Atunci și acum

                                     Neortodox este cartea de memorii a Deborei Feldman , scrierea ce a inspirat serialul de pe Netflix, nu știu câți l-au văzut, dar eu da și mi-a plăcut mult. Serialul și cartea mi-au redeschis interesul pentru a cunoaște ceva mai bine lumea iudaică, fiind vorba de povestea unei persoane, evident că nu poți să judeci o întreagă religie și oamenii ei prin prisma percepțiilor descrise doar aici. Pe lângă faptul că, în Oradea cel puțin, evreii și-au lăsat amprenta asupra patrimoniului arhitectural, de la ei îmi mai place extrem de tare muzica klezmer . Stil muzical vesel, dansant și plin de viață care unește comunitățile israelite din toate colțurile lumii. Ei bine, lumea lui Deborah nu este nici pe departe una atât de veselă precum este muzica klezmer, ci una încătușată de tradiții, insecurități, reguli clare și fără echivoc. Deborah este crescut...

Am scris în ultimii ani mai multe articole în care o pomeneam pe Anne Frank, articole în care îi deplângeam scurta viață și mă minunam de profunzimea sufletului ei de copil și om în proces de maturizare.  Zilele trecute am pus mâna pe adaptarea grafică  a jurnalului  , mai mult pentru că fac o mică cercetare despre cum se desenează un comic - am de făcut un proiect - o bandă desenată. Și, ca să fiu sinceră, este unul dintre puținele cursuri pentru care îmi face plăcere să mă pregătesc (anul trecut a fost cursul de grafică de carte) la facultatea de arte.  Am urmărit la acestă carte realizarea ilustrației, a benzii desenate, secvențele pe care Ari Folman și David Polonsky le-au prezentat, pentru că jurnalul Annei are în jur de trei sute de pagini - deci era aproape imposibil să realieze benzi desenate pentru întreg jurnalul.  Dincolo de munca ilustratorilor, facem cunoștință cu o Anne profundă, mereu în centrul atenției. O adolescentă care ...

Pe data de 27 ianuarie este Yom HaShoah (ebraică),  Holocaust Remembrance Day (engleză) sau  Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în limba română. Este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului, a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.  La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german. 27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică. Înainte de rezoluția 60/7, se instituiseră zile naționale de comemorare a Holocaustului, c...

Salutare tuturor! Iar am avut o perioadă ocupată și n-am trecut de ceva vreme pe aici, așa că mă revanșez cu o nouă recomandare de carte. Oricum, printre lucrurile cu care mă pot lăuda, primul este că voi fi din nou studentă. Sunt extrem de încântată și abia aștept să văd ce noi oportunități de cunoaștere, exercițiu și ce fel de oameni îmi va scoate acest nou ciclu de studii în cale. Al doilea lucru este că vara aceasta am călătorit și mai am încă două călătorii planificate. Nerăbdare, nerăbdare! Să revenim la cărți, ce ziceți? Ei bine, am pus mâna din nou pe John Steinbeck , acum câțiva ani vorbeam de Fructele mâiniei de la el, acum vă scriu despre Călătorii cu Charley . “Când te pregătești mult timp pentru o călătorie cred că nutrești gândul intim că nu se va realiza.” John Steinbeck reușește să construiască o mini-frescă a Americii prin intermediul acestor memorii. Alături de el și de Charley descoperim oameni, moravuri, obiceiuri, locații, dorințe, suferințe ...

Castelul de sticlă - memoriile autoarei americane Jeannette Walls, sunt o incursiune splendidă în lumea copilăriei.  A unei copilării diferite de cea pe care o vedem  ideală, știți copilăria aia în care cei mici cresc armonios cu cel puțin trei mese pe zi, jucării, cărți și gustări la discreție, cu paturi cu baldachin pentru fete și pereți tapetați cu super eroii preferați pentru băieți. Nu e copilăria aia în care copilul e înscris la o singură școală pe care o frecventează până termină studiile, iar colegii de clasă se înțeleg foarte bine și au interese comune. Nici pe departe, Lori, Jeannette, Brian și Maureen, cei patru copii ai familiei Walls au un stil de viață nonfoncormist. Familia se mută frecvent dintr-un oraș în altul, pe tot cuprinsul Statelor Unite ale Americii, obligându-i astfel pe cei patru copii să lase totul în urmă, mereu. Interesul scăzut al părinților față de stabilitatea familială și socială, pericolele la care sunt foarte des supuși copiii, da...

Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi,  n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana - d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo) a fost un scriitor rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski).  Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. Creația sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului și omenescului. Despr...

După o perioadă extrem grea pentru mine pe plan personal, am reușit să termin de citit cartea Numai cu fiica mea de Betty Mahmoody. Ba mai mult, am reușit să îmi adun gândurile și să am puterea de a scrie despre ea. Continuarea acestei cărți a fost scrisă de fiica lui Betty Mahmoody, Mahtob - și se numește Numele meu este Mahtob . Găsiți recenzia pe blog. Povestea relatată de Betty este similară cu cea pe care o găsiți în cartea lui Mahtob, dar cea dintâi are acuratețea unei persoane mature, ale cărei amintiri au fost proaspete în momentul în care au fost scrise. Betty Mahmoody, căsătorită cu medicul anestezist Sayed Mahmoody acceptă cu mari ezitări să-și însoțească soțul într-o călătorie în Iran, alături de fiica lor Mahtob. Betty și Mahtob sunt cetățeni americani, iar Moody (soțul) este iranian stabilit în Statele Unite. La scurt timp după sosirea în Iran, Betty și Mahtob se văd prinse într-o capcană înfiorătoare, Moody  îi dezvăluie soției că vor rămâne definitiv...

E noaptea târziu, e vară și cald, iar eu abia am terminat de citit Întreab-o pe Alice , dar cartea m-a convins să redeschid calculatorul în toiul nopții, asta ca să îmi însemnez gândurile despre carte cât sunt proaspete. Adevărul este că personajul principal din carte nu se numește Alice, nici măcar nu știm cum o cheamă pe protagonistă, de fapt nici nu contează. Inițial am fost de-a dreptul reticentă în privința cărții, mă gândeam că va fi o carte cinematografică (scrisă pentru a se realiza o ecranizare după ea), dar m-am înșelat. Valoarea literară în sine a cărții este de-a dreptul grozavă, probabil datorită introspecției psihologice a protagonistei. Adolescenta asta, eu am s-o numesc Alice ca să ne fie mai ușor, e cât se poate de normală. Merge la un liceu undeva în Statele Unite ale Americii, acțiunea are loc prin anii 60-70, tatăl ei e profesor universitar, are o familie fericită. Nenorocul lui Alice este că invitată la diferite petreceri , începe să consume droguri, ...

"Știam că tata încearcă să dea de mine, dar nu știam de ce. Voia doar să vorbim sau voia să mă vadă? Voia să mă ducă înapoi în Iran? Voia să spele onoarea familiei ucigându-mă pentru ce eram creștină, pentru că nu purtam văl, pentru că mă machiam, ascultam muzică rock (..)?" Numele meu este Mahtob  e povestea lui Mahtob Mahmoody, continuarea relatării începută de mama ei: Numai cu fiica mea de Betty Mahmoody. Mahtob și Betty încearcă împreună să treacă peste o traumă suferită în Iran, când tatăl lui Mahtob le-a ținut ostatice pe cele două timp de optsprezece luni. Betty  se lasă convinsă de soțul ei, Sayed Mahmoody, să facă o vizită de două săptămâni în Iran, în țara natală a soțului. Doar că ajunși acolo, atitudinea lui Sayed se schimbă radical, când vine vorba de soția lui. Începe să fie din ce în ce mai autoritar cu Betty, recurge la amenințări și bătăi.  În final, vizita se dovedește a fi o minciună, pentru că Sayed Mahmoody ia decizia de a rămâne în Iran...

Toate casele au nevoie de un balcon , la fel cum fiecare om are nevoie din când în când de o privire retrospectivă asupra propriei sale vieți. Balconul poate fi o metaforă asupra vieții, din balcon vezi și în interiorul casei, dar vezi și exteriorul ei, lumea dinafară. Practic ești situat undeva între cele două lumi, lumea ta interioară, reprezentată de casă și cea exterioară. Toate casele au nevoie de un balcon este povestea vieții Rinei Frank, ea povestește despre copilăria petrecută în orașul israelian Haifa, alături de părinții și sora ei, Yosefa. Emigrați din România, părinții Rinei încearcă să își găsească locul în societatea formată din oameni proveniți din întreaga lume. Frumoasă, impulsivă și băiețoasă, Rina trăiește câțiva ani în cel mai sărac cartier din Haifa, Wasi Salib, înconjurată de diferite alte familii de evrei sau musulmani, un teritoriu în care religiile și tradițiile se îmbină. Cu toate acestea, Rina este nevoită să se supună anumitor cutume socia...

Anaïs Nin scrie în jurnalele sale cu mult patos și o sinceritate de speriat, toate pentru că această femeie face ceea ce îi place cel mai mult și nu aplică acest lucru doar asupra soțului ci și altor apropiați.  “Eu iubesc, iubesc, iubesc.” spune Anaïs în una dintre paginile jurnalului său, pretextul este iubirea, dar iubirea ei se îndreaptă spre Henry Miller și chiar spre soția lui, June.  Pretextul cu care se salvează oarecum de infidelitate față de Hugo, soțul ei, este plictisul. Ca să nu apară monotonia în căsnicie, Anaïs își răsfrânge iubirea și asupra cuplului Henry și June.  “Nevoia de a crește și de a trăi intens e atât de puternică în mine, încât nu-i pot rezista. Voi lucra, îmi voi iubi soțul, dar mă voi împlini.”   Anaïs Nin nu este constrânsă de nimic să iubească, iar în jurul ei se învârt toți aș zice. Iubirea imatură este tot iubire. O noutate pe care, cred eu, o aduce cartea , față de ce am citit eu, este și iubirea, erosul, răsfrân...

Mai țineți minte că anul trecut vă vorbeam despre prima parte a romanului grafic , cartea Persepolis , comparată cu filmul? Ei bine, mulțumită celor de la librăria online Libris am pus gheruțele pe volumul al doilea al seriei.  Despre carte Volumul al doilea redă continuarea adolescenței lui Marjane Satrapi, acum aflată în Austria la studii. Marjane se confruntă cu probleme adolescentine, pe lângă ele apar și problemele identitare și chinul continu de a se integra într-o societate europeană.  La doar paisprezece ani este nevoită să ia viața în propriile mâini, să se descurce singură într-un liceu nou, aflat într-o țară nouă, foarte diferită de Iranul natal. Cu o personalitate deschisă spre nou, tânăra reușește să se adapteze în noua ei lume, își face câțiva prieteni, schimbă diferite locuri de trai și nu se dă la o parte din a testa anumite lucruri noi, activități care în țara natală o pot condamna la închisoare. Dragoste, dorguri, alcool, antu...

Am știut aproape imediat ce am văzut cartea pe librăria online Libris că o să îmi placă. Floarea deșertului este povestea extraordinară a vieții lui Waris Dirie, așa spune descrierea de pe website. Cu atât mai bine, am vrut să văd ce e atât de extraordinar la viața lui Waris. Ce are femeia aceasta atât de special încât să mă intereseze?  E și ea o femeie ca mine și ca multe altele. Da, femeie. Diferența dintre ea și multe dintre noi,  eu și cele care citesc acest blog, este ca Waris s-a născut în deșertul Somalez.   Despre carte Waris Dirie a crescut într-o famile nomadă, numeroasă, avea grijă de turmele de capre și făcea orice spunea tatăl, capul familiei. La doar cinci ani, adulții au hotărât că Waris trebuie să devină femeie. Mama ei a dus-o în pustietate, unde o bătrână i-a făcut circumcizia pe viu, cu o lamă de ras folosită: "Următorul lucru pe care l-am simțit a fost tăierea cărnii mele, a organelor mele genitale externe. Am auzit sunetul lamei ...

"Vreau să divorțez! " nu este o replică dintr-o telenovelă, o piesă de teatru sau un roman siropos. "Vreau să divorțez! " de această dată n-a fost rostit de vreo femeie la treizeci de ani sătulă de corvoada casnică sau neplăcerile conjugale, ci de o fetiță. Nojoud Ali este doar o copilă, ce are ea special este faptul că a divorțat la doar zece ani, acest lucru o cataloghează drept cea mai tânrără femeie divorțată din lume. Mi-e pe sub mână să numesc femeie o copilă de vârsta ei. "Într-o seară a lunii februarie 2008, când tocmai mă întorsesem acasă, Aba (tata) m-a înștiințat că are o veste bună pentru mine: Nojoud, în curând te vei mărita." Căsătoria lui Nojoud a avut loc în anul 2008, aranjată fiind de tatăl ei pe când fata avea doar zece ani. Bărbatul a pus căsătoria precoce a fiicei sale pe seama sărăciei și a onoarei pe care micuța ar putea să o păteze.  După o ceremonie scurtă, rudele prin alianță au luat-o pe Nojoud în mașina lor ș...