Atunci și acum

Ei da, anul asta fuge de noi, e muribund...dar nu e aceasta problema. Ce-am facut si azi, hmm, da imi amintesc. Ma plictiseam, cand apare un telefon salvator, Ruxandra, o fost colega din generala, cu care inca mai tin legatura (nu e ea singura), a venit cu ideea "geniala" sa iesim in oras, prin centrul orasului mai exact, zis si facut. Am asteptat autobusul, vibrand in statie, pana cand a venit in cele din urma... Am coborat aproape de parc, am vizitat un magazin, fleacuri. Ni se facuse foame, am cumparat doua placinte sleite cu gust de cauciuc :)) de la chioscurile din statia, "Casa de cultura", cum zice o voce draguta in noile Simens-uri (tramvaiele, pt necunoscatori) ... Am mers si prin parc, daca tot era aproape, ne-am dat pe gheata (eu), apoi am inceput sa ne facem poze... In parc, langa statuie sunt ceva tiribombe, masinute mai exact...Din acelea pe care le poti conduce si fara carnet, unde scopul e sa faci cat mai multe accidente. Mai sunt si pentru copii ...

A trecut si Craciunul, pe care l-am petrecut in fusta, va dati seama?! Eu sa stau o zi intreaga in fusta, cine ar fi crezut, dar mai ales in prima in a doua si in a treia zi de Craciun, mi-am si notat, plus ca si afara tot cu fusta am fost, pozele imi sunt dovzi clare! (p.s. dupa o vreme te obisnuiesti si incepe sa-ti placa) In fine, azi mi-am schimbat tinuta, am revenit la blugi... in schimb sunt tot aceeasi. Inca ma gandesc unde si cu cine voi numara minutele dintre ani.... Poate ca merg in centru sa vad "artificiurile" (artificiile), daca gasesc cu cine si mai ales daca voi primi permisiunea aceasta :)) . Sau poate voi sta acasa si voi numara minutele dintre ani impreuna cu cei de la "tembelizor" (TV), ca in majoritatea anilor, cititnd si trimitand mesaje cu traditionalul "La multi ani!". Desi sincer, mi-ar place sa numar minutele in centru impreuna cu alti concetateni... doar ca gandul "bombelor" (petardelor) ma ingrozeste. D...

E a doua zi de Craciun, sfarsitul anului e la doi pasi...mama, dar ce repede trece timpul, cand ii auzeam pe adulti ca spun asta mi se parea foarte ciudat, ei, uite ca am ajuns si eu sa constientizez ca timpul trece repede, uneori pe langa mine.... Azi eu cu o prietena din scoala generala ,Ioana am inceput sa scriem amintiri pe mess...nu foarte indepartate, doar din vara aceasta :). De trei ani incoace am inceput sa merg si eu in tabere crestine in care merge si Ioana. In primul an am mers eu Ioana si Melania, anul trecut a venit o alta colega, fara Mela, doar cu mine si Ioana si trupa de copii si tineri cu care ne distram an de an. In acest an, insa am mers doar eu cu Ioana, mai era si sora ei mai micuta cu noi in camera, dar ea nu e ca noi, ea e mai rau :)) , si sa nu uitam de Diana, lidera noastra, e mai mare si doar ea e in stare sa ne puna la punct cand intrecem masura. Facem foarte multe in tabara, multe prostii, in general, dar astea sunt "ciresele" de p...

Azi a fost prima zi de Craciun din anul 2009, al cinsprezecelea Craciun al meu, Doamne si cand ma gandesc ca altii au zeci sau aproape sute :)) oare voi prinde eu atatea?! eu am doar 10+5... In fine, ziua a inceput cum nu se poate mai "bine", cu ploaie si vreme rea, din ajun imi pusesem in plan sa merg dimineata asta la biserica... da de unde chip, ca m-am culcat pe la ora unu noaptea si ma-m trezit la unsprezece fara a doua zi?! Adica puteam sa merg si la bis, dar erau cam multe piedicii in cale, adica vremea si lenea, sa-mi fie rusine! Ce era sa fac de una singura,mami era li bis si tata la lucru,asa ca m-am trantit pe scaun in fata la calculator si am inceput sa "navighez" pe apele tulburi ale netului...intre timp am mai dansat de una singura ca o prostuta pe melodia "trichi trichi" de Analia Selis, o melodie tare draguta (pe care mama nu o suporta), singurul meu spectator fiind perusitza mea cu un nume lung "Fulg-de-Nea" ca-i alba si Coco...

Nu prea am inspiratie, dar ma simt indatorata sa scriu aceste cuvinte cu ocazia sarbatorii nasterii lui Iisus Hristos. Toata lumea stie povestea, o repetam an de an, poate ca unora deja li se pare deprisos... ne ditragem atentia de la ce e cel mai important cu pregatirea mesei, curatenia, impodobirea bradului, dar mai ales ne concentram asupra primitului de daruri, adica toata lumea vrea sa dea mai putin si sa primeasca mai mult, de cinci ori mai mul daca se poate...mai ales de la Mos Craciun... Dar uitam ce e cel mai important,da, in aceasta perioada binecuvantata, noi niste bieti pacatosi demni de dispret am primit "Darul cel mai Pretios"(pe care nu Mos Craciun l-a adus), da, vezi bine, El, Iisus Hristos s-a nascut intr-o biata iesle, intr-o perioada foarte grea, ca mai apoi sa vindece nenorociti, sa sa moara pentru noi ca sa putem avea loc in Rai alaturi de Dumnezeu si ceilalti ingeri... Deci, prietene, in aceasta perioada bucura-te mai mult ca niciodata, fii man...

Vine Craciunul, uraa, ce bine, chiar daca nu mai are farmecul pe care il avea pentru mine odinioara... tot e un motiv de bucurie! Ce poate fi mai frumos, decat gandul ca vei primi cadouri de la Mos Craciun?! Il asteptam nerabdatoare, radiind de bucurie, o buna prietena venea la mine sa ma ajute sa-i scriu Mosului, eu spuneam tot ce gandesc ca mi-as dori, iar Laura asternea totul pe hartie. Parintii, erau binenteles si ei de fata ca sa nu cer imposibilul, ca de' si bietului Mos ii e greu... dar sincera, ma multumeam si cu cateva papusi sau jucarii de plus... O supravegheam pe mama de aproape si cand impodobea bradul, toate trebuiau sa fie puse bine, intr-o armonie perfecta, ca doar era seara de Ajun. Imi amintesc ce suparata am fost intr-un an, totul era pregatit pentru sosirea Mosului, o fetita, adica eu, dorea cu tot dinadinsul sa il intalneasca! Parintii ma tineau intr-o camera de vorba, pentru a-i da ragaz batranelului sa isi faca treaba in camera cu bradul. Am auzit niste sunet...

Astazi, nu stiu ce-am avut, ca m-a apucat o "pofta" asa ciudata sa fac curatenie, mi-am potolit "poftele" curatand cusca lui Coco zisa si "Fulg-de-Nea"(perushul meu) , e mult de zis, dar in alta poveste... Cand sa inchid fereastra dupa ce am scuturat o carpa de praf, ce sa vezi, cade, nu stiu de unde o mai veche "prietena" de a mea, o biata buburuza, ratacita de asta toamna prin camera , credeam ca o fi pierit sarmana, dar nu, ea e o luptatoare... Cred ca sta de vreo luna pe aici, imi amintesc ca am pus-o la "nani" intr-un ghiveci cu flori, de-al mamei, ca doar florile sunt "iubirile" ei :)). Si s-a trezit buburuza mea la viata, si a tot incercat sa se dezmeticeasca... si-a scos aripile si a incercat sa zboare pe geam, dar spre norocul ei era inchis, cum sa-i explici unei buburuze ca afara-i iarna, frig, zapada si ca ar fi mai bine sa-si doarma iarna aici, ca doar ii ofer gazduire si nu-i cer nici chirie?! Mi-e mila sa o dau ...

E frig, in jurul nostru vedem doar oameni grabiti care dardaie in fata blocului sau in statii.... Luminitele de Craciun par mai sarace ca nicio data, e criza, dar parca mai mare e "criza" din inimile noastre, da, noi suntem in criza de timp... Trecem prin viata ca niste umbre pe apa, nu lasam nimic in urma dupa ce ne stingem, ramanem doar o amintire trista in memoria cunoscutilor, care pana la urma va disparea si ea, suntem vanitosi, ne gandim doar la faima si la modalitati de a ne afirma, fugim de colo colo ca sa ne imbunatatim traiul si uitam ce e important.... Trebuie sa ne oprim macar o secunda din "fuga" noastra disperata pentru afirmare si sa incercam sa meditatm la ce vrem cu adevarat de la viata noastra, sa realizam ce vrem pana nu e prea tarziu! Cel mai important este sa stim ca trecutul, prezentul si viitorul in aceasta viata au fost, sunt si vor fi doar un test pentru ce va fi in "viitorul" spiritual . Asa ca haideti sa nu ne "impotmolim...

"Buna zua gazda nost, Noi in Romania am fost... Sora noasta fierbe-n oala, Noi suntem in pielea goala..." Bunica mi-a povestit ca in versurile de mai sus este vorba despre un card de gaste domestice care a pornit din satul unde locuieste bunica acum spre Romania, in acea vreme teritoriul era sub ocupatia austro-ungara, acum satul face parte tot din Romania. Cand sa intre dragele de gaste in tara, mai exact la Sacadat, ca acolo era granita atunci...asa mi s-a zis... granicerii au prins gastele, pe una au puso in oala sa se "balaceasca", restul au fost ciupelite (jumulite) si repuse in libertate insotite de un bilet in care erau scrise versurile de mai sus adresate stapanului lor... Va dati seama ca au trecut cateva zeci de ani de atunci si daca bunica si-a amintit povestea si mi-a povestit-o ce "vestite" au fost gasculitele, dragele de ele, stapanul lor probabil nici nu s-a mai suparat cand a citit "poemul" granicerilor. Lista cu "umbre ale t...

'Vreau sa fac un bine, DAR nu stiu cum...' 'As vrea sa fac un cadou, DAR nu pot....' 'Vreau sa dobor un record, DAR nu stiu cand...' 'As ajuta nevoiasii, DAR nu stiu cum sa incep...' 'Mi-ar place sa petrec timp cu prietenii, DAR nu am cand...' 'As vrea sa ii inteleg pe ceilalti, DAR nu am timp sa-i ascult...' 'As vrea sa-mi spun pasul, DAR nu stiu cui....' 'As petrece mai mult timp in natura, DAR sunt prea ocupat...' 'Mi-ar place sa pictez, DAR nu am talent...' 'Mi-ar place sa cant, DAR nu am voce...' 'Ii iubesc pe cei din jur, DAR nu stiu cum sa o arat...' 'Mi-ar place sa invat ceva nou, DAR mi-e frica sa incep...' Ce multe intentionam, DAR nu stim cum sa procedam.... Chiar daca se spune ca "intentia conteaza", de cele mai multe ori nu e de ajuns "sa vrei" "DAR" sa nu poti.... Daca vom continua tot asa, vom observa ca suntem "paralel...

Ce mult imi plac povestile pe care mi le tot spun bunicii cand merg in vizita in vacante...Le-as asculta ore in sir, de la povestile hazlii, cu talc si cele triste....pur si simplu le iubesc, si ca sa nu arunc aceste "comori" in uitare, m-am gandit sa va impartasesc cateva. Povestea aceasta incepe asa, pe vremuri cand lumea muncea cu ziua pentru niste bucate, ca bani nu prea erau, un tzigan si-a facut si el de lucru pe la casa unor gospodari. La sfarsitul zilei, dupa ce si-a terminat treaba, gospodina i-a dat tiganului un litru de lapte si i-a zis asa: '-Du-te acasa, pune laptele la fiert si roaga-te la Dumnezau sa ni-l sporeasca!' Cum probabil ca bietul omul nu a mai avut de-a face cu "bunatate" de lapte sau nu a inteles ce a vrut gospodina sa ii zica prin "sporirea laptelui", a ascultat intocmai sfaturile femeii si l-a pus intr-o oala, pe foc. Dupa cum stiti si voi cum se "umfla" laptele cand fierbe, trebuie sa fii foarte aten...

Cum se poate sa nu il cunoasteti pe "Omul de fier"?! Atunci dati-mi voie sa il prezint... "Omul de fier" e un om bun, surd la insulte, orb la rautati, e nesimtit atunci cand primeste palme pentru ca nu le da inapoi. Este primul care sare in ajutorul unui om cand cade, il ridica cu bratul sau de fier si ii da un impuls, ca sa isi poata relua drumul in viata. El nu rugineste cand lacrimile durerii sufletesti ii curg in valuri pe obrazul lucios, este inoxidabil; nu are nevoie de revizie tehnica...pe dinafara este capabil sa se repare singur,ramane intact chiar si dupa ce trece prin probe de foc sau urgii devastatoare. Acest om este un exemplu bun pentru oricine, trebuie doar sa stii sa il recunosti pe "Omul de fier" in persoana de langa tine. Daca esti capabil de acest lucru, vei descoperi o lume mai buna, posibil ca acest "super erou" sa existe undeva ascuns si in adancul sufeltului tau. Daca esti in stare sa-l scoti la lumina, indubitabil vei fi s...

Astazi cand "rasfoiam" prin fisierele calculatorului am dat peste o fotografie de cand eram "de-o schioapa"... Cred ca vreo 3 anisori aveam in poza, a fost scanata ulterior, era de ziua mea si a unui vecinut si bun prieten din copilarie, am locuit vis-a-vi cam 9 ani, eram nascuti in acelasi an, aceeasi luna si aceeasi zi, ce coincidenta,chair ca. Era un motiv in plus de bucurie, nu exista an in care sa nu avem cel putin o fotografie de la ziua noastra impreuna. In poza despre care vorbesc, doamna fotograf,a vrut, probabil sa faca o poza mai "aleasa"... Imi si imaginez, cred ca a zis ceva de genul "Pup-o pe Bianca!" si va dati voi seama ce a iesit, o fotografie cu doi pupaciosi de vreo 3 anisori si cateva hohote de ras imprejur...daca as fi fost acolo as fi ras copios de mine... a, da si daca radeti, va rog nu radeti prea tare! Spun ce gandesc doar...iar acum la asta ma gandeam. :)

Imi amintesc, cand eram mica (nu ca acum as fi foarte mare) nu ma consideram mica, "Ce?!Eu nu sunt mica!", posibil ca eram prea mica ca sa ma si consider mica...ironia soartei e ca acum sunt mare...si nu-mi convine. As vrea sa fiu iar mica, sa pot face anumite lucruri precum sa ma joc cu papusile, da stiu...e ciudat,dar imi placea mult; sau sa ma pot juca "tupu" sau "matza" impreuna cu altii...acum,parca nimeni nu se mai stie juca, toti stau pe garduri sau pe banci, mananca seminte, barfesc si injura... Sa lasam prezentul, inapoi la amintiri... Imi amintesc de vremea cand locuiam in fostul meu cartier,(aveam vreo 9 anisori cand m-am mutat de acolo), eram multi copilutzi in cartier, faceam multe si marunte...adunam melci de prin gradinile blocurilor,pe care ii adaposteam in cutii de margarina, mergeam tot chiuind si cand mai iesea cate o baba la geam sa ne "rupa urechile", incepeam noi si alergam zbieram,trezeam tot cartierul. Ce sa mai, era lumea...