Notre-Dame de Paris-Victor Hugo

Romanul Notre-Dame de Paris este opera lui Victor Hugo, la fel ca Mizerabilii.

Rezumat

Acțiunea romanului are loc în Parisul Evului Mediu, mai exact pe la sfârșitul secolului al XV-lea, începutul secolului XVI.

Romanul, pe lângă acțiunea propriu-zisă, este o creionare a Parisului medieval, a clădirilor (catedrala Notre-Dame, în principal), a oamenilor și a moravurilor pe care aceștia le au. Biserica este cea care guvernează tot, ea sfințește, condamnă sau propovăduiește. Din porunca ei, unii suspectați de vrăjitorie sau pact cu diavolul, pot avea ca sentință pedeapsa capitală.

Într-o catedrală de acest gen, adică vestita Notre-Dame de Paris, este sălașul unui biet cocoșat surd. Acesta a fost părăsit de mic copil lângă catedrală și adoptat de arhidiaconul catedralei, Claude Frollo.

Quasimodo, după numele său, este cocoșatul care ajuns la maturitate devine clopotarul catedralei. Refugiul lui sunt zidurile reci, prieteni îi sunt clopotele și statuile ce împodobesc edificiul

Oamenii se sperie de sluțenia lui și îl condamnă la singurătate.

"Un cap mare și zburlit , acoperit de un păr roșu, între umeri o ghebă enormă a cărei pereche se făcea simțită și pe piept, o alcătuire de coapse și de picioare atât de ciudat deviate de la normal (..)"

Într-o zi, Quasimodo o zărește din catedrală pe frumoasa țigăncușă dansatoare, Esmeralda și pe căprița ei, Djali. Cele două dau spectacole de dans în piața din fața catedralei.

Esmeralda este, după Quasimodo, personajul cel mai urmărit în carte. De ea se îndrăgostesc trei bărbați printre care și și cocoșatul.

Acțiunea este destul de rapidă, iar evenimentele au loc într-un timp relativ scurt. Dar trebuie să facem abstracție de la descrierile, să le zicem balzaciene, pe care Hugo le face și în acest roman.

Eu una am cam frunzărit cartea, mi s-au părut că există capitole care nu mă interesează foarte tare, așa că m-am uitat peste ele și am trecut mai departe, fără să pierd firul narațiunii.

Povestea este tragică și destul de încurcată. Una din temele romanului este dragostea, și felul în care aceasta îi schimbă pe oameni. Arhidiaconul Frollo însuși se îndrăgostește de țiganca Emseralda, care e la rândul ei îndrăgostită de  Phoebus de Chateaupers, bărbat ce nu o iubește pe fată. Esmeralda este logodită cu Pierre Gringoire, un poet sărac pe care aceasta îl salvează prin logodnă de spânzurătoarea în fața Curții Miracolelor (locul în care trăiesc escrocii și criminalii Parisului).

Romanul este unul foarte complex, nu am cum să fac un rezumat atât de amănunțit, nu vreau să vă stric plăcerea de a-l citi chiar voi.

O altă temă este modul în care o persoană poate fi judecată greșit, aici ne referim, desigur, la bietul Quasimodo, care, prin urâțenia sa atrage ura și revolta celorlalți. Cu toate acestea, el are un suflet bun, o ajută pe țigancă la nevoie și este umil față de tatăl său adoptiv, Claude Frollo.

Posibilă greșeală?

Personajele sunt construite foarte bine, în schimb...am sesizat o mică eroare în acțiune. La început, când fata dansează pe stradă este descrisă ca arătând de șaisprezece ani, la scurt timp se logodește cu Gringoire. La finalul romanului, însă, când fata își găsește mama în persoana unei pustnice, ea spune că are cam cinsprezece ani. Cu toate acestea, Gringoire îi spune arhidiaconului Frollo că el și Esmeralda sunt logodiți de patru ani.

Deci, dacă la început avea cinsprezece sau șaisprezece ani, la final fata ar trebui să aibă ori 19 ori 20. Practic, ea nu îmbătrânește.

Probabil că Hugo a omis acest amănunt când a construit romanul. Dacă ați citit și voi cartea, ați observat asta, sau eu am o impresie greșită?

Să vă spun părerea mea

Mi-a plăcut mult acțiunea, îmi pare rău că e finalul tragic. Uneori aș fi vrut să am o strecurătoare și să scap de părțile descriptive și de povestirile care mi se păreau fără rost. Și dacă aș putea, aș da timpul înapoi, m-aș duce la Victor Hugo și l-aș forța să schimbe finalul în unul mai puțin tragic! 

Dacă stau să mă gândesc, în privința finalului, Notre-Dame de Paris seamănă puțin cu Fantoma de la Operă. 

Îi dau cărții 9 din 10.