Cum să-ți povestesc durerea?
Mă țintește din senin, ziua era bună până să apar ca o străfulgerare în plin.
Ajunge până în măduva oaselor, durerea pătrunde încet.
Nu fac mișcări bruște, parcă e mai suportabil așa.
Mă trântesc în pat,
Durerea continuă, mă răsucesc de pe o parte pe alta...
Durere continuă și nimic nu pare s-o calmeze,
Iau un analgezic, durerea continuă
Parcă nici în suflet nu e mai mare durerea...
... ca durerea de măsea.
Mâine o fată norocoasă va face o vizită la stomatolog.
Au, au, au, inimul meu.
Interesant începutul poemului... ce reprezintă cam totul. În rest... notații care nu mă atrag. E, totuși, un început bun! Când primul vers te cucerește, înseamnă că ai pornit pe un drum către inima cititorului. Restul? Vorba lui Tolstoi: Toate întâmplările fericite se aseamănă între ele. Fiecare avem o întîmplare nefericită, însă este nefericită după cum o spunem. Așa că, atenție... poemul se impune cititorului și după modul spunerii! Și, nu e suficient ca primul vers să-l reprezinte... pe poet; ci să-l arunce, dincolo de cuvintele cu care și-a rostit întâmplarea „gândită” spre a fi „încarcerată„ în cuvintele sale.
RăspundețiȘtergere