Versuri de dor - vindecarea prin scris




Este un februarie trist, încă. și rece. Parcă zilele mai bune nu vor să apară, parcă nu ies toate socotelile cum aș vrea, parcă nu înțeleg ce vor alții de la mine, dar nici eu ce doresc de la alții.
Oricum ar fi... am scris câteva versuri de dor.
Am desenat o crenguță în caietul de schițe. Am filmat procesul.
Vă invit să citiți și să urmăriți.
Astăzi este Ziua Internațională a Limbii Materne - dor a fost desemnat cuvânt intraductibil al limbii române, alături de doină.


***

Mă încearcă tot felul de emoții în ultima vreme
pentru mine una dintre modalitățile de a mă descărca este scrisul
cealaltă este desenul
plânsul l-am scos de pe listă

Nu pentru că nu vreau să plâng
ci pentru că nu pot
nu pentru că plânsul este pentru cei slabi
ci pentru că plânsul este prea puternic.

Dorul apare, dispare
Mă podidește 
...și doare
Dar viața merge înainte.

***




Comentarii