cupolă spre cer

Frig e acolo, Floare? îi zice nenea de la lumânări femeii înfofolite până în dinți, cu cârpă pe cap și fuste negre, lungi. Spun cârpă pentru că așa îi zice și bunica mea baticului: leagă-mi cârpa pe după ureche, Biuța mea!

Tanti Floare, obișnuită cu ironia lui nenea, răspunde degajată că un pic bate vântul afară unde țin agehasma mare și se aprind lumânările.

O văd plecând la fel de relaxată spre altar, ea curăță cam tot ce murdăresc alții prin lăcaș.

Biserica e inundată de semi-obscuritate, deși e duminica la prânz, e timpul dintre slujbe, așa că cei care vin fie sunt simpli vizitatori.Fie le-a fost dor să-și mai împărtășească grijile cu cei mai buni ascultători: sfinții din icoane.

Îi văd venind, îi văd plecând. Femei vârstnice cu speranță în suflet se roagă pentru cine știe ce copil plecat, cupluri, căsătoriți sau părinți și copii ... toți vin și pleacă, dar lasă în urmă gânduri, doruri și speranțe.

Mulți spun că la biserică e cel mai frumos când e gol. Au dreptate în parte, dar eu spun că la biserică e divin și în timpul slujbei, asta dacă ai răbdare să o asculți și să o pricepi. Pofta vine mâncând, răbdarea se antrenează încercând și stând și ascultând, chiar dacă în timpul ăsta îți mai fuge mintea și la ale tale. Dar nu e nicio problemă că-ți fuge mintea și la ale tale în biserică, pentru că în timpul slujbei, și nu numai, cupola bisericii nu există. Cupola aceea decorată cu sfinți este o cale alungită spre Cer, iar mintea ta este și ea în comuniune cu Cerul, de vreme ce te afli acolo pentru că vrei asta.

Eu asta simt. Și mai cred că nu e nicio problemă dacă nu mergi acolo duminică de duminică (nici eu nu merg). Nu cred că ar trebui să te ia cineva la rost că nu mergi, dar sunt sigură că ar trebui să se bucure când te vede acolo.

Zidurile și sfinții de pe pereți sunt martori muți ai durerilor și bucuriilor noastre, pentru că la biserică ajungi când te căsătorești (în general), la biserică ajungi când îți botezi copilul (dacă simți și vrei să faci asta), și tot la biserică ai ajuns când ai fost tu  botezat (asta n-a depins de tine, ce-i drept). Dar în mod sigur, ajungi la biserică și cu anumite gânduri în suflet, când nu mai știi cui să te adresezi... o rugăciune nu strică niciodată.

Cum în Cer nu există un magician sau un spiriduș care să îndeplinească dorințe cât ai pocni din degete, poate rugăciunea nu va avea repercursiuni imediate, dar știind că au fost enunțate, rotunjite și livrate, rugăciunile sigur te vor face să te simți mai bine. Și prin livrate, spun făcute din suflet, personal și nu mâzgălite pe o fițuică și date doar drept pomelnic.

Pentru că prin cupola aceea rotunjită (dar și prin orice tavan de locuință sau alte locuri), gândurile, speranțele și visele noastre zboară acolo unde trebuie să ajungă. Și odată ajunse acolo, sunt puse să rodească și să se întoarcă spre noi cu ceea ce ne dorim... poate nu imediat, dar cu perseverență odată vom reuși..

..și din fiecare rană a noastră... se va naște o cădelniță spre cer... pentru că acea cupolă a gândurilor noastre e mereu deschisă odată ce hotărâm că suntem receptivi și buni.

Vă doresc să vă fie viața precum vă e sufletul, și știind că cei care citesc ce scriu eu aici sunt suflete frumoase, sunt sigură că așa vă va fi și viața!