Postări

Fata cu cercel de perlă - Tracy Chevalier

Imagine
Pictura, muzica, filmul, dansul și toate celelalte forme de exprimare artistică au menirea de a ne sensibiliza  ca persoane, de a ne face mai atenți la ce se întâmplă în jur și de  a ne antrena răbdarea și simțul critic. Tracy Chevalier și-a imaginat povestea din spatele picturii lui Johannes Vermeer. Autoarea țese foarte fin un fir al poveștii din spatele tabloului Fata cu cercel de perlă sau Fata cu turban într-un roman de atmosferă.   Un fir imaginat de ea, după ce, se vede foarte bine că a studiat cât a putut tabloul și istoria lui Vermeer. Romanul este narat la persoana întâi de tânăra Griet, acțiunea are loc în Delft, Olanda, secolul al XVII - lea.  "Mama nu mi-a spus că or să vină. După aceea, mi-a zis că n-a vrut să dau impresia că sunt o fată nervoasă. Am fost surprinsă, credeam că mă cunoaște mai bine. Străinii vor crede că sunt calmă. N-am să plâng ca un țânc." Viața lui Griet se schimbă în momentul în care este nevoită să intre ca sl...

De ce este România altfel? - Lucian Boia (1)

Imagine
Prima întrebare pe care cartea mi-a stârnit-o a fost: De ce este România altfel în comparație cu ce altă țară?  Nu cred că există două țări care să aibă exact aceleași lucruri specifice, aceeași istorie. România „altfel” este pusă de Lucian Boia pe seama mai multor aspecte: întârzierea – statele române (Țara Românească și Moldova) se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV lea. Teritoriul acestor state nu produce niciun text sau document. Informațiile privitoare la acestea provin din afara lor. Evul Mediu începe în spațiul românesc atunci când în Occident se apropie de sfârșit, spune Lucian Boia. Principatele române se aflau la un moment dat la întâlnirea a trei mari imperii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Imperiul Rus. Principatele fiind singurele țări mici care supraviețuiesc în această parte a Europei. Întoarcerea spre Occident, contribuția străinilor. Titu Maiorescu vorbea (la 1868) despre „barbaria orientală” de care românii abia se despărțiseră. La...

Persepolis Vol.2 - Marjane Satrapi

Imagine
Mai țineți minte că anul trecut vă vorbeam despre prima parte a romanului grafic , cartea Persepolis , comparată cu filmul? Ei bine, mulțumită celor de la librăria online Libris am pus gheruțele pe volumul al doilea al seriei.  Despre carte Volumul al doilea redă continuarea adolescenței lui Marjane Satrapi, acum aflată în Austria la studii. Marjane se confruntă cu probleme adolescentine, pe lângă ele apar și problemele identitare și chinul continu de a se integra într-o societate europeană.  La doar paisprezece ani este nevoită să ia viața în propriile mâini, să se descurce singură într-un liceu nou, aflat într-o țară nouă, foarte diferită de Iranul natal. Cu o personalitate deschisă spre nou, tânăra reușește să se adapteze în noua ei lume, își face câțiva prieteni, schimbă diferite locuri de trai și nu se dă la o parte din a testa anumite lucruri noi, activități care în țara natală o pot condamna la închisoare. Dragoste, dorguri, alcool, antu...

În umbra pașilor tăi - Vitali Cipileaga

Imagine
Am tot auzit în ultima vreme de noua apariție editorială ce face furori în ultima vreme. Ei bine, deși nu sunt eu în general în trend cu literatura nou-apărută, pentru că prefer să se așeze pe rafturi și să treacă valul,   În umbra pașilor tăi a venit la mine taman din Basarabia, un cadou de 8 martie, așa l-am perceput. M-am bucurat de el, de cadou, de carte și am citit-o cu plăcere în momentele în care prindeam puțin timp liber între job și facultate. Trebuie să recunosc că e o lectură ușurică și relaxantă, nu excelează ca stil și limbaj, dar ideea romanului este captivantă. Despre carte Theodor Onciu are douăzeci și șapte de ani, are o cafenea pe strada Paris din București și este un  tip foarte căutat de fete. Nimic neobișnuit la el, înafara faptului că Theo și-a pierdut iubita într-un accident de mașină și de atunci se străduiește să ia viața ca atare, fără Paula. "În momentele lui de slăbiciune își plângea soarta între două pahare de vin și așa se convins...

Prieteni reci și siguri

Imagine
Este ora de limba și literatura română la clasa a doua. Doamna învățătoare începe să împartă titluri de cărți elevilor.  Bianca, fetița brunetă, cu ochi mari și curioși din banca a doua primește Heidi fetița munților , de Johanna Spyri.  Un teritoriu destul de nou pentru ea, fetița care  nu prea își scote nasul din caietul de scriere, caietul de matematică și desenele animate din timpul liber. Sună de pauză, câteva fetițe gălăgioase din clasă, printre care și Bianca ies încântate. Străbat coridoarele lungi și întunecate ale școlii ca să ajungă la bibliotecă.  Găzduită într-un fel de mică debara, cărțile stau strânse pe niște raftrui metalice. Bibliotecara, luată prin surprindere de valul de eleve, se străduiește să onoreze toate cererile fetițelor. Printre manualele școlare rupte, cu desene post-comuniste, ieșite din uz și printre cărți de beletristică , se găsesc și câteva cărți noi , frumos ilustrate.  Bianca o ia pe Heidi fetița munților...

Floarea deșertului - Waris Dirie, Cathleen Miller

Imagine
Am știut aproape imediat ce am văzut cartea pe librăria online Libris că o să îmi placă. Floarea deșertului este povestea extraordinară a vieții lui Waris Dirie, așa spune descrierea de pe website. Cu atât mai bine, am vrut să văd ce e atât de extraordinar la viața lui Waris. Ce are femeia aceasta atât de special încât să mă intereseze?  E și ea o femeie ca mine și ca multe altele. Da, femeie. Diferența dintre ea și multe dintre noi,  eu și cele care citesc acest blog, este ca Waris s-a născut în deșertul Somalez.   Despre carte Waris Dirie a crescut într-o famile nomadă, numeroasă, avea grijă de turmele de capre și făcea orice spunea tatăl, capul familiei. La doar cinci ani, adulții au hotărât că Waris trebuie să devină femeie. Mama ei a dus-o în pustietate, unde o bătrână i-a făcut circumcizia pe viu, cu o lamă de ras folosită: "Următorul lucru pe care l-am simțit a fost tăierea cărnii mele, a organelor mele genitale externe. Am auzit sunetul lamei ...

Amantul japonez - Isabel Allende

Imagine
O iubesc pe Isabel Allende pentru scrierile ei, o spun acum și oricui mai întreabă. :) Cărțile ei sunt o adevărată desfătare, indiferent de moment.  Incipit "Irina Bazili a început să lucreze la Lark House, care se afla în Berkeley, la margine, în anul 2010. Avea 23 de ani împliniți și prea puține iluzii, căci de la 15 tot schimbase locuri de muncă în mai multe orașe." Despre carte Irina Bazili se angajează la căminul de bătrâni, Lark House, unde, deși foarte tânără, devine angajata cea mai iubită. Ajunge asistenta personală a Almei Belasco. Cartea este structurată pe mai multe planuri, fiecare personaj are propria poveste foarte bine construită.  Irina Bazili este o tânără de origine basarabeană, cu un trecut marcat de lipsuri în țara natală, părinți alcoolici în SUA și un tată vitreg care o folosește în pornografie infantilă. În celălalt plan aflăm povestea Almei Belasco (acum vârstnică în Lark House), de la micuța evreică trimisă de părinți ...

Înainte de culcare 2017 #1

Imagine
Porovocarea Înainte de culcare 2016 Așa, mi-am luat pe mine cămașa de noapte aia cozzy și spălăcită, e de-a dreptul relaxant să nu fii constrâns de haine incomode.  Am stins lumina și m-am pus în pat. Am aprins veioza de deasupra patului și acum sper ca papagalul Ozzy să nu se trezească. Îmi potrivesc perna la spate, mă acopăr cu pătura, iau cartea de pe noptiera dezordonată de lângă pat și încep să citesc... acesta este scenariul meu pentru o noapte liniștită.  Rutina mea din serile în care nu vin prea obosită de la școală sau job. Momentele în care vreau să îmi dezlipesc ochii din social-media, telefon sau calculator.  Mi-a mai rămas și ciocolată? Oh, e prefect! Unde am rămas oare cu Amantul japonez ? Ah, da, Irina, tânăra de 23 de ani se angajează la un azil de bătrâni și acolo întâlnește tot soiul de oameni interesanți. Bătrâni interesanți. De la Franțuzul amorezat de puștoaică, până la bătrâna Alma Belasco, femeia excentrică pe care lumea o suspect...