A treisprezecea poveste- Diane Setterfield
"(...) Când îmi vei spune povestea ta, Margaret?-A mea? Eu nu am o poveste, am spus.-Bineînțeles că ai. Oricine are o poveste.-Eu nu am."
Romanul e de față este unul plin de mister și de lucruri bizare. Promblema mea e că am făcut prostioara să mă uit la film mai întâi, mai bine zis, am ales să citesc cartea pentru că văzusem filmul și am fost fascinată de el.
Din această cauză lectura a fost destul de previzibilă, ce-i drept, există și câteva diferențe mari între carte și ecranizarea ei.
Autoarea cărții este de origine britanică, acesastă scriere a făcut-o celebră în anul 2006 când și-a făcut debutul literar.
Romanul este o poveste în ramă. Margaret Lea, o tânără autoare ce și-a petrecut mare parte din viață în anticariatul tatălui său, este invitată printr-o scrisoare să devină biografa unei scriitoare celebre aflată la finalul carierei- Vida Winter.
Aceasta acceptă, însă fără prea mare bucurie, din cauza reputației de povestitoare a doamnei Winter, care a oferit jurnaliștilor mai multe variante ale propriei biografii.
Povestea ei de viață este una bizară, a trăit o copilărie nesigură și plină de mister. Crește la conacul Angelfield, mai mult ca o intrusă împreună cu două surori gemene, o mamă absentă, un unchi îndrăgostit de sora lui și niște îngrijitori preocupați de bunăstarea casei. Cele două gemene (Emmeline și Adeline) duc o viață aproape sălbatică până în momentul în care la conac sosește o guvernantă care încearcă se le disciplineze, separându-le.
Încercarea eșuează, dar în schimb apar alte complicații și decese stranii. Între timp, Margaret încearcă să găsească dovezi pentru a verifica autenticitatea poveștii acestei familii și a grupului bizar de gemene.
Acțiunea este presărată cu diferite menționări livrești precum Jane Eyre sau La răscruce de vânturi, probabil o sursă de inspirație pentru peisajele și descrierile din A treisprezecea poveste.
captură film, gemenele |
"Toți copiii își proiectează mitic nașterea. Este o trăsătură universală. Vrei să cunoști pe cineva? Inimă, minte și suflet? Roagă-l să-ți spună când s-a născut. Ce vei obține nu este adevărul, ci o poveste. Și nimic nu poate fi mai grăitor decât o poveste"
Atmosfera gotică din trecut, oamenii care au umplut spațiul în care au trăit gemenele. Iubirile și neînțelegerile lor, dar și prezentul în care Margaret Lea încearcă să o aducă cu picioarele pe pământ pe scriitoarea aflată pe patul de moarte...plus misterul din jurul poveștii ei de viață, fac din roman unul foarte captivant și plin de surprize ce va ține orice cititor cu sufletul la gură.
Printre temele romanului numărăm: tema gemenilor și a relației speciale dintre ei, incestul, atmosfera gotică și descrierile ce par desprinse din fotografii sepia...
Recomand acest roman gotic tuturor celor care vor să se desprindă din lumea agitată a prezentului în care tăriesc și să viziteze o lume în care misterele sunt la ele acasă, neprevăzutul e constant și dragostea de a scrie și de a citi este mai presus de preocupările zilnice.
"Suferi de o boală care afectează fetele cu imaginație romantică. Simptomele includ leșinuri, oboseală, lipsa poftei de mâncare, rătăcitul prin ploaie rece fără haine călduroase, iar cauza mai profundă este mai curând o traumă emoțională. Totuși, spre deosebire de eroinele din romanele tale favorite, organismul tău nu a fost slăbit de lipsurile frecvente în acele secole mai aspre și deja trecute. Nu ai avut nici tuberculoză, nici paralizie infantilă, nici condiții neigienice de trai. Vei supraviețui."
Puteți comanda această carte, dar și alte cărți online de pe libăria online, Libris. Bonus, această libărie oferă și transport gratuit la orice comandă oriunde pe plaiurile țărișoarei noastre. :)
Voi ce mai faceți? Ce mai citiți sau ați mai citit bun în ultima vreme? Aștept vacanțaaa, deși n-am un program stresant. :))
Sună interesant! :) Momentan am terminat Flori pentru Algernon și vreau să citesc ceva de George Orwell.
RăspundețiȘtergereHm... n-am auzit nici de cartea mentionata de tine si nici de Orwell n-am citit nimic, dar e pe lista mea imaginara de autori pe care ii voi parcurge. (Spun imaginara, pentru ca inca nu am facut una exacta :)) Citesc ce imi 'face cu ochiul' in anumite momente sau ce imi recomanda prietenii, cunostintele. :)
Ștergeresuna foarte, foarte bine :D eu tocmai ma apuc de "lituma din anzi" de llosa :D
RăspundețiȘtergeredin Llosa am 'gustat' si eu putin, dar nu m-a prins din prima :) Oricum, lectura placuta!
Ștergere