Cel mai puternic copil şi libelula lui

Cum sunt racită  cobză, m-am luat frumuşel şi am mers abatută la medic. 

  În sala de aşteptare puţină lume, doua mame cu copii, fetiţă şi băieţel.

   Băieţaşul de vreo 3 ani ţinea de aripioare o libelulă, era foarte încântat .

  Fetiţa intră in cabinet cu mama ei, băiatul rămâne cu mama  şi libelula lui pe hol.

   Îi aud vorbind:
-Mami, libelula mănâncă polen ca albinele?

-Da...

-Şi ne dă nouă mierea?
-Nu, o mănâncă ea pe toată...
Copilul mai face câteva mişcări şi intervin eu:
-Ce frumoasă libelula ai, i-ai dat un nume?

-Da.

-Ce nume?
-Ăăă...Libelulă....

 Intervenţie rapidă din partea mămicii lui:

-Nu poate să o cheme "Libelulă", ea e o libelulă, când am luat căţelul nu l-am  numit "Căţel", ci Blackie.

-Da, nu l-am numit "Căţel"...

-Dar pe tine cum te cheamă? interb eu

- (nu inţelelsesem prea bine) ...Andrei... şi sunt cel mai puternic copil. 

-Dar ce mănânci de eşti aşa puternic?

-Mănânc mult... cuşcuş.

 Vorbea mult copilul, şi mi-a luminat ziua. Avea o sinceritate şi o voioşie în vorbe de-ţi lumina pe loc ziua.