luni, 22 februarie 2010

Cei patru crai din cor

Duminica dimineata, ma trezesc cu o mutra din aia acra, ma holbez putin pe fereastra si ma gandesc sa ma culc la loc. Dar nu, prefer sa ies din camera si sa ma infatisez mamei in toata somnolenta mea.
Atunci imi face invitatie la biserica, am mentionat ca nu-mi prea place la biserica, mai ales la astea din cartierul meu.
Crestinismul nu inseamna doar biserica, post, ingenuncheri si pupat de icoane... dar in fine.
Accept intr-un final si merg sa imi aleg hainele, mai arunc cativa ochi pe fereastra, vad ca incepe sa ninga,de fapt un soi de asta de lapovita, o vreme mohorata ca nici cainele nu-ti vine sa-l lasi afara, daramite sa mai iesi si tu din casa... E nu si nu, "Ningeee,ooo, nu se poate sa ninga, nu vreau,vreau sa vina primavara!", dar ti-ai gasit, pe mine sa ma asculte vremea.
In drum spre biserica, un vant puternic, sufla toti fulgii in fata, mama cu umbrela, dar fara rost, ca toate veneau din fata la ce batea vantu. Mi-am zis ca pana ajungem o sa fim oameni de zapada.
Am ajuns intr-un final. Ne refugiem in podul (corul) bisericii, acolo unde are mama locul ei.
Acolo niste oameni linistiti, trei copii, (doua fete, una de varsta mea, una mai mica si un baietel) stau sprijiniti de zid (balustrada) si privesc linistiti slujba.
Baietelul avea in dotare o masinuta mica si albastra. Se cam plictisea saracul, si fetele la fel, dar si eu, putin.
La rugaciuni se mai gadilau, ca sa treaca timpul. Macar se simteau bine.
Dupa un timp, in cor mai soseste inca un baiat, ceva mai mare, caruia i se permite sa se joace cu celalalt copil.
Am auzit un pic din conversatia lor in timp ce se jucau cu masinutele (ambii baietii erau dotati cu masinutele lor):
"- Tu cati ani ai?
- Atatia! (pe degete 5)
- Ai cinci ani?
-Nu, atatia (pe degete 4 de data aceasta)."
-Eu am aproape sapte ani (ii arata amicului sapte degete) si in toamna voi merge la scoala.
Imi zic in sinea mea, aproape sapte ani si vine cu masinutele la biserica, pe cel de patru ani il intelegeam, dar pe acesta... eu nu-mi amintesc sa fi mers cu papusile la biserica, nu ma lasa mama de fapt.
Dupa cateva zeci de minute mai sosesc inca doi baieteii, se prind toti patru in joc si in vorbe.
Lumea se uita amuzata la cei patru mici soferi. Eu si mama idem. Ea imi zambeste si imi spune ca cei trei mai mititei sunt colegi de gradinita, le cunostea pe mamele lor.
Din cand in cand li se mai atragea atentia sa faca vorbeasca mai incet, oricat de incet ar fi vorbit, nu se putea sa nu iti atraga atentia si sa te amuze inocenta cu care isi conduceau masinutele pe soselele bisericii. :)
Au fost tare simpatici, mai trezeau macar lumea adormita de vreme din prejur, inclusiv pe mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)