Sonata Kreutzer - Lev Tolstoi

Încep cu o întrebare: vă plac marii clasici? Vă place literatura rusă?

Vă răspund și eu, încerc să-i descopăr, încerc să văd ce magii ascund clasicii ruși, europeni, americani și așa mai departe... dar am nevoie de exercițiul răbdării.

Sonata Kreutzer, de exemplu, este acel tip de lectură care pentru mine s-a terminat într-un fel de ... să-l numim, coadă de pește. Nu cred că am folosit cei mai fericiți termeni, dar nu știu cum să explic altfel finalul brusc și adevărurile apăsătoare de care m-am lovit în acestă nuvelă.

Sonata Kreutzer ne prezintă viața de familie așa cum n-ar trebui să fie ea, prezintă idealuri și vise destrămate dar și dezamăgirile pe care o căsnicie le poate cauza la cel mai înalt nivel. De asemena, nuvela pune în lumină condiția femeii, chiar dacă inițial suntem tentați să credem că este vorba de condiția femeii din secolul al XIX-lea, condiția descrisă în carte este încă actuală.

Orice bărbat simte faţă de orice femeie frumoasă ceea ce dumneavoastră numiţi dragoste.

Pozdnîşev, personajul principal, îi istorisește naratorului într-o călătorie cu trenul, istoria căsniciei lui nefericite. Discuția începe de la câteva dialoguri ce vizeză condiția femeii, pe care călătorii din compartimentul de tren le au în timpul călătoriei. Fiecare dintre ei susține o părere pe care diferite categorii umane o au: de la ideea conform căreia femeia trebuie ținută sub papuc, până la aceea ce prevede că într-o căsnicie trebuie să existe dragoste între soți, ca mariajul să meargă. 

Pozdnîşev a trăit câțiva ani alături de o soție pe care nu o iubea în adevăratul sens al cuvântului, pe lângă erotism nu exista nici cea mai mică înțelegere între ei. Cu toate acestea, cei doi au avut împreună patru sau cinci copii în primii ani de căsnicie, dar și anii aceștia presărați cu gelozii, probleme legate de sănătatea celor mici și alte feluri de neînțelegeri. 

sursa

Toate acestea sunt puse într-o oarecare măsură pe seama femeii, care este în nuvelă, dar și în opinia populară considerată a fi nucleul răului. Că doar prin Eva a intrat păcatul în lume, nu? (sper să simțiți ironia).

Femeile au făurit din ele însele o atât de puternică armă de acţiune asupra simţurilor, încât bărbatul nu se poate purta calm faţă de femei.

Momentul de maximă tensiune dintre Pozdnîșev și soția lui apare atunci când  se ivește ocazia ca femeia să interpreteze Sonata Kreutzer la pian, alături de un muzician. În mintea lui Pozdnișev se nasc tot felul de fantasme și presupuse infidelități pe care i le impută soției sale, ajungând chiar până la gestul extrem de a o înjunghia pe femeie cu un pumnal. Gestul îi va fi fatal soției, iar bărbatul va petrece câteva luni în închisoare, ca mai apoi să fie achitat pentru că și-a apărat onoarea. Apărarea onoarei a fost aspectul ce l-a scăpat de anii grei de închisoare.

Nuvela lui Tolstoi conturează o lume identică cu a noastră. O lume în care femeia este un obiect, un stimul pentru simțuri, fără a se pune accent pe valoarea sa umană. Pozdnîșev realizează toate aceste aspecte la câțiva ani după achitarea sentinței și își dă seama de modul barbar în care și-a ucis soția, mânat fiind de impuls. 

Drama personajului este accentuată de conștiința încărcată de fapta sa, nu pentru că și-a omorât soția neapărat (pentru că nu spune nicăieri că o iubea), ci pentru că s-a lăsat condus de impulsuri și a comis o crimă. Există o groază de lucruri în nuvela aceasta care m-au enervat, care m-au trăznit ca un fulger și mi-am dat seama că, fie și la diferență de mai bine de un secol, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Aș putea zice că au degenerat, acum femeia nu doar că e un stimul al simțurilor, dar a ajuns la cel mai grosolan nivel, unul de obiect, un corp slăbănog expus pe ecrane, afișe și panouri. 

Practic, femeia este dezumanizată și exploatată, iar ea, ca fraiera se complace. Oribil.

Voi ce mai citiți? Ce vă răscolește? Cum sunteți?