Atunci și acum

Din 16.09.2011 am un nou prieten drag! :) Numele lui e Oliver, un şugubăţ simpatic dar cam sperios... De fapt e noul prieten al peruşiţei Coco de 5 ani. L-am luat după ce am cumpărat și vecinuței unul la fel de simpatic dar mai albastriu.  Faceți cunoștință cu micul Oliver, Coco nu a fost prea ospitalieră cu el, e adevărat, dar s-au abișnuit deja unul cu celălalt și deși se mai ciocănesc, sunt prieteni. Trebuie sa-i înțeleg, generații diferite, mentalități diferite. :) Mai jos un filmuleţ cu cei doi ;) Perusii    Vezi  mai multe  video    din   animale

După lungi încercări, am terminat şi eu de citit această frumoasă carte, Viaţa secretă a albinelor scrisă de Sue Monk Kidd, pot spune că această carte a facuto-o celebră pe autoarea sa. Voi face mai jos un scurt rezumat.   Viața secretă a albinelor - Un minunat roman despre mame și fiice și despre  puterea transcedentală a iubirii (Connie May Fowler), spune povestea unei adolescente de paisprezece ani pe nume Lily Owens.  Măcinată de gândul că la patru ani și-a împușcat mama din greșeală, Lily caută răspunsuri. După ce doica ei, negresa Rosaleen, este închisă pentru că a insultat niște rasiști, Lily o scapă din închisoare și se hotărăsc să fugă. Ajung întru-un orășel din Carolina de Sud, unde vor fi găzduite de trei surori, negrese ce se ocupă cu apicultura,: May, June și August.    Cele două sunt bine primite în familia și în comunitatea religioasă Fiicele Mariei. Cu toate acestea va trece ceva vreme până când Lily prinde curaj și spune t...

 Zilele trec, vacanţa şi ea... mai foarte puţin şi intram în noul an şcolar...spun asta de unsprezece ani încoace, aşa repede au trecut anii până acum, deşi la început îi simţeam în slow motion acum îi simt pe repede înainte.    Oricum, bun venit Toamnă, ai venit şi nechemată...dar e bine şi aşa, îţi aştept surprizele, uimeşte-mă.! şi atunci mă apropii de pietre şi tac.... 

 Am mers ieri la un magazin din centrul oraşului ca să cumpăr o sticlă cu apă, nu că nu aveam de unde să cumpăr apă la mine în  cartier, dar am avut o filmare, cică la casa de cultură care e în centru. Am luat un flacon cu apa din vitrina frigorifică, halal frigorifică apa era la temperatura de afară, şi m-am îndreptat spre tejghea, n-am avut mult că magazinul era destul de înghesuit. La tejghea, o vânzătoare tânără, nu cu mult mai mare ca mine tasta la casă ce cumpărase un bărbat în vârstă.Le-am auzit conversația cu o ureche, în cealaltă ascultam muzică la căști: - Bună ziua!  Spune caserița preocupată de tastarea prețurilor. - Bună ziua , răspunde bărbatul. - Altceva?  - Sănătate! Îi dă bărbatul puțin iritat replica. - Da, la toată lumea...  Clientul își îndeasă cumpărăturile în plasă și iese, trântesc și eu banii pe tejghea și arăt flaconul cu apa, la ieșire   șoptesc un  Mulţumesc, la revedere! aud parcă şi mai încet un Mersi, şi eu! Mor...

 Am bătut ieri drumul Bihorului şi al împrejurimii cu părinţii... a fost o călătorie de genul,mergem ca să avem de unde veni :))  Părinţii mei au obiceiul să pornească la drum, mama vroia un concediu la munte, să doarmă la munte, tata o duce doar ca să o aducă înpoi. Am umplut portbagajul maşinii cu scaune,ceaun, mâncare bla bla bla... şi am pornit la drum, am mers câteva sute de kilometri, era destul de rece iar eu una nu aveam chef să stau pe acolo, părinţii, ca părinţii, iritaţi. Așa că ne-am oprit la unul din restaurantele acelea de pe drum... am comandat și început să mănânc cartofi pai cu piept de pui la grătar, foame mare, monșericule, doar că la jumătate mi s-a făcut rău și am făcut tur-retur baie masă ca să vărs (faza cu vărsăturile e o problema veche de-a mea, din naștere mai bine zis). Așa că ne-am întors acasa cu coada între picioare, mai iritați decât înainte. Noroc cu aparatul foto, am prins niște cadre grozave. Mama e sub copacul ăsta.   M-am delectat...

   Am fost săptămâna asta în sat,iar bunica mi-a povestit încă una din întâmplările din copilăria şi tinereţea ei. Era înainte de Al doilea Război Mondial, şi înaintea de instaurarea comunismului. Bunica era doar un copil pe atunci şi mi-a spus că hainele erau greu de procurat, de fapt erau făcute de femei şi fiecare odraslă avea câte o chimeşă şi o rochie (dacă era fată) şi chimeşă şi gaci dacă era băiat.   Circula o vorba printre ei "Când rochia-i pă gard, nu-i pă mine", asta  însemna că trebuia să stea doar în cămaşa pe care o lua pe sub rochie până rochia spălată se usca pe gard... cum erau şi mulţi fraţi, în familia lor era un singur rând de haine de căciulă.  Pot să spun că bunica are simţul umorului, l-a avut încă din copilărie, când fraţii mai mari o necăjeau, ea fiind stră-mezina şi chiar şi acum, după ce a trecut prin încercările vieţii, ţi nu au fost puţine. Mă întristez când văd că noi avem dulapuri pline de haine şi ne plângem când unele nu mai su...

căutam diferite poeze pe net şi am dat de cel mai mare hippiot, sper să vă placă, pe mine m-a cucerit!

Carrie a lui Steve King e un roman interesant, am observat ca au mai aparut si alte recenzii, ceea ce-l face un roman lecturat. L-am citit in urma recomandarilor unor prietene care imi tot povesteau de biata Carrie si de viata ei plina de neplaceri.  Am aflat ca aceasta a fost prima carte publicata de Stephen King, titulul original fiind „Carrie: romanul unei fete cu o putere infricosatoare”, chiar daca la inceput   nu s-a dovedit a fi pe placul editorilor, fiind considerata scandaloasa, in urma unor mici retusari din partea Thabitei, sotia lui King, manuscrisul ajunge sa fie publicat.   Trebuie sa recunosc ca este primul roman scris de Seve King pe care l-am citit   si am ramas placut impresionata. Personajul principal, Cari(etta), o biata eleva de liceu care este mereu batjocura celor din jur se dovedeste a fi in cele din urma o tanara subestimata.  Personal cred ca este un personaj puternic, nu doar pentru puterile telekinezice, ci pentru...