Atunci și acum

Eram la activitățile cu copiii de sâmbătă dimineața în biserica ascunsă printre blocurile cenușii din cartier. Colindele, coloratul și pregătitul decorațiunilor pentru Crăciun se terminaseră, părinții veneau deja să își ia prichindeii acasă. Sînziana, fetița de cinci ani cu păr cârlionțat și ochii mari își aștepta încă mama. Am chemat-o să stea lângă mine și colega mea până venea după ea. - Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea,  zice voioasă! Ne jucăm cât ne jucăm toate trei prin  demisolul bisericii, la un momentdat opresc alergătura și propun: - Hai mai bine să ne jucăm altceva. Ce cadou mi-ai oferi? O întreb pe nepregătite. Sînziana mă privește nelămurită și șoptește cu jumătate de gură: nu ți-aș da nimic...  - Hai să ne imaginăm, zic, dacă mi-ai face un cadou, ce mi-ai da? Mă trage de mână dincolo de draperiile care despart capela de restul demisolului, și - cu mâna întinsă spre statueta de cca. 30 centimetri ce înfățișează o călugăriță care se roagă -...

sursa desenez.net " Cum avea să fie purtat războiul ăsta fără acompaniament la pian - cum o să fie?" Vă avertizez, aceasta este o  altă recenzie din categoria cărților care au ca temă Holocaustul. Abia ce am terminat de citit cartea, aşa că scriu recenzia cât amintirile îmi sunt încă foarte proaspete. Despre autor  Wladyslaw Szpilman,  a tărit între anii 1911 şi 2000, a fost un pianist evreu din Polonia. Supraviețuitor al Holocaustului, viața sa a constituit subiect al filmului "Pianistul" din 2002. După terminarea școlii a mers la Varșovia pentru a studia pianul  la "Școala de Muzică Chopin", unde îi este profesor Jozef Smidowicz, și mai târziu profesorului Aleksander Michalowski. În 1931 pleacă la Berlin, la Academia de Muzică, unde îi este profesor Leonid Kreutzer și Arthur Schnabel la pian și profesorul Franz Schereker . În acest timp el a scris mai multe lucrări pentru pian și vioară. În anul 1935 Szpilman lucrează pentr...

Cu un pas mai aproape de ideal. Cu un pas mai aproape de necunoscut. Cu un pas mai aproape de tine Necunoscutule, cu un pas... Timpul face pași repezi, fuge de mine, eu fug de prezent. Timpul fuge cu mine, mă agăț de el fără să vreau, mă trage după el, mă duce la tine Necunoscut. Totul e ca un dans, unul lent în aparență. Muzica e cântată de o voce fminină, soavă, răgușită și senzuală. Pașii se repetă, vocea îmi spune să fug. Unde să fug? Cât de departe? Suntem doi, trei sau patru, suntem miii, milioane care facem acești pași spre Necunoscut. Toți facem pașii spre Necunoscut, împreună sau spearat. Mi-e teamă, dar nu am voie să recunosc. Mi-e frică, sunt înghețată de frică. Nu știu cum voi face pașii, nu știu care va fi următorul pas, unul greșit și destinul se schimbă. O vorbă aruncată în van și totul s-a dus. Pașii îmi sunt împleticiți. Ar trebui să îi controlez mai bine de la o anumită vârstă. Ar trebui să nu mai umblu ca un bebeluș care învață să meargă. Cu toate aceste...

Îmi place mult cum scrie Isabel Allende. Această carte seamănă mult ca scriitură, are ritmul alert cu care m-a obișnuit în Eva Luna și Caietul Mayei . Dar e totuși altfel, e un roman de aventură, unul plin de  romantism. Incipit Sunt Ines Suarez, locuiesc în cinstitul oraș Santiago de Nueva Extremadura, în Regatul Chile, în anul Domnului 1580. De data exactă a nașterii mele nu sunt sigură, dar după maică-mea m-am născut la scurtă vreme de la foametea și groaznica epidemie care au bântuit Spanuia imediat după moartea lui Filip cel Frumos. Ines de Suarez apărând  Cu aceste cuvinte ne întâmpină Ines Suarez în această mărturie pe care o transmite cu mult patos. Ines a sufletului meu are la bază fapte reale, urmărește viața femeii Ines Suarez, despre care Isabel Allende ne spune în observația de la începutul cărții că a contribuit la cucerirea Regatului Chile și la întemeierea orașului Santiago. A exercitat o mare influență politică și a avut multă puter...

Astăzi simt nevoia să abordez un altfel de subiect față de cum v-am obișnuit pe blog. Scriu despre voluntariat. M-am lovit adesea de persoane reticente și chiar neînțelegătoare când le povesteam că aleg să fac voluntariat în anumite instituții. De ce să faci ceva pentru care nu ești plătit?   este întrebarea de care mă lovesc adesea. Îți spun eu de ce, am o listă întreagă: Pentru că ajuți. Dacă acesta nu este un motiv suficient de bun, fii atent la următoarele. Pentru că te dezvolți personal. Pentru că ajungi să cunoști oameni din domeniul în care faci voluntariat. Acum voluntariat nu înseamnă doar să mergi și să servești masa unor persoane ale străzii, acum ai ocazia să faci voluntariat în instituții care vizează și alte domenii. Pentru că dacă ești tânăr înseamnă că ești în perioada de formare, poate la liceu sau la facultate. Să nu te aștepți ca imediat după ce termini școala să îți sara angajatorii cu job-uri, doar pentru că tu ai fost student și ai trecut exame...

Sunt foarte încântată să anunț că Malal Yousafzai a câștigat Premiul Nobel pentru Pace anul acesta. Malala a devenit astfel cea mai tânără persoană care a câștigat acest premiu datorită luptei sale pentru dreptul la educație al fetelor din întreaga lume. Puteți citi recenzia memoriilor Malalei aici .  Cel cu care împarte această distincție este indianul Kailash Satyarthi, care luptă împotriva abuzului asupra copiilor. Sunt foarte încântată că Malala a luat acest premiu, sunt foarte încântată pentru că îl merită pe deplin. Urmăresc cu mult interes activitatea lui Malala și discursurile pe care le ține. Go Malala! We love you! Aveți mai jos discursul ei de la conferința de presă.

Ieri am terminat de citit romanul Vanessei Diffenbaugh, și anume, Limbajul florilor . E drept că m-am lălăit ceva cu lectura, ba nu aveam timp, ba nu aveam chef, cu toate că mi-a plăcut mult cartea. Romanul o are ca protagonistă pe Victoria, o fată crescută în orfelinat și pasată de la o familie la alta cu scopul de a fi adoptată. Nu reușește să se acomodeze nicăieri și este mereu trimisă la orfelinat, până când o femeie singură se decide să o ia în custodie. La început copila de zece ani speră cu orice preț că va fi din nou trimisă la casa de copii, dar cu timpul se acomodează în casa lui Elizabeth, iar aceasta o consideră ca pe propria fiică. În timpul petrecut la această femeie, Victoria învață, printre altele, limbajul florilor. Limbaj pe care Elizabeth îl folosea ca să comunice cu sora de la distanță cu sora ei, Catherine, fără ca mama lor să le descifreze semnificaţiile. Limbajul florilor a fost folosit încă din Epoca Victoriana pentru a transmite mesaje codate, fie...

Dewey .Pisoiul din biblioteca unui mic oraș este povestea motănelului Dewey Readmore Books (Dewey Citeștemaimulte Cărți). Motănelul a trăit nouăsprezece ani în Biblioteca Publică a orașului Spencer din Iowa, Statele Unite ale Americii. A fost salvat într-o iarnă friguroasă chiar de directoarea bibliotecii, din cutia de restituire a cărților unde fusese aruncat de un om iresponsabil. Motănelul a fost încet încet adoptat de personalul bibliotecii iar mai apoi de toți cititorii din Spencer. Dewey se asigura că fiecare cititor care trece pragul bibliotecii are parte de un pic de atenție din partea lui, astfel încât oamenii să plece acasă cu zâmbetul pe buze. Vicki și Dewey Autoarea cărții este chiar directoarea bibliotecii din Spencer, cea care l-a salvat pe motănel. Această carte este un fel de biografie a lui Dewey, scrisă cu drag în memoria motanului care a ajuns celebru și a dat o nouă definiție spațiului cultural și relaxant care este biblioteca. Vicki Myron, autoarea, avea...