In drum spre "PERFETC"

Imi tot bat capul de cateva zile sa scriu ceva "frumos", care sa nu fie nici prea personal, nici prea comun. Sa fie ceva numai bun de gustat si sa placa tuturor...
E mai greu decat credeam si risti mereu sa intri in banal sau sa devii penibil.

Mi-e tare dor de vreme copilariei, cand aveam mai putin de saisprezece ani, atunci nu-mi pasa deloc de parerea celorlalti, eram eu, nu imi era teama de jigniri si nici de reprosuri.
Am realizat ca pe masura ce ne maturizam dorim sa atingem perfectiunea, sa fim noi insine cu o atitudine placuta, care sa se incadreze in standardele preferintelor celorlalti.
Sa avem un corp perfect, sa radem doar cand rad ceilalti, sa plangem doar cand plang si ceilalti, chiar daca nu avem motiv.
Suntem dispusi sa ii aprobam si sprijinim pe ceilalti pana la infinit, iar cand avem noi nevoie de sprijin suntem lasati sa ne rasturnam in mijlocul problemei, fara nici un pic de sustinere.
Foarte rar vine cate un "salvator" dispus sa iti acorde "primul ajutor" pentru rezolvarea problemei.
De aia nu imi plac oamenii mari si copii care vor sa devina mari, tind sa devina una, facuti dupa acelasi sablon, rautaciosi, infumurati si "orbi" plini de orgoliu.
Asta nu e viata, asta e cartea pe care ne-o scriem cu mainile noastre... daca am reusi sa schimbam macar cuprinsul.