Orologiul din mine

 Deschid ochii foarte puţin ca să nu intre frigul, mi-e frig rău la globii oculari dimineața, întind gâtul spre fereastră.

Of, e dimineaţă.Încă o oră de somn, vă rog, știu că cer mult! Ațipesc la loc cât să îmi reîncălzesc ochii și sufletul cu încă puțin somn. Peste câteva momente o aud pe mama cântând o arie la tobe. E semn că trebuie să mă deștept. Nu, nu din prostie ci din somn. Mă îndrept spre baie, înainte le dau bună dimineața celor doi vulturi din colivia verde. Își întind aripioarele și scutură piciorușele, e semn de bună-dimineață. Nu stau să mai privesc, alerg spre baie că altfel pierd curcubeul din mine. Destinația finală, eliberez curcubeul..ma îndrept spre chiuvetă, of, au uitat ai mei să mute delfinul de acolo... îl scot eu încet și îl pun în cadă. Mă spăl liniștită. Ceasul spune că e târziu, dar orologiul meu biologic spune că încă e devreme. Așa se întâmplă când schimbăm ora. De ce nu schimbăm și anul? Un an în plus în minus nu înseamnă mare lcuru dacă nu ești câine sau pasăre, pentru ei un an reprezintă șapte de-ai noștri, dar cui îi pasă, ei nu pierd nici un moment din viață ca mine. O trăiesc din plin din momentul în care deschid ochii, luptă să trăiască, luptă cu celelalte animale pentru hrană. Noi oamenii luptăm doar cu boala, pe noi asta ne răpune cel mai ușor chiar de dinainte să facem ochi.Știți voi, ochii aceia mari și albaștri de nou-născut urât dar frumos în ochii părinților. Și acuma, o oră în plus sau în minus ce conteaza dacă nu poți dormi mai mult?

P.S Ceasul e desenat de mine, pe contul pe care cei de pe desenatori.ro au binevoit sa-l stearga.