Vecinul meu Totoro -My neighbor Totoro

Totoro, Mei,  Satsuki
Azi dăm în mintea copiilor și ne uităm la desene, cel puțin eu așa am făcut. Am petrecut o seară foarte plăcută alături de Vecinul meu Totoro. Vă mai amintiți de Lumea secretă a lui Arriety, vă recomandam acest film într-un post mai vechi, ambele filme au fost produse de Studiourile Ghibli din Japonia. Din păcate nu cred că există o versiune dublată în romană a acestui film, există doar dublate în engleză. Nici măcar cu subtitrare în română n-am găsit, nu s-a încumetat nimeni se pare.Eu sunt mai leneșă din fire și aș depune un efort cât mai mic dacă se poate. :)
 Filmul le urmărește pe cele două surori  Satsuki și Mei, care se mută împreună cu tatăl lor într-o zonă rurală a Japoniei, în timp ce mama lor este internată la un spital apropiat.
Cele două fetițe sunt foarte încântate de noua lor casă și se acomodează repede, ba chiar pornesc în diferite explorări. În drumețiile lor, fetele întâlnesc diferite spirite ale pădurii, printre care și pe uriașul, botezat de Mei, Totoro. Aceștia se împrietenesc, chiar dacă se descurcă doar prin gesturi.
În momentul în care micuța Mei pleacă de una singură la spital să o viziteze pe mama sa, Satsuki îi cere ajutorul lui Totoro ca să o găsească, Totoro cheamă Autobuzul Pisică ce o va ajuta pe fată să-și găsească sora.
E o poveste plină de magie, dragoste și culoare, numai bună de vizionat. Puteți vedea versiunea în engleză aici. Spun că accentul e pus mai mult pe peisaje, culoare și personaje decât pe acțiune. Peisajele desenat și tehnica în care au fost realizate sunt superbe, mai ales pentru anul 1988, anul în care a fost produsă animația.
Voi ați mai urmărit alte filme ale Studiourilor Ghibli? Eu vreau să mă uit la Anne de la Green Gables și la Ponyo. :D Și la altele care îmi vor face cu ochiul.



Ce alt film de acest gen, animație sau nu, ați recomanda voi unui suflet mereu tânăr?

Comentarii

  1. Am văzut cele două filme, sunt super adorabile! ♥
    Alte sugestii ar fi Spirited Away și Howl's Moving Castle, sunt produse de același studio. Filmele lor mă fac să regăsesc acea emoție a unui copil care se uită la desene animate.
    PS: îmi place că ai readus vechiul aspect, e mult mai vesel și colorat. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Studiourile Ghibli pot foarte bine sa egaleze sau chiar sa depaseasca Studiourile Disney. :D Voi cauta curand si ce ai propus tu! :)
      Ma bucur ca iti place vechiul/noul aspect. :))

      Ștergere
  2. :)) daca tu ai dat in mintea copiilor ce sa mai zic de mine? eu ador desenele animate. pe asta nu l-am vazut, dar, in general sunt mare amatoare de desene.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce-i drept Totoro e grozav. Un alt film interesant, de la un alt studio japonez -Chizu Studio ar fi Wolf Children Ame and Yuki.E usor de vazut si foarte dragut :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)