Atunci și acum

Uneori mă simt ca o piesă de puzzle. Una care nu  își găsește locul în timp și spațiu. Una care poate să facă parte dintr-o poveste frumoasă, poate un peisaj, poate o tragedie. Dar nu e sigură de nimic. Important e că piesa asta luptă să ajungă la locul potrivit. Un puzzle nu e complet dacă îi lipsește o piesă, cred că și lipsa unei furnici din mușuroi ori a unei albine din stup se simte foarte tare. Vă dați seama ce neplăcut arată un puzzle dacă îi lipsește o piesă? Sau și mai rău, arată urât dacă una din piese nu e la locul ei, și e forțată să intre în locul alteia din nesăbuință. Dar mai ales, gândiți-vă ce rău se simte piesa aceea când știe că e pierdută, sau că nu e la locul ei... Eu sunt o piesă dintr-un puzzle și cred că orice tânăr a fost măcar odată una.O piesă răzvrătită care se chinuia să-și găsească locul potrivit și să armonizeze imaginea în ansamblu. Azi sunt piesă dintr-un puzzle, mâine cine știe, poate actriță dintr-o piesă de teatru... nu știi niciodată un...

Oameni din Dublin de James Joyce este ultima carte citită. Această carte este de fapt un volum care curpinde  15 povestiri ale căror protagoniști sunt locuitori din Dublin. Despre autor James Joyce James Augustine Aloysius Joyce (n. 2 februarie 1882 – d. 13 ianuarie 1941) a fost un prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru romanele Portret al artistului în tinerețe (1916), Ulise (1922) și Veghea lui Finnegan (1939). A mai scris nuvele ( Oameni din Dublin , 1914), poezii ( Muzica de cameră , 1907) și o piesă de teatru ( Exilați , 1918). Criticii îl așează astăzi în fruntea modernismului anglo-saxon, alături de T. S. Eliot, Virginia Woolf și Ezra Pound. Rezumat Cele cinsprezece povestiri din carte au ca personaje oameni din diferite clase sociale, vârste sau cu interese diferite. Toate, bineînțeles, își duc traiul în Dublin.  Primele povestiri au ca ...

" -Ce înseamnă călătoare? -A, cartea mea de vizită, zise ea descumpănită. Crezi că e ridicolă? -Nu, nu ridicolă, ci doar provocatoare. -La urma urmei, cum pot să știu unde am să trăiesc mâine zise ea ridicând din umeri. Așa că le-am spus să scrie Călătoare.(...) "- Mic dejun la Tiffany, Truman Capote, editura Vremea, 2003 Mic dejun la Tiffany este o scurtă povestire despre tânăra Holly Golightly, pe care naratorul Fred o cunoaște ca vecină. Fred este porecla pe care acesta o primește de la Holly în amintirea fratelui ei. Despre autor Truman Streckfus Persons (n. 30 septembrie 1924 - d. 25 august 1984) a fost un scriitor american, unul dintre cei mai importanți ai secolului XX, autor de romane, nuvele și scenarii. A inaugurat cu "In Cold Blood" genul "romanului de non-ficțiune", roman-reportaj în care personajele și acțiunea sunt adevărate. Rezumat Holly este o tânără plină de charm, inocentă și totuși atât de ticăloasă . Bărbații o a...

Romanul Notre-Dame de Paris este opera lui Victor Hugo , la fel ca Mizerabilii . Rezumat Acțiunea romanului are loc în Parisul Evului Mediu, mai exact pe la sfârșitul secolului al XV-lea, începutul secolului XVI. Romanul, pe lângă acțiunea propriu-zisă, este o creionare a Parisului medieval, a clădirilor (catedrala Notre-Dame, în principal), a oamenilor și a moravurilor pe care aceștia le au. Biserica este cea care guvernează tot, ea sfințește, condamnă sau propovăduiește. Din porunca ei, unii suspectați de vrăjitorie sau pact cu diavolul, pot avea ca sentință pedeapsa capitală. Într-o catedrală de acest gen, adică vestita Notre-Dame de Paris, este sălașul unui biet cocoșat surd. Acesta a fost părăsit de mic copil lângă catedrală și adoptat de arhidiaconul catedralei, Claude Frollo. Quasimodo, după numele său, este cocoșatul care ajuns la maturitate devine clopotarul catedralei. Refugiul lui sunt zidurile reci, prieteni îi sunt clopotele și statuile ce împodobesc ed...

Sunt doar o pisică...tembelă... M-am născut mică și puricoasă, puricii i-am primit moștenire de la mama. Da, mama s-a gândit la toate, n-a vrut să rămân singură nici când voi rămâne singură. Când m-am născut eram cea mai mică, și colegii de mamă, așa numiții frați, mă dădeau mereu la o parte când era vremea mesei. Nici unul dintre noi n-avea ochi, dar nu conta. Năsucurile noaste rozalii simțeau orice miros, mai ales pe cel al mamei.  Am crescut nițel, am făcut ochișori. Nu eram cu mult mai mare decât un șnițel, dar nu conta. Capul îmi era greu și lumea se cam învârtea în jurul meu. Opriți vă rog caruselul! Îi văd pe ceilați cum se plimbă în culcuș.Cea mai mare parte a corpului meu e capul, deci, nu se pune problema să-l pot ține ridicat. Miau-Miau! , miorlăie mama a pagubă când mă vede mereu codașă, în urma celorlați saltimbanci.  Văd că din ce în ce mai mulți oameni vin în jurul culcușului nostru. Minus un frate, minus o soră, minus altul și minus altul. ...

Tânjesc să fiu fericită. Iubesc. Iubesc să fiu fericită. Sunt fericită să fiu fericită. Fericirea vine din lucruri mici, așa ni se spune. Eu spun că fericirea poate, uneori, să vină din nimic. Poate să vină dintr-un gând. Da, un gând nu e nimic, pentru că e ceva, un gând poate fi uneori totul. Un gând ce ne împinge la sinucidere sau unul ce ne poate aduce mai aproape de fericire. Un gând e nimic, și totuși înseamnă mult. Dintr-un gând poate să vină, ori nu, FERICIREA. Fericirea, oh, toți ne gândim la ea, dar știm cu adevărat când suntem fericiți? Ne mulțumim noi cu fericirea de care avem parte, sau, ca după bani, tânjim la mai mult? Mereu vrem să strângem mai mulți bani, mereu vrem să fim mai fericiți. Și cu ce ne alegem? Cu gândurile, realizăm că nu suntem cât am vrea de fericiți. Oh, fericirea asta poate aduce uneori atâta nefericire. Dar îmi place să văd oameni fericiți, asta pe lângă ca în egoismul meu îmi place să fiu eu mai fericită. Îmi place să-i văd zâmbind, ...

Salutare și AN NOU FERICIT! Ce mai faceți? Cum sunteți? M-am gândit să vă  provoc și în acest an cu ceva, ca să nu vă plictisiți. Mai știți provocarea Înainte de culcare de anul trecut? Cine ar putea să o uite, a fost amuzant să citim și să ne fotografiem cărțile așteptându-ne cuminți pe pat ca să ne îndulcim înainte de somn. Eu sunt o leneșă și de multe ori nu am chef să descarc fotografiile din aparat, și așteaptă ele pe cardul de memorie până se umplu de praf bietele. Așa că mi-am propus să vă scutesc de o treabă și să vă provoc în același timp.  Ei, acum nu vă mai cer să fotografiați coperta ci să o vizualizați atent. Puneți-vă creativitatea la lucru și descrieți pe blog ce impresie vă face coperta, ce imagine vedeți imprimată pe ea, dacă ați citit cartea spuneți-ne dacă are legătură cu acțiunea. Cum e scris titlul cărții, numele autorului sau editura. Dacă vă place ori nu (coperta cărții). Știu nu e bine să judeci cartea după copertă, dar ăsta e un joc, așa că...