Intermitențele morții - José Saramago

Acest articol este un Guest post - autor recenzie Cătălina Sas

În cursul peregrinărior mele printre rafturile librăriilor, mi-a atras atenția un  scriitor mai puțin promovat la noi, și anume portughezul José Saramago. Părerile despre opera lui sunt în general împărțite, așadar mi-a trebuit puțin timp pentru a-mi aduna curajul să citesc ceva scris de el. 

Opera lui Saramago ridică probleme de conștiință și filozofie serioase care pun cititorii pe gânduri. Fina ironie, umorul subtil, precum și referințele culturale atipice fac lectura una savuroasă. Am terminat recent de citit cartea ,,Intermitențele morții”. Mi s-a părut o lectură care provoacă la meditație, o carte care expune ipotetic o situație la care fiecare persoană s-a gândit măcar o dată în viață : nemurirea.

Despre carte 

Într-o țară a cărei nume nu este menționat, moartea își încetează dintr-o dată activitatea, fără nici un motiv aparent. Oamenii încetează dintr-o dată să mai moară, dar bolile de care suferă continuă să îi chinuie. Muribunzii rămân într-o stare suspendată între viață și moarte. După o scurtă perioadă de euforie, încep să apară tot felul de probleme sociale și politice  pe care conducerea nu prea știe cum să le gestioneze. 

De asemenea și Biserica intră într-o perioadă de criză, însă vă las pe voi să citiți pentru a afla cum, și dacă aceste probleme se soluționează. 

Cartea pare împărțită în două părți, deși acest lucru nu este delimitat în mod concret, însă dacă veți citi cartea, vă veți da seama la ce mă refer. Prima parte, care se bazează mai mult pe descrierea repercursiunilor nemuririi, poate deveni la un moment dat plictisitoare, deoarece ca cititor, ești bombardat cu informații. Însă din loc în loc apar anumite referințe culturale și ironii subtile care aduc zâmbetul pe buze. 

Sunt chiar binevenite pentru a destinde puțin acea atmosferă serioasă, apăsătoare care emană din acest univers.

A doua parte este puțin mai dinamică și prezintă reîntoarcerea morții după o perioadă de câteva luni. Aceasta a hotărât să le dea oamenilor o perioadă de o săptămână în care să se pregătească pentru moarte. Plicurile de culoare mov care aduceau sentința morții au devenit motiv de panică al oamenilor. 

Noul sistem implementat părea că funcționează foarte bine, până când una dintre scrisori s-a întors la destinatar. Neînțelegând ce se întâmplă, moartea hotărăște să ia formă umană pentru a putea cerceta problema. Se transformă într-o femeie atrăgătoare și treptat intră în viața violoncelistului pentru a afla ce a putut împiedica scrisoarea să ajungă la el. 

Transformarea aleasă de Saramago mi se pare o modalitate prin care moartea, în general abstractă, sau definită prin clasicul stereotip de schelet îmbrăcat într-o mantie neagră cu glugă și coasă, este umanizată, pentru a fi mai accesibilă cititorului.

Să vă spun părerea mea

Lectura acestei cărți a fost una savuroasă. 

Saramago ridică probleme interesante, pe care fiecare om și le-a pus măcar o dată în viață. Pe lângă problema nemuririi, este reliefată și totodată satirizată atitudinea Bisericii în ceea ce privește moartea și repercursiunile nemuririi asupra activității ei. De asemenea, mi s-a părut interesant și faptul că se face diferența dintre moartea universală și moartea cotidiană. 

Ceea ce mi-a adus zâmbetul pe buze a fost felul în care Saramago își parodiază propriul stil de a scrie, care, de altfel a fost subiectul a numeroase discuții :

,,De la început, spuse el, caligrafia e ciudat de neregulată, pare că s-au adunat aici toate felurile cunoscute, posibile și aberante de a trasa literele alfabetului latin, ca și cum fiecare dintre ele ar fi fost scrisă de o altă persoană, dar asta încă s-ar putea ierta, încă ar putea fi luat ca un defect minor dacă ne gândim la sintaxa haotică, lipsa punctelor finale, nefolosirea de paranteze absolut necesare, eliminarea obsesivă a paragrafelor, folosirea virgulelor pe sărite și, păcat de neiertat, intenționata și aproape diabolica abolire a majusculelor.”

Deși într-un fel, finalul pe care Saramago a ales să-l dea cărții mi se pare puțin cam forțat, consider că această carte merită a fi citită pentru situația ipotetică pe care o prezintă. Nemurirea este un subiect care a preocupat omenirea dintotdeauna, mulți dorind să o obțină. Însă scriitorul ne arată că nu tot ceea ce ne dorim este benefic pentru noi.