Captain Fantastic 2016 (film)

Tocmai am văzut un film interesant pe care l-am vizionat la propunerea unei profesoare. Whatever, filmul a fost recomandat în contextul unei discuții pe tema homeschooling-ului, metodă de educație neconvențională, dar destul de intens dezbătută. Personal, din câte reportaje românești am urmărit pe această temă, nici unul nu punea școlirea acasă într-o lumină negativă. Dintre plusurile acestei metode, apreciez extrem de tare faptul că elevul își poate selecta materiile pe care să le parcurgă, nu are parte de o droaie de profesori plictisiți, prost instruiți sau incompetenți (de care n-am dus nici eu lipsă), dar nici n-are parte de colegi agresivi, recalcitranți și perturbatori (de care, din nou, am avut și eu parte mai mult de-o grămadă până în liceu și chiar în facultate).

În România, metoda nu cred că a fost încă folosită atât de intens încât să se ajungă la cazuri extreme, în care părinții să încalce drepturile copilului. În cazurile pe care le-am văzut prezentate, părinții sunt dedicați educării propriilor copii, iar copiii par niște persoane echilibrate, inteligente și mulțumite de propria viață.

Tema este de dezbătut, iar un singur articol pe blog cred că e insuficient. Să revenim la film, zic!

***

Captain Fantastic (Căpitanul Fantastic) (2016), notat cu 7,9 din 10 pe IMDb, prezintă povestea fascinantă a unei familii atipice de americani. 

Leslie și Ben hotărăsc să își crească cei șase copii departe de consumerismul modern, care pune accentul pe cantitate în loc de calitate sau necesitate, și să le ofere cea mai riguroasă educație fizică și intelectuală cu putință.

Totul decurge bine până când Leslie se internează în spital datorită unor probleme psihice, iar familia își continuă viața și antrenamentele în sălbăticie la fel ca până atunci.

Primul moment de cumpănă al filmului apare atunci când Ben află că soția lui și-a luat viața. Este constrâns de socrul său ca el și copiii să nu se prezinte la funerariile lui Leslie.

Contrar primului impuls, bărbatul hotărăște în final să meargă împreună cu cei șase copii la oraș ca să participe la înmormântare.

Copiii sunt adaptați condițiilor extreme de supraviețuire, cunosc mitologia greacă, citesc literatură clasică și sunt buni vânători, dar o simplă vizită în cel mai apropiat oraș îi face să pară stângaci ca niște arici într-o încăpere cu baloane. 

Oricum, filmul propune niște idei menite să dărâme multe bariere sociale din lumea în care suntem noi obișnuiți: budismul ca filosofie spirituală, în loc de creștinism ca religie; viața în sălbăticie, condiții extreme de supraviețurie, lozinci hippie și metode non-conformiste de educație, duse până la extrem: aproape de școală militară.

Metodele educaționale aplicate de Ben copiilor săi sunt aspru criticate de socrul său. Spune că sunt abuzuri asupra minorilor, ba mai mult, îl amenință pe Ben cu protecția copilului.

Cu toate acestea (decesul mamei, relațiile tensionate cu rudele din partea ei), relația dintre tată și cei șase copii este din ce în ce mai puternică, iar scopul comun al familiei este acela de a-i îndeplini mamei dorința din testament, una de-a dreptul bizară și chiar amuzantă, trebuie să recunosc. Misiunea lor.

Deși filmul în sine nu are cine știe ce acțiune, merge ușor spre melo-dramă fără a fi siropos sau pueril, imaginilie sunt spectaculoase. Câteva secvențe din film sunt chiar șocante și nu mă refer la cele de nuditate, pentru că, după cum spune chiar Ben: It's just a penis. Every man has one. We're all animals of the earth. (E doar un penis. Fiecare bărbat are unul. Suntem toți animale ale 

Pământului.)

Încercările de, s-o numim aclimatizare, ale copiilor în societate sunt deficitare, iar cel blamat pentru asta este desigur tatăl. Viața lor nu e deloc ca acelorlalți adolescenți, ei nu joacă jocuri de acțiune, viața lor e plină oricum de acțiune. Cola pentru ei este poisoned water (apă otrăvită), valorile insuflate de părinți sunt departe de a fi cele tradiționale, consumeriste sau doar niște măști purtate în societate. 

Există o scenă extrem de simpatică în film, nu doar una dealtfel, în care fiul cel mare - împins de valul de hormoni și de franchețea învățată de la tatăl lui - îi face o propunere de căsătorie primei fete pe care o sărută. 

Fără s-o mai lungim, filmul e grozav. Eu una m-am împărțit între expresii de genul: cât îmi plac peisajele, jocul e incredibil, omul acela întinde coarda cu copiii. Mi-a venit în câteva momente să compar scene din Captain Faintastic cu scene din The Hunger Games (Jocurile foamei). Și  în ultimul film apar scene de lupte, de vânătoare și metode de supraviețuire în sălbăticie.

Mi-a plăcut extrem de tare filmul și îl recomand cu drag persoanelor mature (a se înțelege copii mai mari), pentru că are câteva secvențe inadecvate copiilo, chiar dacă în distribuție sunt copii.

p.s. eu nu trec numele producătorilor și al actorilor în cronicuța asta, le găsiți voi online, sunt sigură. ;)