Crenguta prieteniei

Mica mea prietena, vecina a bunicii mele, Casandra Iasmina e o dulceata de fetita. Are aproape sapte, e in clasa intai.
O ibesc mult, e o scumpete si jumatate, are un fratior de aproape un anisor pe care e foarte geloasa.
 Imi place mult sa stau cu micutul, iar surioara lui ar face orice sa stau doar cu ea, intr-un fel o inteleg. E destul de greu sa fii nevoit sa iti imparti parintii, casa, lucrurile dar si prietenii cu un fratior ori cu o surioara. Ei bine, eu nu am de unde sa stiu, sunt singura la parinti, dar pot sa imi imaginez.
S-a suparat foarte tare si a inceput sa faca prostii, asa ca nu i-am mai vorbit, am ignorat-o, stateam doar cu fratiorul ei Catalin, pana cand am pornit intr-o plimbare cu Casandra.
Am pastrat tacerea pe toata durata plimbarii, ea imi imita atent toate miscarile, pana cand m-am oprit, am rupt o crenguta inflorita dintr-un prun si i-am daruit-o.
Nu i-am spus nimic, i-am facut cu mana, ea a luat crenguta si s-a indreptat spre casa ei cu pasi grabiti, privind florile albe de prun; eu am intrat in curte ... de atunci nu am mai vazut-o pe Casandra.
Nota: Casandra e "Fetita cu papadii" din bara laterala. ;)