Micuța Bijou - Patrick Modiano


Am terminat în sfârșit de citit halucinanta carte Micuța Bijou. Sincer, n-a fost cum mă așteptam și aveam așteptări ceva mai mari de la carte.
Chiar dacă este o carte scurtă, eu am reușit să mențin un record în a citi multă vreme cartea. Motive am un catralion, deși poate că n-ar trebui să mă scuz.

Despre autor

Jean Patrick Modiano s-a născut în 30 iulie 1945, în Boulogne-Billancourt, Franța, dintr-un tată evreu italian și o mamă belgiancă, Alberto Modiano și Louisa Colpeyn. În liceu îl întâlnește pe Raymond Queneau, care îl introduce în lumea literară și îi citește manuscrisul primei lui cărți înainte de publicare, în 1968: La Place de l’Étoile, lucrarea obținând Premiul „Roger Nimier“ și Premiul Fénéon. Modiano este un scriitor extrem de prolific, publicând, de atunci, câte un roman la un interval de maximum trei ani. S-a căsătorit în 1970 cu Dominique Zerhfuss.
 În 2014 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, după ce anterior fusese laureat al premiului pentru roman al Academiei Franceze și al Prix Goncourt. (mai multe pe wikipedia)


Despre carte

Romanul Micuța Bijou a fost publicat pentru prima dată în Franța în anul 2001. Cartea o urmărește pe Thérèse, o tânără de 19 ani, pe drumul său în căutarea mamei pierdute. Totul începe în momentul în care Thérèse vede în stația de metrou o femeie cu un mantou galben

Trecuseră vreo doispezece ani de când nu mi se mai spunea Micuța Bijou și mă găseam în stația de metrou Châtelet la ora de vârf. Mă aflam în mulțimea din culoarul acela nesfârșit, pe covorul rulant. O femeie purta un mantou galben. Culoarea mantoului îmi atrăsese atenția și o vedeam din spate, pe covorul rulant. (...) Atunci i-am văzut fața. Asemănarea acestei fețe cu cea a mamei mele era atât de izbitoare încât m-am gândit că era chiar ea.
De la acest mantou galben purtat de femeie și de la această confuzie, începem un adevărat periplu în lumea tinerei. Mai mereu singură, Thérèse se agață de trecători în speranța că nu va fi mereu așa. Se angajează ca dădacă, familia fetei de care are grija este foarte rece și distantă, chiar și cu propria fetiță. Astfel, copilăria fetiței este o oglindire a copilăriei lui Thérèse - pe când era Micuța Bijou.
Tânăra crește în umbra unei femei întreținute, o mamă excentrică cu o carieră de dansatoare ratată și o viață plină de extravaganțe inutile.

Tot această mamă o lasă pe copilă de izbeliște și pleacă mai departe să-și vadă de viața ei. Thérèse se descurcă bine în viață, până în momentul în care o vede pe femeia cu mantou galben la metrou. În acel moment apare o adevărată ruptură de realitate. Deși zvonurile spun că mama ei este decedată, tânăra tot mai speră că acea femeie ar putea fi cine speră ea. Întreaga ei existență este dată peste cap, scopul suprem fiind acela de a o reîntâlni pe posesoarea mantoului galben.
Scrisă destul de haotic, cartea, chiar dacă pentru început este presărată de mister și aer parizian, te leagă de Thérèse și te duce cu ea în căutarea identității. 

Atmosfera apăsătoare din carte este un amestec  de umbre și lumini, de speranță și deznădejde.
Găsiți cartea pe libăria online Libris. Tot la ei găsiți o gamă bogată de cărți online și  cărți în limba engleză.

****

Voi ce citiți?
Vă place noul aspect (iernatic) al blogului? 
Zi binecuvântată și spor în toate!


Comentarii

  1. Tipa care era o dansatoare ratată e mama fetei de care avea grijă Theresa? Și Theresa a fost părăsită?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thérèse a fost părăsită de mama ei și crede că o va regăsi dar totul e aparent.

      Ștergere
  2. Eu acum citesc Behavioral Research de Leary.:* Îmi place aspectul nou de la blog. Îți trezește interesul pentru studiu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)