Un cadou sfânt

Eram la activitățile cu copiii de sâmbătă dimineața în biserica ascunsă printre blocurile cenușii din cartier.
Colindele, coloratul și pregătitul decorațiunilor pentru Crăciun se terminaseră, părinții veneau deja să își ia prichindeii acasă.
Sînziana, fetița de cinci ani cu păr cârlionțat și ochii mari își aștepta încă mama. Am chemat-o să stea lângă mine și colega mea până venea după ea.
- Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, zice voioasă!
Ne jucăm cât ne jucăm toate trei prin  demisolul bisericii, la un momentdat opresc alergătura și propun:
- Hai mai bine să ne jucăm altceva. Ce cadou mi-ai oferi? O întreb pe nepregătite.
Sînziana mă privește nelămurită și șoptește cu jumătate de gură: nu ți-aș da nimic... 
- Hai să ne imaginăm, zic, dacă mi-ai face un cadou, ce mi-ai da?
Mă trage de mână dincolo de draperiile care despart capela de restul demisolului, și - cu mâna întinsă spre statueta de cca. 30 centimetri ce înfățișează o călugăriță care se roagă - zice:
- Ţi-aș oferi un cadou sfânt, ți-aș da statuia Sfintei Rita!
Eu și colega mea rămânem puțin nedumerite și ne uităm una la alta ...  Și eu care i-aș fi oferit Sînzianei o păpușă Barbie, observ totuși că unii dintre cei mici au altfel de modele, mult mai bune decât Barbie. Eu personal nici nu eram prea sigură pe cine înfățișează statueta care se roagă în fața altarului din capelă.
Ulterior am aflat că unul dintre jocurile preferate ale Sînzianei este să se îmbrace ca Sf. Rita sau Fecioara Maria. Ea se simte foarte bine la biserică, observă atent tot ce are în jur și, aș putea zice că are modele pe care le are un om matur. Pe câți copii de vârsta ei auziți vorbind, pe lângă Capra cu trei iezi, de Sfânta Rita sau Fecioara Maria?
E primul pe care-l aud vorbind și despre altceva înafară de poveștile copilăriei sau desene animate, fie chiar și la biserică.

foto: pictură de William Adolphe Bouguereau.