Holocaustul - în cărțile pe care le-am citit

Pe data de 27 ianuarie este Yom HaShoah (ebraică),  Holocaust Remembrance Day (engleză) sau Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în limba română.

Este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului, a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.

 La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

Înainte de rezoluția 60/7, se instituiseră zile naționale de comemorare a Holocaustului, cum ar fi Der Tag des Gedenkens an die Opfer des Nationalsozialismus (Ziua Comemorării Victimelor Național-Socialismului) în Germania, stabilită printr-un decret al Președintelui Germaniei Roman Herzog la 3 ianuarie 1996. Din 2001, 27 ianuarie fusese și Ziua Holocaustului în Regatul Unit.

Shoahul  sau Holocaustul a lăsat o pată neagră asupra Europei și a lumii întregi. Genocidul a fost în ultimele decenii intens abordat ca temă literară.

Multe dintre scrierile cu aceast subiect pe care le-am citit eu sunt memorii, biografii sau chiar ficțiune istorică cu acțiunea și personajele aflate în orașele de  sub ocupație nazistă sau în lagărele de exterminare. 

Una dintre cele mai îndrăgite dar și triste cărți din acestă serie cred că este de departe Jurnalul Annei Frank. Autoarea, o copilă de treisprezece ani, scrie în jurnalul său cu ardoare despre prietenie, iubire dar și despre teroarea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Anne Frank a dat voce, chip și un nume milioanelor de victime inocente ale barbariei naziste.

Eva Heyman a fost o fetiță ce a avut o soartă similară. Mai puțin cunoscută la nivel mondial, dar devenită simbol al vicimelor Holocaustului în orașul de pe Criș - Oradea - Eva afirma în filele din junralul său Am trăit atât de puțin: 

" Micul meu Jurnal! Sunt prea mică ca să pot descrie ce-am simțit în timp ce așteptam să fim duși în ghetou"

Fetiței i-a fost amplasată o statuie în Parcul Bălcescu din Oradea, locul din care se făceau deportările evreiești spre lagărele de concentrare. 

Pianistul este o carte de memorii ale unui evreu care a lucrat la Radio Polonia. Memoriile încep cu ocuparea Varșoviei de către naziști. 

Wladyslaw Szpilman descrie viața din ghetou alături de familie dar şi evenimentele tragice care au urmat după ce aceştia au fost îmbarcaţi spre tabăra de exterminare de la Treblinka. Nu a mai aflat nimic despre ei.

Mai apoi îşi duce viaţa în clandestinitate, chinuindu-se să scape de naziştii care ocupaseră Varşovia. Este ajutat în numeroase cazuri de cunoştinţe. 

După ce nemţii au fost înfrânţi, Wladyslaw Szpilman şi-a reluat activitatea de pianist la Radio Varşovia, exact cu piesa cu care s-au întrerupt transmisiunile când a început războiul.

" Cum avea să fie purtat războiul ăsta fără acompaniament la pian - cum o să fie?"

 Un băiat pe lista lui Schindler descrie soarta lui Leon Leyson. El a fost unul dintre evreii pe care Oskar Schindler, nazistul milos, i-a salvat de la moarte.

Norocul i-a surâs lui Leon deoarece tatăl său lucra la fabrica de vase emailate a lui Oskar Schindler. Fabrica a fost, desigur, un pretext prin care Schindler să salveze de la moarte peste 1000 de evrei.

La doar treisprezece ani, Leon se angajează și el la fabrică, iar Schindler reușește să îl salveze pe el și familia lui din drumul sigur spre Auschwitz.

Familia este deportată în lagărul de concentrare din Gross-Rosen, unde foamea, frigul și teroarea domnesc la tot pasul.

Copilul de pe lista lui Schindler a supraviețuit însă, s-a mutat în Statele Unite unde a devenit profesor universitar, și-a întemeiat propria familie și a fost o dovadă vie că umanitatea nu s-a pierdut cu totul în cele mai crunte momente din istoria recentă a omenirii.

"Cine salvează o viață salvează întreaga lume."-Talmud

Se numea Sarah  (engleză: Sarah's key) este un roman istoric. 

Jurnalista americană, Julia, pune cap la cap evenimentele petrecute în țara sa adoptivă, Franța, în vara anului 1942, când poliția franceză făcea razii în Paris pentru capturarea familiilor de evrei. 

Julia este însărcinată de redacția americană pentru care lucrează să scrie un articol despre razia de la Vel d'Hiv cu ocazia comemorării a 60 de ani de la eveniment.

 În timpul cercetărilor sale, jurnalista află de povestea lui Sarah, o fetiţă evreică de zece ani.

Fata cu palton albastru  se încadrează în scrierile literare dedicate publicului tânăr (YoungAdult). 

Acțiunea romanului este plasată în Amsterdam, anul 1943, odată cu ocuparea orașului de către naziști. Hanneke are trăsături ariene (tenul alb și părul blond), aparență ce o ajută în procurarea și livrarea mărfurilor de pe piața neagră.

Viața lui Hanneke se complică și mai tare din momentul în care una dintre clientele sale, doamna Janssen, o roagă să găsească o anumită adolescentă evreică. 

Mirjam parcă se evaporă din casa în care bătrâna clientă a lui Hanneke o ținea ascunsă de raziile naziștilor.

Inițial reticentă, Hanneke acceptă totuși provocarea de a da de urma fetei în palton albastru (Mirjam) și se trezește prinsă într-o încrengătură de situații, misterul din jur devine din ce în ce mai amplu.

"mi se părea un schimb corect și onest: să salvezi o viață după ce ai distrus una." 

Am mai citit pe această temă: Copilul lui Noe de Éric-Emmanuel Schmitt și Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, din păcate, după lectură nu am apucat atunci să scriu pe blog despre aceste cărți.

Sper ca un genocid similar să nu mai aibă loc în lume, în istorie. Din păcate, încă există multe acte de violență îndreptate asupra multor grupuri etnice, religioase sau îndreptate asupra unor națiuni întregi.

Îmi doresc ca acestea să ia sfârșit și să fim cât mai aproape de realizarea păcii la nivel mondial - sună puțin ca în basme, știu, dar rugăciunile și gândurile de pace sunt extrem de importante.

Închei articolul cu întrebare: ce alte cărți sau filme cunoașteți pe tema Holocaustului? 

Acestea ne ajută, la urma urmei, să realizăm măcar într-o mică măsură amploarea tragediei prin care au trecut victimele genocidului.

"Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete." George Santayana