Lăsați fericirea să vină la mine
Tânjesc să fiu fericită. Iubesc. Iubesc să fiu fericită.
Sunt fericită să fiu fericită.
Fericirea vine din lucruri mici, așa ni se spune. Eu spun că fericirea poate, uneori, să vină din nimic.
Poate să vină dintr-un gând. Da, un gând nu e nimic, pentru că e ceva, un gând poate fi uneori totul. Un gând ce ne împinge la sinucidere sau unul ce ne poate aduce mai aproape de fericire.
Un gând e nimic, și totuși înseamnă mult.
Dintr-un gând poate să vină, ori nu, FERICIREA.
Fericirea, oh, toți ne gândim la ea, dar știm cu adevărat când suntem fericiți? Ne mulțumim noi cu fericirea de care avem parte, sau, ca după bani, tânjim la mai mult? Mereu vrem să strângem mai mulți bani, mereu vrem să fim mai fericiți.
Și cu ce ne alegem? Cu gândurile, realizăm că nu suntem cât am vrea de fericiți.
Oh, fericirea asta poate aduce uneori atâta nefericire.
Dar îmi place să văd oameni fericiți, asta pe lângă ca în egoismul meu îmi place să fiu eu mai fericită.
Îmi place să-i văd zâmbind, să-i văd regăsindu-se unii pe alții, deși am văzut destul de puține regăsiri.
Îmi place să văd copiii fericiți, îmi place să văd animalele fericite.
...cu toate astea, lăsați fericirea să vină la mine!
Promit să împart fericirea cu voi. Deși motivele s-ar putea să fie diferite.
Fericirea vine din lucruri și gânduri mărunte (uneori).
Să fiți fericiți! :)
Nu cred că există fericire absolută.
RăspundețiȘtergerenici nu trebuie :)
ȘtergereExista fericirea de care avem nevoie ca sa evoluam spritual.
RăspundețiȘtergere:)
ȘtergereIn orice nefericire exista si un dram de fericire.Se numeste speranta!
RăspundețiȘtergereSperanta ultima moare, bine punctat. :)
Ștergere”Lăsați pe copii să vie la mine” (Barbu Ștefănescu Delavrancea) - de asta mi-a amintit titlul postării tale.
RăspundețiȘtergereAi dreptate, fericirea poate veni și dintr-un simplu gând, de aceea eu consider că trebuie să avem grijă de gândurile noastre.
Mereu am crezut că fericirea vine din lucrurile simple. Fericirea mea depinde și de micile bucurii ale celor din jurul meu. Și da, recunosc, am și eu momentele mele de egoism, când pun fericirea mea pe primul loc.
Nu putem fi mereu fericiți, dar important e să luptăm și să credem în fericirea noastră. Și tu să fii fericită!
Gnadurile si credinta sunt foarte puternice, si da, trebuie sa avem grija ce gandim si cum gandim.
ȘtergereCat despre fericire, noi oricum luptam mereu pentru ea. Fie ca fericirea vine din lucruri materiale sau mai putin materiale. :)