sâmbătă, 21 aprilie 2012

Maşina timpului

Anne Frank
Mi-aș dori o mașină a timpului, mereu am vrut una. Nu o vreau ca pe o posesiune materială, aș vrea doar să existe una. Dacă ar exista mi-ar place săo folosesc și să văd cum era lumea cu câteva zeci sau chiar sute de ani în urmă. Să văd ce oameni au locuit în casele frumoase dar triste și degradate din centrul orașului.Acum înțeleg de ce sunt casele degradate, sunt în doliu, în doliu după foștii proprietari care au avut un sfârșit cunplit doar pentru că erau evrei sau bogați.
 Nu e vina unui om că s-a născut sărac sau bogat, să fii bogat e oarecum nedrept față de ceilalți, dar asta nu înseamnă că ei au dreptul să îi strice bogăția.
  Cât despre mașina timpului, aș vrea să văd cum erau stră-bunicii și bunicii mei.Pe câțiva străbunici știu cum îi cheamă, aș vrea să îi fi şi cunoscut.
 Din păcate acum trebuie să mă mulțumesc doar cu poveștile bunicilor și cu cărțile rămase mărturie din al doilea Război Mondial. Cărți precum Jurnalul Annei Frank,scris de Anne Frank, o fată de treisprezece ani inteligentă cu o imaginație bogată, nevoită să se ascundă cu familia într-o fabrică pentru că era evreică.Anne scrie periodic în jurnal care era ca o prietenă pentru ea, i-a dat numele de Kitty. Scrie despre frământările ei de zi cu zi chiar și în timp ce era în ascunzătoare.Din păcate au fost prinși de naziști și duși într-un lagăr de unde Anne nu mai scapă cu viață, avea 15 ani când a murit. În schimb, tatăl ei reușește să supraviețuiască  și publică jurnalul. Poate că o părticică din Anne a rămas în jurnal iar memoria ei învie de fiecare dată când cineva îi citește memoriile.
O altă carte cu aceeași temă pe care am citit-o a fost Printre Lupi de Misha Defonseca, autoarea a fost atât de marcată de pierderea suferită în timpul Holocaustului că a scris o carte, ei bine, cazul prezentat de ea nu a fost unul real, dar e atât de bine construit că pare real și mulți au crezut asta până când a mărturisit ea contrariul. Nu mai vorbesc de Băiatul cu pijamale-John Boyne în dungi și Copilul lui Noe care abordează aceleași teme.În prima carte băiețelul unui general din armata nazistă se împrietenește cu un băiețel evreu din lagăr, prietenia lor este atât de mare în cat merg împreună până la moarte. A doua carte este despre bună-voința unui om care salvează copii evrei de lagărele Holocaustului.
  Aș vrea să adaug în listă cartea Se numea Sarah ca să fie lista completă, cel puțin pentru moment și să îmbogățesc mașina timpului din imaginația mea.
  Nu ştiu de ce sunt atrasă mai mult să citesc istorii despre copii din război, poate că așa se nimerește, oricum acestea sunt cele mai bune, mai știu și de Pianistul  tot o carte de memorii, de această dată a unui pianist. Recent am văzut filmul.

(The pianist-fragment)

2 comentarii:

  1. Foarte interesanta abordarea ta. Si eu sunt interesata sa cunosc trecutul familiei mele si sa invat ceva din cele intamplate. Dintre cartile mentionate de tine am citit doar "Se numea Sarah" care mi-a placut mult.

    Cu privire la propunerea ta sunt de acord. Ti-am adaugat deja blogul la lista mea. Pupici. Diana

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu sunt nerabdatoare sa citesc "Se numea Sarah". Te pun in blogroll. :)

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)