Din negura timpului- Ţigări pentru Sănducu

  Aveam şase sau şapte ani poate mai puţin, eram doar un alt copil care făcea zgomot pe lângă blocuri, zi de zi, deşi erau alţii mult mai răi decât mine. Mi-l amintesc, era cu zece sau chiar doisprezece ani mai mare decât mine, nepotul unei vecine. Ei îi ziceam tanti croitoreasa, cu asta se ocupa, eu tot aşa îi zic şi acum, doar că mult mai rar.
   Sandu, aşa îl chema, era mult mai mare decât noi, îl vedeam mereu, o auzeam şi pe tanti croitoreasa cum îl alinta Sănducu, era mare, făcea doar ce voia şi ne putea comanda şi pe noi.Bunică-sa era mulţumită de el, nu ştiu de ce... de fapt ştiu, era nepotul ei. Cu bune şi cu rele.
  M-a trimis Sănducu într-o zi până la poliţaiu' la magazin să îi cumpăr ţigări la fir. Mi-a trântit monedele în mână şi am fugit spre magazin cu încă un copil de vârsta mea, strângeam cele câteva monede argintii în pumn, să nu le pierd. Aveam o misiune foarte importantă, să îi cumpăr ţigări lui Sănducu. Deşi îmi era puţin ruşine, părinţii nu mă puneau să le cmpăr aşa ceva, mi se părea nepotrivit să fiu văzută cu ţigări la vârsta aceea, la fel ca acum, ştiţi oamenii de pe stradă nu aşteaptă explicaţii. Dacă zvonul ar fi ajuns la urechile părinţilor, m-ar fi certat, precis.
Am intreat în magazin, cred că soţia patronului, care era poliţai pe vremuri, sau chiar el în persoana vindea atunci. Pun mărunţisul pe tejghea şi cer două ţigări, primesc ca răspuns un aspru:
-Nu vindem ţigări minorilor!
-Dar nu sunt pentru mine, m-a rugat cineva să-i cumpăr! Am răspuns.
-Nu vinedm minorilor...
 Mă gândesc să nu mai  lungesc vorba şi să plec, până nu mă vor ameninţa că îi vor povesti tatei. Duc banii lui Sănducu care aştepta încă nerabdator cele două fire în faţa scării lui. Îi explic situaţia, de data aceasta merge în persoană să îşi cumpere ţigări. Noi ne întoarcem la jocul nostru, eu cu speranţa că poliţaiu' nu îi va povesti lui tata de ce a vrut fică-sa să cumpere pe la şapte ani...
  Şi nu au aflat ai mei.