Mireasa tânără - Alessandro Baricco

Cum e să citești foarte multă vreme dintr-o carte din lipsă de timp? E ciudat, e frustrant, dar asta este. Am citit Mireasa tânără multă vreme și cu pauze lungi, dar acțiunea romanului mi-a rămas în minte. Are o acțiune simplă, lineară și misterioasă, chiar ușor revoltătoare.
Alessandro Baricco, e prima dată când citesc ceva scris de el, creionează în Mireasa tânără un calup de personaje bizare puse într-un context interesant. Personajele sunt fără o identitate precisă, acțiunea începe cu sosirea la casa Familiei a Miresei tinere, fata de optsprezece ani logodită cu Fiul absent.

Fata se mută în Italia, în casa Familiei în așteptarea soțului promis. Cu răbdare, este introdusă în tainele seducției de către Mamă și Fiică, află detalii despre familia prin alianță de la majordomul Modesto și de proprietara unui bordel, dar nu contenește să-l aștepte pe Fiu.
Din când în când, acasă sosesc diferite obiecte, ba chiar și doi berbeci, semn că fiul se va întoarce acasă, dar când? Asta a fost întrebarea mea pe tot parcursul cărții.



Speram să sosească odată Fiul, să îi aflu povestea, să văd cum se vor înțelege cei doi, cum se va reintegra în familie... dar speranțele nu mi-au fost împlinite.
În schimb, am cunoscut Familia. Niciunul dintre personaje, cu excepția majordomului Modesto, nu are nume, nici măcar Mireasa tânără. Toți au apelative precum: Tatăl, Mama, Fiica, Unchiul și fiecare personaj este foarte bine conturat pe parcursul cărții.
Unchiul doarme non-stop, dar se amestecă frecvent în rutina familiei cu vreo replică sau două înainte de a cădea iar într-un somn aproape constant. Mama, o femeie frumoasă, cu o istorie de cuceritoare a bărbaților este cea care o va iniția, împreună cu Fiica șchioapă și nemăritabilă, pe Tânăra mireasă în tainele sexualității și ale descoperirii sinelui.

"Cu cât brațele merg înapoi, cu atât sânii sunt împinși în față și spatele se arcuiește (..) E poziția în care o femeie simte plăcerea, conform fanteziei destul de limitate a bărbaților."

Despre autor

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale și două eseuri despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Sul teatro musicale di Rossini și L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin. A debutat în literatură în 1991 cu romanul Castele de furie  și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmat Oceano mare, Mătase, City , Senza sangue, Questa storia , Emaus, Mr Gwyn , De trei ori în zori  şi Mireasa tânără (La Sposa giovane, 2015; Humanitas Fiction, 2016) A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum 1, Barnum 2 , Next  și Barbarii. De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului numit 1900, și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV dedicate liricii, cu titlul „Dragostea e un pumnal“, prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei și publicul larg. După experiența din radio și televiziune, a înființat la Torino o școală dedicată tehnicilor narative, purtând numele „Pickwick“, în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului.

Să vă spun părerea mea

Din punct de vedere al construcției, romanul e foarte bun, suspansul și tentele erotice ușor incerte adaugă un plus de valoare cărții. Tehnica narativă este foarte interesantă, din când în când, fără să fie prea ușor de observat, naratorul se transpune în pielea personajelor, ba chiar ne împărtășește câte ceva din tainele meseriei de scriitor

"miezul problemei constă în neputința mea de a înțelge cine sunt."

Aș da o grămadă de interpretări acestui text al lui Baricco, de la Fiul mult așteptat, care pentru mine are o tentă ușor creștină, până la obiceiurile obsesive ale familiei în jurul mesei, sau erotismul inhibat de bunică, dar exhibat de Mama, pe care Tânăra mireasă îl are.. totul este un fel de carusel bizar învârtit în o sută nouăzeci și ceva de pagini.
Scriitorul Radu Paraschivescu numește stilul scriitoricesc al lui Baricco drept un cameleonism literar, apelativ lesne de înțeles, dacă vorbim despre ușurința cu care autorul se transpune în pielea diferitor personaje.

În încheiere vă lansez și vouă întrebarea: se întoarce Fiul acasă? Rămâne să aflați citind cartea.