cândva a existat umanitate

...cândva a existat umanitate...
Dar eu caut umanitatea și acum, nu doar oamenii.
Caut miezul, nu doar coaja.
În miezul fiecărui om există câte un pic de umanitate, câte un pic de compasiune care formează un om.
De la bețivul care își plânge zilele în alcool până la părintele lăsat singur de copii, în fiecare este umanitate.
Unii au găsit umanitate și în lagărele de exterminare, iar eu să mă plâng că nu există umanitate în cel de lângă mine?
Da, cel mai greu este să șlefuiești un diamant, dar apoi te poți bucura de strălucirea lui.
Cred în umanitate, nu doar în oameni. Eu cred, îndrăznesc să cred în compasiune și bunătate, în dumnezeul fiecărui lucru. Da, Dumnezeu este în tot și în toate, chiar dacă în unii este aproape invizibil. Și mă supără groaznic faptul că Dumnezeu este aproape invizibilă în unii oameni. Mă supără că Dumnezeu se află în miezul răutăților, dar mă consolează gândul că El e totuși acolo.
Am dreptul să fiu supărată chiar pe Dumnezeu???

Cu toate că  văd răutatea, îl caut pe Dumnezeu în ea. Am o viață întreagă să-l găsesc pe Dumnezeu în răutate, bucurie, în plăcere, speranță și în suflet.