Printre lupi...


Sunt genul care și-ar cumpăra o carte nouă chiar dacă mai sunt altele acasă pe noptieră care așteaptă să fie citite.Așa am dat de o lume Printre lupi a Mishei Defonseca.


Trecătorii nu mă bagă în seamă.Nu văd că sunt un lup rătăcit pe străzile orașului.Un lup mascul sau femelă, fără nume, fără vârstă.În indiferența mulțimii nu am niciun reper.(...) Mi se spunea Mishke, eram o fetiță evreică și aveam șapte ani.

  Mi-a plăcut mult Printre lupi de Misha Defonseca. O poveste fabuloasă, foarte aproape de adevăr pe care oamenii au crezut-o până nu demult reală.Pe parcusrul lecturii, care a durat cam mult din cauza timpului, m-am simțit ca micuța Mishke, autoarea în copilărie.Am văzut lumea prin ochișorii ei de copil pornit prin lume în căutarea părinților.
   Printre lupi e povestea unei copilițe ce a avut ghinionul  să se nască evreică în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Pleacă din Belgia, țara natală după ce a fost lăsată în grija unei familii iar aceasta urma să o dea naziștilor. În viață o ține doar gândul că părinții ei sunt vii pe undeva prin est, unde au fost deportați, și unde îi va găsi. Își începe călătoria la șapte ani, trece prin orașe chinuite de război, prin păduri și chiar lagăre naziste în călătoria sa. Se împrietenește cu o lupoaică. Aceasta o hrănește și o încălzește până când într-o zi este împușcată de un vânător împreună cu perechea ei.Lucrul acesta o enervează foarte tare pe Mishke, care merge să ia trupul lupoaicei de la vânător cu orice preț.
  Rămasă din nou singura, fetița își continuă drumul, ajungând în diferite orașe și chiar lagăre naziste, acolo o surprind resemnarea oamenilor în fața morții și nepăsarea celorlalți față de cei omorâți în fața lor. Întoarsă în sălbăticie se împrietenește cu o altă haită de lupi, cu care trăiește o bună perioadă de vreme. Când este printre oameni fură in case tot ce apucă pentru a se hrăni, omoară chiar pentru a scăpa cu viață și este martora neputincioasă a unui viol și a mai multor ucideri în masă. Trece prin țări precum Germania,Polonia și chiar România. Până când după mulți ani se reîntoarce în țara natală unde este crescută și obligată să treacă la catolicism de două surori. Urmează studii pentru a deveni învățătoare, reia legătura cu bunicul său, unul din oamenii căreia Mishke i-a fost lăsată în grija de către părinți. Toate acestea sub protecția pseudonimului de Monique Valle pe care Mikshe este nevoită sa și-l însușească pentru a scăpa de naziști.
  După ce devine majoră profesează o scurtă după care este angajată să se ocupe de copii călătorilor de pe un vapor. Dă în patima bauturii având o viață dezordonată până când pleacă de pe vapor în orașul natal și ăși întemeiază o familie.
   Cam acesta ar fi rezumatul cărții, nu vă dau prea multe amănunte ca să nu va plictisesc. :)
Puteţi cumpăra cartea de aici http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-de-divertisment/sf-fantasy/printre-lupi-8820.html

Comentarii