"Nu te poţi pierde, asta este o casă sfântă!"


Sf. Iosif, ocrotitorul casei, cu  Isus în brațe

A fost o săptămână plină. Am făcut o scurtă călătorie începută sâmbăta trecută și  finalizată miercuri, când am ajuns acasă.
Am început prin a vizita, împreună cu încă două persoane, Casa "Sfântul Iosif" din Odorheiu Secuiesc, o casă plină cu copii din toate colțurile țării, susținută de douăsprezece măicuțe.
Acolo am realizat cum câțiva copii (casa este imensă și majoritatea locuitorilor erau plecați la familiile lor), pot umple un spațiu cu jocurile lor. Am aflat cât de dedicate pot fi câteva măicuțe și cum poate cineva să iubească necondiţionat şi să se intereseze de fiecare suflet care le trece pragul.
Cele douăsprezece surori, în frunte cu sora Emilia, gestionează o clădire imensă care este în general locuită de peste o sută de copii. Fac acest lucru fără ajutor din partea statului, casa este susținută prin donații, cu toate acestea, pe lângă copii, în casă merg uneori și diferiți vizitatori din țară și străinătate.
mesaj cu care am fost întâmpinată în cameră
Clădirea este foarte mare, compusă doar din două etaje, holuri întortocheate, întunecoase și ziduri groase. Am reușit să mă pierd căutând sala de mese, norocul meu a fost că am întâlnit-o la timp pe una dintre surori care m-a repus pe ruta corectă. Când am povestit pățania mea câtorva dintre copii, o fetiță mi-a spus foarte serioasă: "Nu te poţi pierde, asta este o casă sfântă!". Chiar aşa, cu atâtea rugăciuni spuse cu căldură de surori pentru fiecare suflet care trece pe acolo, cum poate fi casa altfel decât sfântă?
Este impresionant ce fac surorile cu dăruirea lor şi dragostea de aproape, este impresionant cât ajutor pot primi ele de Sus pentru a-i sluji mai departe pe aceşti copii. 
Am văzut cât de năzdrăvani pot fi uneori copiii, dar şi ce pot ei să facă dacă au motivaţie. 
Datorită  lor mi-am reamintit cât de frumoase sunt jocurile simple cu palmele pe care le făceam adesea şi noi în curtea blocului şi cât e de plăcut să fii înconjurat de prichindei. Este frumos să ai mereu cu cine să te joci, și chiar dacă uneori apar și neînțelegeri, acestea sunt de obicei soluționate de o persoană mai mare și împăciuitoare din fire.
altarul din capelă
De asemenea, m-a impresionat tare un lucru într-o dimineaţă, slujba din capela casei se terminase, eram alături de domnul cu care am vizitat casa, o fetiţă a venit lângă noi, ne-a luat de mână, ne-a privit în ochi şi a zis voioasă: "Mami şi tati ..", după care am ieşit toţi trei din capelă ținându-ne de mână.
Replica ei m-a întristat și m-a lăsat fără cuvinte ... n-am știut ce să-i spun, trebuia să o corectez? Mi se părea nepotrivit, fetița enunțase un ideal pe care îl are orice copil, acela de a crește alături de doi părinți. Un ideal de care ea nu avea parte, și totuși, cazul ei este unul fericit. A ajuns într-un loc în care cei mari se interesează de ea și de nevoile ei.
Tot ce pot să fac este să mă rog pentru Casa "Sfântul Iosif" pentru copii aflaţi în dificultate şi să sper că surorile vor rămâne mereu acolo, alături de copiii care au atâta nevoie de ele.
Maicile se bucură când au vizitatori, şi chiar dacă fugitiv, sunt mereu dispuse să ofere un zâmbet cald oricărui necunoscut întâlnit pe holurile casei, ori să ofere salutul creştinesc: "Lăudat să fie Isus!" pentru ca mai apoi, cu pași grăbiți să se întoarcă la rugăciune, ori la vreun grup de prichindei ascunși prin odăile casei.
Am  observat că toți cei de acolo sunt în general foarte bucuroși de musafiri, mai ales când vorbim despre copiii mai mici. 
De o sinceritate rară, aceștia sunt mereu dispuși să urmărească cu insistență orice om în persoana căruia văd un posibil tovarăș de joacă, îmbrățișări sau spus povești. 


clopotul care cheamă surorile la rugăciune

portretul Mariei, o frumușică  din casă

Comentarii

  1. Ce frumos, Bia! Îmi amintesc că am vizitat și noi orfelinatul de la Vălenii de munte și am rămas impresionată. M-am gândit atunci că sunt o norocoasă, că, deși nu am gadget-uri de ultimă generație (nici nu mă fascinează foarte tare aceste lucruri), haine de firmă scumpe, sau portofelul plin, sunt o norocoasă, pentru că am părinți care mă iubesc, o familie frumoasă, care mă sprijină întotdeauna. Și totuși, noi, ăștia privilegiați, suntem mereu nemulțumiți, în timp ce bieții copii orfani, sunt fericiți cu puținul lor. E un contrast la care trebuie să ne gândim mereu și un aspect pentru care trebuie să fim recunoscători.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru unii in acest tip de casa le este mai bine chiar decat acasa la parinti. Si, da, ai dreptate, noi cei privilegiati suntem mai mereu nemultumiti, in timp ce altii sunt fericiti cu putinul lor.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)