Atunci și acum

....pentru mine, uneori totul e pădure, nu e nici o diferenţă  între oameni si copaci, atâta doar că oamenii se mişcă, înjură şi uneori ocupă spaţiul degeaba...În schimb un copac stă tăcut pe loc, dă oxigen şi ţine umbră.   Îi poţi spune orice, e un bun ascultător şi de încredere, nu te va vorbi pe la spate. Prima dragoste a Maitreyiei a fost un copac, deşteaptă fată, probabil ea l-a părăsit şi a suferit mai puţin după.   Cum copacii sunt tot mai puţini in zilele noastre, eu mă pot îndrăgosti de un stâlp....

 În sfârşit am reuşit să împrumut de la bibliotecă Veronika se hotărăşte să moară , de câte ori am cautat-o nu era pe raft. Azi am prins-o în sfârşit şi am luat-o acasă. Descrierea carţii e tare interesantă.Încă nu am citit, dar sunt sigură că în conţinut vor fi lucruri mai interesante.    Cartea îmi aminteşte de un vis pe care l-am avut  cu ceva vreme în urmă. Se făcea că eram la doctor, acesta îmi spunea în continu că în scurtă vreme voi da ortul popii .   Eram disperată de sinceritatea de siguranţa cu care îmi spunea acest lucru, ceea ce e adevărat şi în viaţa reala, medicii noştri sunt foarte direcţi.   Eu, ca un bolnav tipic , amărât de veste, negam acest lucru şi îmi repetam că: nu pot să mor, nu sunt bolnavă, de ce să mor?    Visul acela a fost foarte real, şi de aceea m-am  hotărât să mă bucur că sunt sănătoasă , adică sunt fericită că nu sufăr de vreo boală incurabilă, ar trebui să te bucuri şi tu, eşti viu, sănătos .

Oare, o fi uitat cineva ceva pe sârmă şi nu şi-a amintit?   Mi s-a întâmplat şi mie de multe ori să uit ceva, ori să "uite" careva de mine în anumite momente, dar nici chiar aşa. :)) pi. es. Fotografia a fost realizată de Adele Enersen un designer finlandez, care nu şi-a uitat fiica, pe Mila pe sârma de întins rufe. ;)

 Azi a fost o zi plină, plină de lene şi somnolenţă... noaptea trecută a fost şi ea plină de insomnii.   Treabă-i asta? Ziua aş dormi, iar noaptea când trebe nu pot sa dorm...    Adică am putut, până la un moment dat, când a început o papuşă să cânte, nu vă gândiţi la prostioare, păpuşa cu pricina are un mecanism, dacă roteşti de o cheiţă începe să se audă o melodie... melodie din care am auzit câteva note prin miezul nopţii trecute...   O am amintire de la Castelul Bran de vreo şase ani, am numit-o Briana, s-a umplut biata de praf de când nu am mişcat-o şi m-am  speriat puţin când am auzit-o în toiul nopţii.   Tata zicea că poate am visat doar, "cum să visez tată, când sunt trează?" , adică omul nu se ridică din senin în toiul nopţii că aude păpuşi muzicale cântând, nu? :))   A fost puţin creepy...

 Eu conversez pe Internet, papagalul meu o face direct cu prietenii ei (e o ea, s-a înţeles?) .    Cum am deschis eu ochii de dimineaţă şi m-a văzut a început să facă scandal, să ciripească, să zbiere...acum e geamul deschis şi face acelaşi lucru, dar îi răspund păsărelele de afară.  Toţi avem nevoie de prieteni, nu? Dar nici chiar aşa...   Eu îi spun prieteneşte: Coco dragă, mai taci! dar nu mă ascultă...o face chiar din contră...   Are papagalul cu cine semăna, cu stapâna, doua încăpăţânate. Zic că e mai bine să o las să cânte, că poate se plictiseşte mai repede decât dacă o fac eu să tacă...    Partea bună e că afară e o zi însorită de toamnă. E rost de plimbări. Hurry up, până nu se înnorează! :) Are Coco motive de bucurie şi noi la fel.

Late Night Alumni - 05 SUNRISE COMES HD .mp3 Found at bee mp3 search engine E  la fel de toamnă şi azi, poate mai mare decât ieri, am râmas nemişcatâ, admirând priveliştea cu pletele-n vânt .

Zic că îmi pasă, că mă doare...ignoranţa e cea mai apăsătoare. Dar mai bine nu mai zic nimic, ştiţi vorba: "ai dreptul să nu zici nimic, orice zici poate fi folosit impotriva ta!".   Prefer să reprim ca să nu deprim şi tac pur şi simplu.

 Navigam liniştită  pe Internet şi am dat din întamplare peste prietenul viitorului, poreclit si menajeră a viitorului, ceea ce nu mi se pare corect, amicul acesta e un dragalaş.   ASIMO e un îngeraş de un metru sau mai puţin, nu e om, animal sau extraterestru. E foarte isteţ, politicos, sportiv, îndemânatic, multitalentat (dansator,fotbalist, dirijor, violonist etc.). Dacă nici până acuma nu v-aţi prins că ASIMO  e de fapt un roboţel nu ştiu ce să vă mai zic.   Aaa, vorbeşte fluent câteva limbi, respectă şi îi place să fie respectat, călătoreşte prin lume şi îşi face noi prieteni peste tot, chiar şi in România.     Aici vedeţi reclama lui ASIMO: Iar la clipul ataşat aici îl vedeţi în vizită la noi în ţară . Însă întrebarea care mă frămantă pe mie cu adevărat e, oare poate avea roboţelul ăsta şi sentimente? Poate nu, dar în viitor, fraţii lui posibil se vor naşte cu aşa ceva.:)

 E toamnă şi simt miros de ludaie . (Îmi amintesc de fapt.)   Da, ludaia pe care o coc bunicile in cuptorul sobei când merg în vizită, îmi e mereu poftă, are un miros îmbietor când se coace la foc pe lemne. Miroase a cald şi a dulce.   E bună, are o culoare portocalie de frunze tomnatice, un gust dulceag, zemos şi e foarte săţioasă. E atat de săţioasă că mă satur după prima inghiţitură, aşa am fost eu mereu, uşor de săturat. :)

    Învaţă sa-ţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stancă.   În felul acesta cele bune vor rămâne iar cele rele se vor spăla o data cu trecerea timpului.   E în firea umană să lupte pentru propriile interese, cel mai prioritar ar trebui sa fie cel de a uita şi a ierta în unele cazuri, nu doar cel de a câştiga un premiu.   Oricum, iertarea e un pas înainte spre împăcare şi mai ales  autoiertare . Mai e şi timpul un tratament, se  spune că timpul va şterge rănile , în ce măsură, doar Cel de Sus poate şti.

Cum sunt racită  cobză, m-am luat frumuşel şi am mers abatută la medic.    În sala de aşteptare puţină lume, doua mame cu copii, fetiţă şi băieţel.    Băieţaşul de vreo 3 ani ţinea de aripioare o libelulă, era foarte încântat .   Fetiţa intră in cabinet cu mama ei, băiatul rămâne cu mama  şi libelula lui pe hol.    Îi aud vorbind: - Mami, libelula mănâncă polen ca albinele? -Da... -Şi ne dă nouă mierea? -Nu, o mănâncă ea pe toată... Copilul mai face câteva mişcări şi intervin eu: -Ce frumoasă libelula ai, i-ai dat un nume? -Da. -Ce nume? -Ăăă...Libelulă....  Intervenţie rapidă din partea mămicii lui: -Nu poate să o cheme "Libelulă", ea e o libelulă, când am luat căţelul nu l-am  numit "Căţel", ci Blackie. -Da, nu l-am numit "Căţel"... -Dar pe tine cum te cheamă? interb eu - (nu inţelelsesem prea bine) ...Andrei... şi sunt cel mai puternic copil.  -Dar ce mănânci de eşti aşa puternic? -Mănânc mult... cuşcuş.  Vo...

 Vi se întâmplă destul de des să cumpăraţi ceva  şi să găsiţi anumite mesaje în ori pe ambalaj  care sa vă aducă zâmbetul pe buze?   Mie da, de la ciorapii cu "scrisoare de dragoste" parfumată pe care i-a găsit mama, azi am găsit şi eu  un mesaj drăguţ la o jacheta cumpărată, firma ar vrea probabil ca toate purtătoarele ei să se simtă bine în ea, aşa că au pus mesajul acesta pe eticheta:     "Relaxed and happy. My heart is flying upwards. In the sky of inspiration. My heart has flown far away...vogue. I advocate it and I lead it." Mesajul mi-a înseninat ziua, sper că şi vouă!

Iar luni, zi de şcoală, trezit devreme, moţăit  în bancă... merge, până într-un punct.   Suntem foarte (silly)tori, noi elevii de azi. :)) ***    Deci dacă lunea eşti fără chef, adormit, cu moralul la pământ să ştii că de vina e Sindromul de Luni. ;) Eu pe ăsta dau vina şi mă înveselesc spontan.

Nu am scris de cam multicel, aşa-i? Adevarul e că nici inspiraţia nu prea mai e de partea mea...   Toţi avem  câte o pană de idei din când în când. Ale mele sunt cam des, dar să trecem peste, ok.   Am două intrebari de logică şi termin:   1. Te poţi căsători cu sora soţiei tale văduve?   2. Tatăl cu fiul merg cu maşina şi fac accident, in urma acestuia tatăl moare, iar fiul este dus de urgenţa la spital, pe masa de operatţe chirurgul spune: Nu pot să il operez , deoarece este fiul meu. Cine este chirurgul?  Aştept răspunsrui dacă vă descurcaţi! ;)

 Azi vreme ploioasă de nu-ţi venea să duci nici gunoiul, de frica să nu răcească, dar să mai ieşi de sub plapuma călduţă, să-ţi faci degetele de la picioare ţurţuri, ale mele sunt mereu...cum le dezgheţ puţin, cum se face dimineaţa şi tre să mă trezesc şi să ies din casă, viaţă-i asta, ha? Am planuri  ca să combat ţurţurii, îmi iau vacanţă să îmi dezgheţ picioarele, am zis.

                                        And each and every one of them is mine, all mine.......   Toate ni se cuvin. Dacă nu, facem scandal şi vom primi, ştii cum spune Biblia: "Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da!" , dar când şi cum?    Dar să mai ai răbdare să ceri şi să aşteăţi până primeşti? E greu, mai ales în cazul nostru...a ăstora mai tineri, mai zăpăciti...  Răbdarea e o virtute, de care puţini au parte.   E greu să ai răbdare până îţi vine rândul, e enervant când îi vezi pe unii mai nesimţiţi cum se bagă in faţă  şi realizezi cât mai trebuie să stai...îţi vine să îi baţi pe cei care îndrăznesc să o ia înainte, mei una imi vine! Sunt nepoliticoşi, nepăsatori şi în plus câştiga mai mult decat cei răbdatori.Termină mai repede ce au de facut ş...

  Carla Bruni - Quelqu'un m'a dit   Asculta  mai multe  audio   diverse    E rece, oamenii adormiţi aşteaptă dârdâind în staţie... soseşte autobuzul, toţi se îngrămădesc la intrare.   În interior fiecare îşi caută un locşor sigur ca să îşi termine moţăiala şi să nu fie strivit de uşa ori de restul pasagerilor.    Se citeşte oboseala şi cheful zero pe chipurile lor. Ale noastre... De ce am fi fericiţi? Începe doar o altă zi în care mergem la şcoala sau la servici, în care vom sta doar cu gândul acasă, ori pierduţi pe undeva prin spaţiu.    Pe gemurile aburite ale autobuzului zăresc maşini incolonate, şoferi adormiţi aşteptând culoarea verde a semaforului. Din când în când un vuiet de claxoane tulbură liniştea, toţi se îngrămădesc la geamuri, ce s-o fi întamplat?   Un accident zăresc printre capetele oamenilor, la câteva secunde o alarmă, e semn bun, vine salvarea, oare a mai rămas cineva de salvat?