Buzunarul cu pâine de Matei Vișniec în FITO 2014

Bărbatul cu pălărie şi Bărbatul cu baston

Am văzut în seara aceasta un spectacol bun, știu că e clișeu, dar din FITO 2014, Buzunarul cu pâine e spectacolul care mi-a mers cel mai bine la suflet.
Textul îi aparține lui Matei Vișniec, păpușile și tot restul aparțin Companiei Qui Peut din București. Din ce am înțeles, spectacolul este examenul de licență  al absolvenților UNATC de la specializarea  Păpuși și Marionete din anul 2012.
Am văzut un trailer al spectacolului mai demult și mi-a plăcut, am ochit spectacolul în programul FITO de anul acesta și am zis că nu pot să-l pierd. Nu l-am pierdut și foarte bine am făcut.

E primul spectacol cu păpuși destinat adulților pe care l-am văzut. Să nu înțelegeți greșit, nu e destinat adulților pentru că ar fi indecent sau vulgar, ci pentru că e puțin prea moralizator, mai puțin colorat și muzical decât  sunt în general spectacolele cu păpuși destinate celor mici.
Cele două personaje - Bărbatul cu baston și Bărbatul cu pălărie- cum îi numește Vișniec, pe care eu i-aș numi mai degrabă Bătrânul și Copilul, îmi amintesc de oamenii de azi.

Cei doi bărbați se mulțumesc să constate că într-o gaură de canal descoperită zace un cățel neajutorat. Sunt puși în fața faptului împlinit, dacă Bătrânul se mulțumește pentru început doar cu trasul concluziilor și arătatul cu degetul spre făptași, Copilul, cu naivitate, ar vrea să acționeze mânat de spiritul de aventură și întrajutorare. Fără să gândească problema îndeajuns, găseşte ca soluție o funie: Cu o funie s-ar putea coborî!
În cele din urmă cei doi ajung să discute lucruri cu adevărat usturătoare, de la nepăsarea oamenilor, până la spernața de mai bine, ilustrând perfect societatea în care trăim.
Am văzut spectacolul acesta într-un fel naiv, trist, umoristic, sarcastic. Păpuşile, schimonosite cum sunt, m-au făcut să mă simt parte a problemelor pe care societatea de azi le are, probabil că la fel s-au simțit și ceilalți spectatori. Cred că la fel am fost și eu când am auzit pisicuța miorlăind în grădina de lângă bloc vara trecută. Așteptam, la fel ca cei doi, ca altcineva să facă ceva, speram ca cineva să salveze pisica și să se facă liniște. La fel procedează și bărbații,  speră și ei că bietul cățel se simte bine în canal sau că nu e de competența lor să îl ajute. Bătrânul îi oferă la un momentdat niște pâine din buzunar, de aici titlul piesei.

Totul se termină ca într-un vis, eu una nu mi-am dat seama dacă au eliberat cățelul sau au rămas și ei captivi . Cert este că viața merge înainte, ca într-un lanț al slăbiciunilor, unul absurd : Mai spune-mi cum o să fie mâine? O să fie bine.
Tehnica de mânuire este simplă şi probabil complicată, o păpuşă are nevoie de patru mâini ca să prindă viaţă aici. Cel ce mânuieşte capul vorbeşte, iar celălalt se ocupă de rest. Cred că e o tehnică grea, nu e prea plăcut să petreci cam cincizeci de minute în genunchi, aplecat peste o masă. Efortul păpuşarilor e lăudabil.
Când eşti păpuşar e oarecum mai uşor, oarecum mai greu. Nu cred că e uşor să dai viaţă unui obiect, unei păpuşi. Trebuie să realizezi că dacă nu ești atent riști să devii cineva care spune niște replici în timp ce ține o păpușă în mână. Important este să te transformi în păpușă și să știi că în acele momente toți ochii sunt pe ea.
Câte și mai câte s-ar putea spune despre acest spectacol, despre acest text. Dar nu mai știu ce să spun.
Mi-a plăcut, m-am simțit, m-am regăsit și  atât. Închei transmisia. :)

*******
Urmează şi o recenzie de carte cât de curând. Rămâneți aproape! :)

(sursă foto)