Ca pasărea cerului-în colivie

 

  Nu puteam să dorm azi noapte, cu toate că era foarte târziu, stăteam şi mă gândeam. Mă gândeam la păsări, mă gândeam la oameni. Oamenii sunt ca păsările, într-o zi aici, în altă zi acolo...
  Mă gândeam şi la Coco, peruşul nu a fost creat ca să ne fie nouă companin, a fost creat să fie independent, să zboare liber.Mi-e greu să recunosc că îmi pare rău pentru bietul papagal, dar s-a  obişnuit, cu toate că instinctele  nu i-au  fost înlaturate din gene, cred că nu s-ar descurca singur nici măcar în mediul natural.
 Atunci mă gândesc, oamenii care au fost o bună parte din viaţă închişi  pentru nu ştiu ce crimă sau furt iar apoi eliberaţi cum se descurcă? Eu una cred că aş înnebuni de prea mult spaţiu, cum cred că aş înnebuni şi închisă pentru că dau semne de claustrofobie.
  Uite, de asta nu am putut eu să dorm.
 Oricum, şi lumea în care trăim e un stol imens prins într-o colivie de proporţii, ne dresăm singuri unii pe alţii cum facem cu păsările din colivie.