prima mea reacție a fost: arde primăria! Caut alte surse și găsesc Palatul greco-catolic în flăcări. Fotografii și filmulețe semi-blurate, live-uri din Piața Unirii. Oameni dezorientați și speriați. Ovi D. Pop   Abia a doua zi, după lupte de câteva ore pe care pompierii le-au avut cu focul în noaptea precedentă, am putut să vedem ce a rămas în picioare. Pe 25 august se împlinesc doi ani de la incident.  Azi, mâine și poi...

Înainte să fim ai voștri este povestea fictivă a unei familii destrămate, a unor surori și a unui frate separați de niște oameni mârșavi și interesați de câștiguri financiare.  Mârșăviile acestea s-au întâmplat cu adevărat în Statele Unite ale Americii, iar Lisa Wingate   - autoarea - s-a inspirat din articolele citite și izvoarele istorice pentru a scrie acest roman. Romanul urmărește povestea lui Rill Foss, a celor trei surori și a fratelui lor care duc o viață plăcută într-o casă plutitoare de pe Râul Mississippi alături de Queenie și Briny, mama și tatăl lor. "Tot ce aveam era râul, dar râul ne hrănea și ne purta cu el și ne elibera." (pag. 339) Viața lor se schimbă radical în momentul în care mama este nevoită să dea naștere gemenilor familiei, cei cinci frați mai mari sunt lăsați singuri pe barcă în timp ce Briny o duce pe Queenie la maternitate.  Lăsați singuri, cei cinci copii sunt luați de pe casa plutitoare de niște străini, cu promi...

        "umoristic este singurul mod cinstit de a spune o poveste tristă" (p.72) Totul este iluminat , romanul de debut al lui Foer - și a doua carte pe care am lecturat-o eu dintre scrierile lui ( despre prima aici ) - îl are ca protagonist pe însuși autor plecat într-o călătoir în Ucraina pentru a-și descoperi rădăcinile.  Evreu de origine ucraineană, Foer pleacă pe pământul strămoșesc cu o fotografie îngălbenită în mână și cu speranța că o va găsit pe femeia care i-a salvat viața bunicului său în urmă cu cincizeci de ani. Pentru călătoria sa, Foer apelează la agenția turistică numită Călătorii la origini - ghid îi va fi un bătrân antipatic, un pic senil și încă traumatizat după decesul soției, iar translator va fi Alex, nepotul acestuia - un tânăr plin de viață, binevoitor și cu o engleză ce stârnește amuzamentul cititorilor. Cei trei sunt însoțiți și de cățeaua tembelă a bătrânului, numită Sammy Davis Junior Junior.  Traducătoarea c...

Pe data de 27 ianuarie este Yom HaShoah (ebraică),  Holocaust Remembrance Day (engleză) sau  Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în limba română. Este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului, a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.  La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german. 27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică. Înainte de rezoluția 60/7, se instituiseră zile naționale de comemorare a Holocaustului, c...

Votez pentru umanitate Urmăream discursul tipului (Ilie Toader) care a ieșit din rândul preoților ortodocși și s-a hotărât să vorbească lumii despre anumite chestiuni care nu sunt la locul lor în rândul Bisericii și în rândul creștinilor. Personal, nu sunt pe deplin de acord cu concluziile trasate de fostul preot, dar îmi place sinceritatea cu care vorbește. Vorbește în felul acesta pentru că odată ieșit din rândul clerului nu mai are nimic de pierdut, cu toate acestea nu blamează Biserica cu duritatea cu care o blamează anumite voci, pe temeiuri mai mult sau mai puțin fondate. Un aspect foarte bine subliniat de el  în discursul său face referire la faptul că binele este bine făcut când este dezinteresat. Un profesor din facultate a ținut să menționeze nu doar odată: faceți bine binele! Uneori creștinii fac așa numitele fapte bune doar în momentele de cumpănă din viață, visând la o recompensă în Eternitate. Ei bine, un lucru bun făcut din suflet și fără a aștepta ni...

sursa Am găsit pe youtube un clip foarte fain, are cam 4 minute și în el câteva femei sunt rugate să își amintească de ele însele în copilărie. Acele patru minute le-am petrecut în fața monitorului și m-au făcut să mă gândesc la copilul care am fost cândva. M-am gândit și eu bine, cum eram eu în copilărie? Retrasă, naivă și puțin complexată. Îi spun Biancăi de acum vreo doisprezece ani, ba chiar mai mulți, că e momentul să stea mai dreaptă și să zâmbească mult mai des. Îi spun că a fost o curajoasă pentru că a depășit problemele de sănătate. Voi fi și mai specifică, să mă scuzați, vă rog! Bianca, draga mea, ești un copil cuminte, matematica nu îți place și știu că nu îți va plăcea niciodată, asta este. Învățătoarea ta, ba chiar și diriginta vor avea impresia că e necesar să înveți mai multă matematică, eu îți spun că până acum am supraviețuit cu câteva calcule simple. Nu-ți place matematica, bun, dar ai altă oportunitate: citește! Citește tot ce poți și tot ce îți recomandă...

Cartea șoaptelor  este un roman scris de Varujan Vosganian -  scriitor, om politic și economist român de origine armeană. Cu un aer pitoresc remarcabil, cartea ,  prezintă o împachetare de povești despre viața armenilor pe lângă care a crescut autorul, el însuși un român de orgine armeană. "Eu sunt mai ales ceea ce n-am putut împlini. Cea mai adevărată dintre viețile pe care le port, ca un mănunchi de șerpi înnodat la un capăt, e viața netrăită. Sunt un om care pe acest pământ am trăit nespus. Și care tot pe atât n-am tărit."  Ni se spune chiar din primul capitol. "Părinții mei sunt vii. Înseamnă că eu nu sunt, încă, născut pe de-a-ntregul. Ei mă rotunjesc câte puțin la umerii mei colțuroși." Pe parcursul celor aproape 500 de pagini lecturăm povești reale trăite de autor în copilărie, sau auzite de el de la bătrânii săi. Povești pe care, la fel cum le-a auzit, se simte dator să le transmită mai departe, să le consemneze în paginile cărții. De la G...

Accabadora este al doilea roman publicat de Michela Murgia, roman ce a avut în Italia un succes enorm – a primit șapte premii importante. Autoarea aduce în atenția cititorilor o poveste interesantă ce are loc într-un sat din Sardinia. Maria Listru, o fetiță de șase ani este dată drept copil de suflet unei văduve, pentru a ușura la rându-i văduvia propriei mame și pentru a o scăpa  de povara creșterii celei de-a patra fiice. Fetița se împacă bine cu ideea de a avea în sfârșit un loc pe care nu trebuie să-l împartă cu alte trei surori, din a patra fiică a Annei Listru rămâne doar Maria, fiica de suflet a Bonariei Urrai.   „Surorile ei erau deja domnișoare, și ea se juca singură pe pămînt făcând, atentă ca o tânără gospodină, o prăjitură din noroi frământat cu furnici vii. Furnicile își mișcau piciorușele rozalii, murind încet sub decorațiile din flori de câmp și sub zahărul din nisip. În soarele aprig de iulie, prăjitura îi creș­tea în mâini, frumoasă cum su...

(acest articol merge citit pe melodiile 14 și 1 din playlist) Azi vreau să îmbătrânesc, vreau să am șaptezeci de ani, sau chiar mai mult. M-am plictisit de toate, m-am plictisit să fiu tânără. Șaptezeci de ani e o vârstă nobilă, vârstă pe care oricum nu cred că o voi atinge... La șaptezeci de ani deja voi fi trecut prin toate necazurile vieții, voi fi iubit, îmi voi fi împlinit toate planurile sau le voi fi ratat startul... voi fi luptat și cu bolile care încă mă mai așteaptă. Acum ce fac? Stau și visez la vârsta bunicilor. E ușor să trăiești când ești tânăr, dar e foarte plictisitor uneori... Când voi avea eu șaptezeci de ani, dacă voi prinde această vârstă, voi probabil veți fi doar niște amintiri. Amintiri în câteva albume foto, amintiri prin ceea ce ați lăsat util în urmă...amintiri. Eu îmi voi aminti de voi, sper să faceți și voi la fel. Să vă amintiți de mine. Dacă voi merita și sper să merit. Nu cred în reîncarnare, și cu toate astea simt că am un suflet bătrân, ...

Acest text se citește bine ascultând melodiile: 29, 9, 5, 2 sau 3 din playlist-ul blogului. E august. Am să culeg un braț de flori din grădina bunicii, vor fi galbene, albe, albastre... toate culorile ca să se potrivească. Să meargă cu cele din sufletul meu . Porumbul fierbe molcom pe aragazul din grădina de vară, curtea e inundată de miros, miros de porumb fiert și gaz. E plăcut să știi că nu ești în pericol, mirosul de gaz și cel de porumb se lasă purtate de vânt. Am crescut, nu-mi mai e foarte frică de aragaz, dar cuptorul tot nu mă încumet să-l folosesc. Curtea e plină de iarbă, de păpădii și gângănii. Fluturi zboară veseli cu aripile albe în bătaia soarelui, o viespe e în pericol să fie mâncată de o găină. Lângă palma maicii domnului  s-au strâns alte insecte, o mireasmă plăcută te îmbie să te adăpostești la umbra ei. Tencuiala verde și pe alocuri scorojită de pe casa care-mi dădea coșmaruri îmi zgârie cotul. Pățeam asta și în copiărie, alergam și din neatenție mă t...

  Acest text nu e dedicat neapărat celor văzute de mine în vacanță, e dedicat celor care au luptat sau măcar au încercat să lupte pentru țara noastră.Este dedicat celor care au suferit pe vremea când comunismul vroia să ne șteargă istoria să ne ia libertatea și să ne uniformizeze în gândire. Intrarea în Memorial Zeghe   La fel ca Memorialul Victimelor comunismului și Rezistenței din Sighetul Marmației , și acest post este menit să ne reamintească faptul că suntem români și că am trecut prin multe ca să fim așa, liberi cu bune dar și cu rele. Prin faptul că doar cârcotim și  că  ni se rupe de ce se întâmplă nu ne ajutăm cu nimic.Deși mulțumescu-ți Doamne, m-am născut după acea perioadă realizez că pentru cei ce au trăit atunci nu a fost deloc ușor. Să ți se ia casa, averea șin din ce îți rămâne să te pună să dai cotă e crunt. E crunt când îți vedeai familia cu lipsuri și nu puteai face nimic, era și mai crunt când te trimiteau cu tot cu familie în alte părți...

***Am găsit o vânătaie pe picior și mi-a venit în minte o chestie, unde dai odata doare, dacă te ajută soarta și nimerești și a doua oară tot în același loc te doare de trei ori. *** Parcă mi-e dor de picioarele pline de vâtătă și julituri din copilărie. Parcă fustițele înflorate mergeau mai bine lângă albastrul-violet al pielii învinețite decât cu beșicile de la pantofi. Atunci era altfel, hainele deveneau una cu mine imediat ce au fost îmbrăcate, acum mă mai uit de cinci ori în oglindă să văd dacă-s eu sau o necunoscută.Asta nu din cauză că aș fi cea mai cochetă fată din lume, e doar pentru că nu îmi place că nu mai văd un copil în oglindă când mă uit. *** Exact azi și-a găsit și boala să dea peste mine, aveam planificat aproape orice moment al zile, de ce nu și-a găsit o zi în care eram plictisită. *** Mereu mi-am dorit să zbor, dar nu din cauza amețelilor.Vreau să zbor deși mi-e frică rău de înălțime, și când trec pe podul de tren mi-e frică.Mai ales când văd că dedesupt e...

Anne Frank Mi-aș dori o mașină a timpului, mereu am vrut una. Nu o vreau ca pe o posesiune materială, aș vrea doar să existe una. Dacă ar exista mi-ar place săo folosesc și să văd cum era lumea cu câteva zeci sau chiar sute de ani în urmă. Să văd ce oameni au locuit în casele frumoase dar triste și degradate din centrul orașului.Acum înțeleg de ce sunt casele degradate, sunt în doliu, în doliu după foștii proprietari care au avut un sfârșit cunplit doar pentru că erau evrei sau bogați.  Nu e vina unui om că s-a născut sărac sau bogat, să fii bogat e oarecum nedrept față de ceilalți, dar asta nu înseamnă că ei au dreptul să îi strice bogăția.   Cât despre mașina timpului, aș vrea să văd cum erau stră-bunicii și bunicii mei.Pe câțiva străbunici știu cum îi cheamă, aș vrea să îi fi şi cunoscut.  Din păcate acum trebuie să mă mulțumesc doar cu poveștile bunicilor  și cu cărțile rămase mărturie din al doilea Război Mondial. Cărți precum Jurnalul Annei Frank , scri...

   Am fost săptămâna asta în sat,iar bunica mi-a povestit încă una din întâmplările din copilăria şi tinereţea ei. Era înainte de Al doilea Război Mondial, şi înaintea de instaurarea comunismului. Bunica era doar un copil pe atunci şi mi-a spus că hainele erau greu de procurat, de fapt erau făcute de femei şi fiecare odraslă avea câte o chimeşă şi o rochie (dacă era fată) şi chimeşă şi gaci dacă era băiat.   Circula o vorba printre ei "Când rochia-i pă gard, nu-i pă mine", asta  însemna că trebuia să stea doar în cămaşa pe care o lua pe sub rochie până rochia spălată se usca pe gard... cum erau şi mulţi fraţi, în familia lor era un singur rând de haine de căciulă.  Pot să spun că bunica are simţul umorului, l-a avut încă din copilărie, când fraţii mai mari o necăjeau, ea fiind stră-mezina şi chiar şi acum, după ce a trecut prin încercările vieţii, ţi nu au fost puţine. Mă întristez când văd că noi avem dulapuri pline de haine şi ne plângem când unele nu mai su...

    Bunicii mei s-au născut la sfârşitul Perioadei Interbelice, în anii '40. I-am rugat să-mi povestească despre război, bunica din partea mamei, cu toate că era foarte mică pe atunci, avea doar vreo patru ani, îşi aminteşte acele vremuri. Spune că de teama soldaţilor ruşi şi a celor nemţi se ascundeau în pivniţe şi buncăre, mergeam mai multe familii la o singură familie acasă şi se adăposteau în pivniţă, timp în care nu foarte departe de sat se auzeau bubuituri.    Soldaţii intrau prin casele oamenilor în căutarea inamicilor, fetele se ascundeau pe sub paturi pentru a nu fi abuzate de aceştia. Un soldat rus s-a legat de o soră mai mare de a bunicii, mama lor a sărit să o apere, noroc că a venit un căpitan care nu i-a permis soldatului să îşi facă de cap.  Tatăl bunicii a fost şi el plecat la război  o perioadă, s-a întors după nu ştiu câtă vreme doar piele şi os, în cât nici familia nu-l recunoscuse, şi infestat de păduchi...  Bunicii din pa...

Din nou poveştile bunicilor mei, va era dor de ele, aşa-i?! Spuneţi "da", multumesc. Mi-a zis bunicul ca un grup de feciori (băieţi) s-a dus la o familie care avea fata de măritat. Familia fetei i-a pus la masa si ominit cu tot ce aveau, le-au pus în fata ciorba . Probabil mămăligă cu carne, coc, vin, palincă sau ce-or mai fi mîncat si băut oamenii pe vremea lor. După o vreme, gazda a observat ca petitorii nu se mai satura si nu prea mai avea ce sa le dea... asa ca a pus pe masa un ulcior cu apa proaspătă. Tinerii beau pe săturate, unul dintre ei zice: -Ioi, bine ca ne-ati dat si da baut, ca barem nu mai puteam mînca... Atunci sa vezi încurcătură pe capul gazdelor. De atunci îmi tot zice bunicul ca dacă e satul, dar ar mai mînca, bea un pic de apa si poate iar sa mănînce. Apoi, nici eu nici bunicu nu ştim cum au rezolvat gazdele problema cu mîncarea, cînd primeşti în casa nişte "burţi fără fund", e greu mai ales cu nemancatii de atunci, nu ca acuma ar fi mai satul...

Din nou nemuritoarele povestioare ale bunicilor. Ce poate fi mai frumos de cat asta?! Sa mergi la bunici în vacanţe si din cînd în cînd sa îi mai " bati " la cap sa îţi povesteasca una si alta. Istorioara aceasta am auzit-o eu de la bunicul , care a auzit-o din alte parti , circulînd tot asa prin sate. Bunu zicea ca înainte de sărbătorile de iarna, pe cînd familiile îşi sacrificau animalele, nişte drumeti hoinareau printr-un sat. Seara au cerut gazduire unei familii, soţ si soţie , acestia tocmai terminasera de preparat carnea. I-au gazduit pe drumeti in camera unde erau depozitate bunatatile , barbatul le-a explicat musafirilor: - Uite, acolo sus pa rudă stau atarnati sfinţii , sub patu cela se hodineste Dumnezo . (Era vorba despre carnati si slanina ) După alte taclale , s-au culcat cu totii . Dimineaţa , însă , uspatoii si-au umplut desagele cu carnatii de pe ruda . Inainte de a pleca, unul dintre ei a z...