Elogiul minciunii - Patrícia Melo

Zilele acestea citeam de zor Elogiul minciunii, cartea Patríciei Melo. Romanul în ţara noastră  a fost publicat la Editura Univers în Colecţia Globus anul trecut.

Despre autor

Patrícia Melo s a nascut in 1962 in São Paolo, Brazilia. A scris romane, piese de teatru si scenarii de film. Romanele ei sunt bazate pe intrigi politiste si au drept sursa de inspiratie, de multe ori, violenta din cartierele sarace ale marilor aglomerari urbane. In 2001 a castigat premiul Jabuti, cel mai important premiu literar brazilian, pentru romanul Inferno. Pentru romanul O Matador (Ucigasul, 1995) a primit in 1996, in Franta, Prix Deux Oceans si in 1998, in Germania, Deutscher Krimi Preis. in 1999, revista „Time“ a inclus o intr-o lista care cuprindea cincizeci de „Latin American Leaders for the New Millennium“. Este casatorita cu dirijorul John Neschling si au impreuna un copil.

Despre carte

Romanul îl are în centru pe scriitorul José Guber care se străduieşte să menţină norma de două romane poliţiste scrise pe lună. Asta din cauza cererii editurii pentru care scrie. Îi citeşte pe marii scriitori de roman poliţist, ba chiar îi şi plagiază, asta în încercarea de a compune în cartea sa o crimă perfectă.

În studiul său pentru a scrie despre o crimă perfectă, Jose o întâlneşte pe Fulvia Melissa, o pasionată de şerpi şi cercetătoare de veninuri.

Cei doi se îndrăgostesc şi îşi caută fericirea, singura pierdică fiind căsnicia Fulviei cu Ronald.

Scopul lor comun este de acum eliberarea Fulviei de sub jugul unui soţ agresiv şi posesiv.

Cum reuşesc acest lucru nu vă spun, dar să ştiţi că metoda este demnă de a fi folosită într-un roman poliţist.

Pe scurt, Elogiul minciunii este un amestec de roman poliţist, romance şi descoperirea valenţelor scriitoriceşti ale lui Jose. Se face un fel de paralelă între cele două cazuri, Jose ca scriitor şi drept complice al Fluviei în asasinarea lui Ronald.

Cartea are un stil frapant, deşi nehotărârea şi alegerile personajelor sunt îndoielnice. 

Mi-a plăcut. 

Cartea asta face să pară atât de uşoară minciuna în căsnicie şi chiar la locul de muncă. Aparenţele sunt înşelătoare, oamenii nu sunt, din păcate, ceea ce par a fi. Şi chiar după ce îşi ating ţelurile realizează că nu e ceea ce îşi doreau şi chiar au comis crime în scopul unor false idealuri. Alambicată poveste, nu? Citiţi Elogiul minciunii şi înţelegeţi voi! :D

Şerpii sunt elemente constante ale cărţii, şi, parcă sunt şi cele mai sincere. Personaje simbol, apar şi dispar, sunt obiecte de complot şi motive de ceartă, fără a fi o carte despre şerpi.

****

Voi ce mai faceţi? Ce mai citiţi?