Călătorie, pelerinaj - fotoreportaj

Palatul Parlamentului

Sâmbătă am vizitat și eu capitala, mult visatul pământ al făgăduinței - retoric vorbind - din țara noastră. Mai trecusem prin București, dar am staționat circa douăzeci de minute și n-am apucat să ies din gară.
Vremea a fost foarte bună, am ajuns pe meleagurile bucureștene cu ocazia înscăunării noului episcop al Bisericii Române Unite cu Roma și am stat în oraș o zi. Biserica la care a avut loc evenimentul se numește Catedrala Sf.Vasile cel Mare și a fost declarată ca fiind cea mai micuță catedrală, în ea abia încap circa o sută de persoane, așa că evenimentul s-a desfășurat pe esplanda din fața bisericii.
A fost plin de lume, forfotă destul de mare și chiar entuziasm pentru credincioșii noii eparhii. Un lucru mă miră și mă bucură, faptul că a fost ridicată  la rangul de catedrală o bisericuță. Văd că se pot face lucruri mari și în locașuri mici, nu e musai nevoie de lux și fast pentru a te ruga lui Dumnezeu. El ascultă  și dacă te rogi acasă, ori într-o bisericuță mică, dacă ții neapărat să fii într-un lăcaș de cult. Mă enervează că acum se construiesc biserici la greu, le vor foarte mari, cât se poate de înalte și grandioase iar construcția lor durează ani de zile... de ce? La ce bun să faci ditamai clădirea, să investești mult de tot ca mai apoi să fie doi sau trei enoriași duminica la slujbe? Mai bine investeși să renovezi sau să întreții lăcașurile sau clădirile vechi de patrimoniu care există deja.
 Oarecum tipic românesc, dacă ne uităm, de exemplu la Palatul Parlamentului, clădire grandioasă cu investiții mari, forță de muncă pe măsură, iar acum cred că abia poate fi întreținut imobilul.
O doamnă din grup s-a aplecat pe terasa din fața clădirii după ce am terminat turul de vizitare și a reușit să scoată o dală de  marmură din pavaj, foarte ușor, a zis că dacă vrea poate s-o ducă și acasă și să așeze pe ea oala cu supă. De aici denotă cât de mult se ocupă autoritățile de întreținerea clădirii, bine că invită turiști ca să o viziteze în astfel de condiții.

La evenimentul de înscăunare am stat în spatele unei maici și al unui preot, în fața lor se poate vedea ecranul pe care apăreau imagini live cu cei care celebrau liturghia. Vremea a ținut cu noi și a fost lume destul de multă, celebrarea a fost transmisă în direct la TVR 2 și la radio.
Imediat după ce slujba s-a terminat am mers să vizităm Palatul Parlamentului. Din turul pe care l-am făcut am aflat destul de multe lucruri, interiorul e într-un fel fascinant. Soții Ceaușescu aveau planuri foarte mari pentru această clădire, dar n-au mai apucat să se bucure de ea. Autorităților care au preluat planurile pentru construcție imediat după căderea comunismului le-a luat  ani ca să o finalizeze, aveau  dubii în privința construirii ei din cauză că această clădire reprezenta un simbol al comunismului, datorită acestui fapt  denumirea de Casa Poporului se schimbă în Palatul Parlamentului.

Palatul Parlamentului

După turul din Palatul Parlamentului am vizitat și puțin din Centul Vechi al Bucureștiului. Mi-a plăcut, deși nu m-a dat pe spate. Bucureștiul e un oraș frumușel,  chiar dacă pare într-un fel dezordonat și dezolant prin îmbinarea dintre interbelic, comunist și contemporan. Parcă s-ar da o luptă în el, cele trei elemente se bat cap în cap, nu are încă o armonie. Nici faptul că fațadele clădirilor sunt ornamentate cu bannere ce ne îmbie să cumpărăm un anumit produs ori să ne abonăm în diferite rețele telefonice nu ajută... să nu mai vorbesc despre graffiti-urile mâzgălite pe monumente.
Aceste lucruri mă fac să-mi iubesc și mai mult urbea mea natală, liniștită și descrisă de unii ca fiind plictisitoare.
Seara în schimb parcă Bucureștiul, orașul tuturor posibilităților, se schimbă . Clădirile își întorc latura mâzgălit de la privitor și ne permit să le vedem, să le admirăm, într-o altă lumină. Da, mi-a plăcut mult mai mult Bucureștiul pe timp de seară!

Sediul Băncii Naționale

Pietonala dar și clădirile se umplu de lume, au loc concerte în aer liber, expoziții cu vânzare de pictură, vânzare de antichități, iar statuile vivante se simt ca acasă. Pe lângă că este un oraș în care kitch-ul (mașini luxoase parcate aiure în centru) se îmbină cu autenticul, București mai este și un oraș cultural. 

 

expoziție de pictură cu vânzare

 un artist reproduce o clădire

o tânără statuie vivante în așteptare 

Tonomatul cu cărți de la metrou mi s-a părut o idee foarte foarte bună. Am văzut titluri la prețuri acceptabile,  dar n-am apucat să mă hotărăsc asupra unuia dintre ele pentru că venea metroul și riscam să-l pierd. Oricum, am văzut un astfel de aparat doar într-o singură stație, undeva în stația Piața Unirii, mi se pare. Dacă sunteți din București probabil ați mai întâlnit astfel de găselnițe, sau mă înșel? 

 

Pictură murală cu scenă victoriană pe tavanul unei clădiri din Centrul Vechi, în interiorul clădirii avea loc un târg cu vânzare de antichități și obiecte lucrate manual. 

Priveliște peste Dâmbovița

A doua zi în drum spre casă am vizitat Castelul Peleș, o clădire extraordinară și plină de farmec interbelic.

Pe lângă aceste obiective am revăzut Mănăstirea Cozia și alte câteva biserici din București dar și dinafară. 

***** 

La final de articol, vă invit să faceți și voi scurte reportaje din orașele pe care le-ați vizitat. Sper că v-a plăcut acest articol și fotografiile din el. Menționez că toate sunt realizate de mine și sper să vă placă. 

Îmi cer scuze pentru îndelunga-mi absență! 

O lună septembrie cât mai colorată și caldă vă doresc!