(și) Eu sunt Malala

Malala Yousafzai

Am tot citit și auzit în ultima vreme despre problemele legate de educație. În ultimii ani în România se juca alba-neagra cu Bacalaureatul, Iau Bacul, pic Bacul. Chiar aveam impresia că acest examen e unul capital, un examen greu, pe viață și pe moarte. Nu, nu e așa! E un examen pentru care trebuie să înveți câte puțin an de an, cum începi liceul, până în clasa a douăsprezecea. Greu devine în momentul în care ai așteptări foarte mari, dar dacă vrei să-l treci, nu e chiar așa dificil.
În al doilea rând, există problema abandonului școlar... sunt elevi care fac mai puțin de zece clase și renunță. Minoritățile (știți la care mă refer) ar visa chiar să se renunțe la sistemul de învățământ înainte să-l înceapă. Noi încercăm să-i educăm, chiar îi obligăm, dar fără prea mare succes.Vedem aproape zilnic la TV sau pe Net imagini cu copii din mediul rural, care locuiesc în șatre, cu păr ciufulit și haine murdare care zâmbesc la cameră și spun că lor le place la școală, doar că nu prea merg. Aceste imagini sunt menite să sensibilizeze publicul, e clar că părinții lor sunt de vină în marea majoritate a cazurilor. Ei profită de proprii copii, una din  sursele principale de venit fiind alocațiile. Marea majoritate dintre persoanele lipsite de școlarizare din aceste minorități fiind fetele.
 În același timp, există țări în lumea mare în care părinții își trimit odraslele la școala, fie ele fete sau băieți, chiar cu prețul vieții acestora.

Un caz foarte cunoscut este cel al Malalei Yousafzai, o fată din Pakistan, militantă pentru drepturile la educație care a fost împușcată în cap în anul 2012 în timp ce mergea la școală. Cei care au pus la cale încercarea de asasinare au fost talibani, care doreau să stopeze dreptul fetelor și nu numai la educație.
Această tentativă de asasinare nu a oprit-o pe Malala, ba chiar a motivat-o să lupte parcă împotriva morilor de vânt și să-și susțină cauza- dreptul fetelor la educație.
Am vrut să fac o paralelă între țara noastră în care educația e gratuită, obligatorie și cu toate acestea sunt atât de mulți care doresc să o evite, și alte țări, precum Pakistan, Afganistan etc.Țări în care oamenii ar da orice să aibă privilegiile noastre.
Când văd aceste contraste, îi mulțumesc lui Dumnezeu că țara în care m-am născut e România.
Concluziile puteți să le trageți singuri.
O veste foarte bună, legat de Malala este că adolescenta a publicat un volum de memorii I am Malala, care urmează să apară și la noi în decursul acestui an sub titlul Eu sunt Malala.  Ba mai mult, editura care va publica memoriile, adică Polirom, intenționează să o invite pe Malala în România în momentul lansării autobiografiei. Țineți pumnii strânși ca aceasta să accepte!
Eu una abia aștept să citesc această carte și mă bucur enorm  că va apărea și în limba română.
Puteți urmări un documentar despre ea aici.