despre barbarie

Presa din România vuiește zilele acestea în jurul a două teme mari și late, prima e problema câinilor vagabonzi din București, iar a doua e Roșia Montană și exploatarea cu cianură.
Despre al doilea subiect nu prea îmi permit să vorbesc momentan, nu sunt foarte bine pusă în temă.
În schimb prima mi-a dat foarte mult de gândit... Mă gândesc că soarta câinilor impresionează mult. Mulți sunt împotriva uciderii lor, dar nici să fie lăsați în pace pe stradă nu e o soluție câtă vreme există pericolul ca aceștia să atace oamenii.
Stau și mă gândesc, omul oricum lichidează ce îi e inutil, mă refer aici la prădători sau rozători. Pentru șobolani și șoareci punem capcane și otrăvuri fără ca măcar să ne gândim cât suferă un șoarece ștrangulat sau otrăvit.
Animalele de curte sunt ucise și ele pentru a fi mâncate. Unora li se taie beregata, altora capul cu totul și nimeni nu protestează. Da, știu e o imagine cutremurătoare, dar e un adevăr și am fi ipocriți să spunem că nu e așa.
Aș fi o ipocrită să spun că nu am asista de-a lungul vieții la sacrificarea a zeci de păsări, mai mulți porci și chiar un vițel . Copil fiind consideram aceste imagini  normale în preajma sărbătorilor și de multe ori rămâneam să privesc acel animal agonizând fără prea mare strângere de inimă. Și îmi spuneți mie acum că eutanasierea, moartea fără durere a maidanezilor, printr-o injecție e o barbarie?
Nu spun că îmi convine situația, că sunt de acord ca cel mai bun prieten al omului să fie eutanasiat. Câinii trebuie apărați și văd că sunt o grămadă de ONG-uri care o fac, deci eu pot foarte ușor să nu mă mai număr printre ei. Eu vreau să fiu printre cei care conștientizează un adevăr general.
Cine spune că un câine e mai valoros ca un șoarece sau o pasăre? Oare viața nu e la fel de prețioasă pentru toți trei? Cine spune că pentru un om viața e mai prețioasă decât pentru o pisică? Viața e prețioasă pentru fiecare ființă, pentru că ne e dat să o trăim doar odată.
Am eu vreun merit pentru că m-am născut fată într-o țară europeană și am dreptul la educație și viață? La fel de bine puteam să mă nasc în orice altă țară ca om sau poate ca altă ființă. Poate mă nășteam muscă sau elefant dacă nu mă nașteam om în România. Poate cineva să nege? Poate cineva să aleagă oare ce specie, sex, religie sau în ce nație să se nască. Acestea sunt lucruri care țin de dat.
Vreau să subliniez că viața e importantă pentru orice ființă. Sunt ipocrită pentru că încerc să apăr drepturile animalelor chiar dacă voi continua să mănânc carne sau să folosesc încălțăminte din piele și fără să știu sigur produse testate pe animale... Cu toate acestea, îmi doresc ca fiecare ființă să aibă parte de o viață decentă oricât de scurtă ar fi ea...
Vi se pare mai plăcut ca acei câini să trăiască tot restul vieții în niște cuști, iarna să fie îngropați sub nămeți, vara să sufere de căldură, de sete și foame? Țineți cont că un câine poate trăi până la cinsprezece ani și nu cred că e deloc plăcut să stai în niște cuști cu alți o mie. Câinii sunt animale care trăiesc în haite, animale care se luptă pentru hrană, pentru supremație (chiar dacă sunt castrați), aceștia cu timpul se vor ucide între ei. Asta vreți?
Mă îndoiesc oricum că apărătorii lor se vor înghesui să-i adopte, așa că ori vor petrece o viață mizerabilă în adăpost ori vor fi adormiți (put to sleep, cum zice englezul)  în condiții legale, deci umane cum ar fi normal. Voi ce ziceți?