Atunci și acum

Cât de mult iubeați poveștile în copilărie? Cât de mult vă bucurați când părinții, educatoarele sau învățătoarele vă citeau povești? Cât de mult vă bucurați când mergeați cu clasa la un spectacol de teatru sau la cinema când erați mai mici? Eu una mă bucuram foarte tare de aceste lucruri. Știu că învățătoarea noastră nu ne citea foarte multe povești, în schimb mergeam destul de des cu școala la teatru de păpuși și era foarte frumos. În copilărie aveam adesea perioade în care eram bolnavă și stăteam mult în spital. Era o privare de libertate pentru mine, erau momente crunte cu înțepături, singurătate, frică de orice persoană care nu era mama sau tata și mai ales, nefericirea de a-i asculta pe ceilalți copii plângând. Cred că un copil bolnav se sperie cel mai tare când aude plânsetul altui copil...eu una așa pățeam. Bucuria era foarte mare când veneau rudele sau cunoștințe să mă vadă, chiar dacă dura puțin. De multe ori aveam impresia că aduceau cu ei o bucățică de afară, puțină ...

A trecut mai bine de un an de când am citit primul volum al acestei cărți , de fapt trilogii, și mi-am amintit foarte puțin din acțiune... Mi-a plăcut primul volum, dar acesta m-a cam plictisit și obosit...poate și din cauza stresului cu examenele și lipsa constanta de timp pentru lectură. Am furat câteva minute zilnic, de ici de colo, pentru a citi această carte .  În centrul atenției e tot tânăra Eve, care, fugită de la școala internat unde viitorul ei se arăta sumbru, se refugiază acum în Califia. Acest oraș-refugiu este destinat doar femeilor, astfel că băiatul de care este ea îndrăgostită și care o salvează, Caleb nu o poate însoți.  Fuge și din acest refugiu împreună cu o fostă colegă din școală și este prinsă de soldații regelui.   Eve este pusă de acum să se confrunte cu noi situații, află detalii despre trecutul său și al mamei sale, primește noi datorii și ajunge să aibă un nou statut.  Află de asemenea că tânărul Caleb este în viață și...

Învață-i pe cei mici și pe cei mari că viața poate fi și frumoasă. Că școala și locul de muncă pot fi și plăcute dacă mergi unde trebuie. Nu uita că banul e important, dar nu e totul în viață. Banul e un mijloc de a-ți procura cele necesare, dar nu uita că nu e bine să faci din mijloc un scop! *** Nu uita să zâmbești și să te bucuri de nimicurile vieții. Să nu treci nepăsător pe lângă zâmbetul unui copil, să îi admiri perlele rostite și să îi zâmbești. *** Să nu treci nepăsător pe lângă un cățel ce te urmărește atent și curios cu privirile, să nu alungi niciodată o pisicuță de lângă tine, poți să pleci tu de lângă ea, dar nu o alunga. *** Să nu sperii niciodată un porumbel sau o altă pasăre care a găsit ceva de mâncare, imaginează-ți cum ar fi să vină la tine un căpcăun mare și urât și se te alunge de la masă. Păsările, în general fac eforturi destul de mari când își caută hrana, cine știe când mai găsesc în apropiere o altă bucată uscată de pâine. Privește-le, hrănește-le, ...

Malala Yousafzai Am tot citit și auzit în ultima vreme despre problemele legate de educație. În ultimii ani în România se juca alba-neagra cu Bacalaureatul, Iau Bacul, pic Bacul. Chiar aveam impresia că acest examen e unul capital , un examen greu, pe viață și pe moarte. Nu, nu e așa! E un examen pentru care trebuie să înveți câte puțin an de an, cum începi liceul, până în clasa a douăsprezecea. Greu devine în momentul în care ai așteptări foarte mari, dar dacă vrei să-l treci, nu e chiar așa dificil. În al doilea rând, există problema abandonului școlar... sunt elevi care fac mai puțin de zece clase și renunță. Minoritățile (știți la care mă refer) ar visa chiar să se renunțe la sistemul de învățământ înainte să-l înceapă. Noi  încercăm să-i educăm , chiar îi obligăm, dar fără prea mare succes.Vedem aproape zilnic la TV sau pe Net imagini cu copii din mediul rural, care locuiesc în șatre, cu păr ciufulit și haine murdare care zâmbesc la cameră și spun că lor le place la șco...