Păsările din colivia verde



Se spune că o pasăre e la fel de nefericită într-o colivie de aur, cum e și în una de fier.
 Am cunoscut două păsărele , băiețel și fetiță, care au trăit în una, colivia lor nu era de aur,era verde, iar  ele păreau mulțumite. Își petreceau zilele mâncând semințele lor preferate, savurând salate și biscuiți.Cântau de cum răsărea soarele, ciripeau și admirau zborul păsărilor libere.
  Erau deja obișnuite cu acestă rutină, din când în când oamenii veneau și le admirau, vorbeau cu ele.Cele două păsărele se uitau cu interes la oamenii lor, îi ascultau și uneori răspundeau printr-un ciripit scurt și o privire  de mărgică aruncată pe furiș.
  Cele două păsărele erau iubite, în fiecare dimineață primeau apă și mâncare proaspătă. Erau foarte bucuroase.
-Uite ce frumos zboară suratele noastre, zise fetița într-o zi după micul dejun pe când erau în curte.
-Mda... răspunse băiețelul somnoros și înfoiat în pene.
-Mi-ar plăcea să zbor cu ele, dar nu pot de colivie.
În clipa următoare fetița zbură de pe stinghie și se lovi de gratii dar căzu apoi pe podeaua coliviei. Speriați de zarva creată oamenii au venit în fugă să vadă ce s-a întâmplat.Au rămas ușurați și s-au dus în  treaba lor după ce fetița s-a ridicat singură pe stinghie.
-De ce ai făcut asta? o întrebă prietenul ei.
-Am vrut să plec, prietene, să zbor liberă.
-Dar de ce? Asta e viața ta, te-ai  născut printre oameni și vei muri printre oameni.La fel și eu.
-Nu vreau ca viața mea să însemne doar aceste  gratii, această colivie verde!
-Eu unul mă simt foarte bine aici, uite vine omul nostru cu prânzul. Zise băiețelul și sări la castronașul cu semințe lăsat de om în colivia verde.
În zilele următoare fetița a pândit de fiecare dată când  oamenii ridicau ușița coliviei, a observat atent totul. Într-o zi a profitat de neatenția omului și a ieșit pe ușița rămasă deschisă. Când omul s-a întors fetița zburase deja spre stolul de vrăbii ce se avânta pe cer. A strigat-o, dar nu l-a băgat în seamă.Omul n-a mai avut ce să facă, s-a resemnat și a intrat în casă.
 Băiețelul era trist, după jumătate de oră fetița a căzut secerată la pământ din cauză că a fost rănită de un uliu flămând.Din cauza șocului inima păsării s-a oprit, chiar dacă uliul a prins o altă pasăre, fetița noastră n-a putut rezista și s-a stins imediat.
 Prietenul ei n-a putut face nimic altceva decât să o privească zăcând pe iarbă, până când o pisică a venit și a luat-o pe fetiță cu ea.
 Băiețelul a greșit, fetița s-a născut printre oameni și chiar dacă nu s-a bucurat mult de libertate, a avut-o, chiar dacă a costat-o viața, a murit liberă...

(postare programată)

Comentarii

  1. Dacă e să vorbesc strict despre păsări, am avut şi eu doi papagali, pereche. Când am mai crescut, mi-am dat seama că nu în colivie le e locul de fapt, am vrut chiar să le dau drumul din colivie, să zboare spre cer, să le fie mai bine. Din fericire am realizat că sunt atâtea pericole pentru nişte papagali, iar ei nu erau obişnuiţi cu alte păsări.
    M-a atins oarecum povestea asta. Trist... :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am inspirat in scrierea povestioarei din viata celorlalte pasarele pe care le-am avut, si din pacate au murit :(
      Papagalii pe care ii tinem noi in colivii n-ar supravietui inafara lor, ei sunt nascuti si crescuti printre oameni, si depind de ei.La noi in tara nu sunt la ei "acasa", chiar daca ar fi in tara de provenienta ar trebui sa fie reintegrati treptat ca sa poata trai libieri. :)

      Ștergere
  2. Povestea ta este minunata. Ai talent:*! Iar cand am citit-o.. Mi s-au umezit putin ochii. Saptamana trecuta mi-a plecat si mie papagalul. Am uitat portita deschisa. Insa a mai avut portita deschisa,si nu a plecat.Nu inteleg.Dar sper sa fie bine..Cu toate ca au trecut atatea zile..A si plouat.:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Imi pare rau sa aud ca a fugit... :(

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)