Premoniţia

În filmul ăsta toată acțiunea are loc într-un ritm alert, din ziua în care Linda află de decesul soțului ei și până în momentul în care ea este martora accidentului în care acesta își pierde viața.
Viața Lindei este una normală până când este vizitată acasă de un agent al poliției care o anunță că soțul ei și-a pierdut viața cu o zi înainte într-un accident de mașină.Din acel moment începe chinul Lindei care se trezește în următoarea zi ca fiind o altă zi de dinainte de deces.Acțiunea filmului este alertă și alternantă, Linda încearcă să pună cap la cap indiciile din fiecare zi și face orice poate pentru a-și salva soțul, e consideră ca daca-l lasă să moară e ca și cum l-ar omorî ea însăși.
  Am mai văzut filmul acesta și înainte, dar mi-am amintit de asta abia în timp ce-l vizionam și mă gândeam la o secvență în care o fetiță se accidentează în timp ce trece printr-o ușă de sticlă și îmi doream să revăd filmul din care era secvența.Până să mă dezmeticesc, mi-am dat seamă că secvența la care mă gândeam era chiar din filmul pe care-l vizionam,aiurea,nu?
Memoria joacă de multe ori feste, probabil că am văzut filmul la TV și nu l-am văzut de la început, am recunoscut subconștient actorii iar mintea mea a asociat secvența cu fetița accidentul cu filmul și a făcut legătura...
 E un film care te ține tot timpul cu sufletul la gură, întrebarea e, va reuși oare Linda să-l salveze pe soțul ei Jim sau va lăsa totul să-și desfășoare cursul? N-aveți decât să aflați vizionând filmul.Vă las aici link-ul ca să vă uitați online.Link-ul aici.

De citit, acum citesc De veghe în lanul de secară-J.D Salinger, mâine probabil voi face babysitting cu o păpușică de 3 ani, așa că wish me luc.:D

Comentarii

  1. Ah, parca a fost odata pe PROtv. N-am apucat sa-l vad pe tot, dar mi-a placut <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Am tot trecut peste filmul acesta in cautarea mea de filme...
    Din plot imi parea un film stresat, obsedant, cu aceeasi situatie care se repeta. Filmele acesta ma frustreaza mereu:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din cand in cand simt nevoie sa mai vad un film din asta "obsedant" ca sa simt ca traiesc...cand e viata mai monotona :))

      Ștergere
  3. L-am vazut, l-am vazut :)
    Mi-a placut mult! :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)