Hoţul de cărţi - Markus Zusak

  

 Spuneam în postarea anterioară că următoarea va fi despre o carte, o recenzie de carte mai bine zis. Am reușit să mă adun și să termin cartea înainte de sfârșitul lumii, pardon, al lunii.:)

  Cartea mi-a fost pusă la dispoziție de librăria online mult îndrăgită, adică Libris. La ei puteți găsi o gamă bogată de cărți online și de asemenea cărți în limba engleză. Sună tentant,nu? :)

Acum să revenim la Hoţul de cărţi, este un roman scris de autorul australian Markus Zusak care s-a inspirat în scrierea lui din poveștile auzite despre Germania nazista în copilărie. Narațiunea are loc la persoana a III a și câte puțin a I a, narator omniscient şi omniprezent fiind  Moartea. Chiar  pe coperta romanului ne este dezvăluit acest amănunt: Când Moartea spune o poveste, chiar trebuie să o asculţi.

Eu una am ascultat-o   citit-o cu atenție și am aflat că Liesel Meminger, o fetiță de zece ani a fost pentru prima dată observată de Moarte atunci când aceasta l-a luat pe frățiorul ei de doar patru ani. Cei doi călătoreau împreună cu mama lor spre noua familie care urma să abiă grijă de ei, fugeau din calea războiului spre o viață mai bună. Liesel și mama ei sunt nevoite să-l înmormânteze pe băiețel în drum spre Munchen, prilej pentru fată de a fura prima ei carte, Manualul groparului. 

 Odată ajunsă la familia adoptivă, și lăsată acolo de mama ei adevărată, lui Liesel nu-i mai rămâne altceva decât să se acomodeze cu noii părinți și vecini. Rosa și Hans Hubermann sunt doi soți inimoși care mai găzduiseră copii asupriți de Al Doilea Război Mondial și cu alte ocazii. O primesc pe Liesel în familia lor tipic nemțească fără prea multă bătaie de cap. 

Descrierea personajelor este foarte bine evidențiată în acest roman, astfel aflăm că Rosa este o femeie rea de gură dar cinstită iar Hans un om înalt și inimos, care va prinde mare drag de fiica lui adoptivă. Datorită acestuia, Liesel învață să citească și să scrie făcând practică pe Manualul groparului. Copila găsește în cărți un refugiu, urmează să le strângă de pe unde poate, incendieri, ziare aruncate și chiar biblioteca soției primarului, căreia Rosa și Liesel le spălau rufele.

 Romanul este foarte trist, acțiunea sa se desfășoară pe durata a aproximativ patru ani, în care Liesel se maturizează considerabil. Își face diferiți prieteni, cei mai buni fiind Rudy, un băiat de vârsta ei din vecini și Max, un tânăr evreu pe care familia Hubermann îl ascunde o bună bucată de timp în casă, în speranța de a-l salva de Holocaust. 

  Moartea știe tot și ne dă multe detalii despre personaje, despre trecutul lor, portrete fizice și sufletești, etc.

Liesel, familia și vecinii lor trec prin diferite încercări precum plecarea la război a capilor de familie, printre care și Hans Hubermann, adăpostirea într-un subsol din vecini a mai multor familii  în timpul raziilor aeriene. În acest timp Liesel le citește  co-locatarilor din cărțile ei pentru a mai trece timpul.

 Prin toate aceste încercări hoțul de cărți  trece avându-și refugiul în lectura cărților furate dar și prin scrierea unui jurnal.

 Naratoarea începe și ea să aibă sentimente față de bietele suflete căzute în ghearele războiului și se minunează de multiplele scăpări cu viață ale hoțului de cărți.

 Pe  scurt (că romanul e destul de lung), aceasta e povestea hoțului de cărți, vă recomand și vouă să o aflați mai pe îndelete.