Deasupra orașului cu cărămizi roșii
Ieri, 12 octombrie 2012 a fost sărbătorită ziua orașului Oradea, prilej de a lua parte la diferite manifestații culturale și de vizitat obiective turistice.
Eu una am vizitat Turnul Primăriei de unde am surprins niște cadre grozave de deasupra orașului romantic cu cărămizi roșii.
Spun oraș romantic pentru că orice loc unde oamenii au trăit,au iubit și au visat la o viață mai bună e romantic.
Fiecare clădire, depou,acoperiș a văzut multe, clădirile astea au fost acolo pe timpul războiului, în ele se adăposteau oamenii.Probabil că mulți nu s-au adăpostit atât de bine în cât să scape de război.
Războiul pentru noi nu mai e acum decât o lecție predată la ora de istorie, o lecție pe care o scrii fără chef în timp ce profesoara dictează.În manuale vezi niște imagini neclare cu soldați și prizonieri...războiul nu mai are acum nici o însemnătate pentru noi, generațiile de azi, dar pentru cei de atunci însemna limita dintre viață și moarte.
E greu să îți imaginezi ce simțeau oamenii în timp ce soldații treceau pe străzi și adunau evrei (de exemplu). Oameni care erau vecinii lor, lângă care au trăit și a căror destin a fost curmat în câteva zile...case rămase goale, părăsite de viață, de viața oamenilor.Cămine rămase goale și devenite, peste noapte parcă,doar niște ruine. Runie de care acum trecătorii se feresc instinctiv, dar care pe mine mă fascinează pentru că pereții lor sunt martorii acelor vremuri, și care dacă ar putea vorbi ar n-ar preda lecții, ar spune povești de viață. Îmagineaza-ți câte ar putea spune un perete dacă ar putea vorbi.
Eu una am vizitat Turnul Primăriei de unde am surprins niște cadre grozave de deasupra orașului romantic cu cărămizi roșii.
Fiecare clădire, depou,acoperiș a văzut multe, clădirile astea au fost acolo pe timpul războiului, în ele se adăposteau oamenii.Probabil că mulți nu s-au adăpostit atât de bine în cât să scape de război.
Războiul pentru noi nu mai e acum decât o lecție predată la ora de istorie, o lecție pe care o scrii fără chef în timp ce profesoara dictează.În manuale vezi niște imagini neclare cu soldați și prizonieri...războiul nu mai are acum nici o însemnătate pentru noi, generațiile de azi, dar pentru cei de atunci însemna limita dintre viață și moarte.
E greu să îți imaginezi ce simțeau oamenii în timp ce soldații treceau pe străzi și adunau evrei (de exemplu). Oameni care erau vecinii lor, lângă care au trăit și a căror destin a fost curmat în câteva zile...case rămase goale, părăsite de viață, de viața oamenilor.Cămine rămase goale și devenite, peste noapte parcă,doar niște ruine. Runie de care acum trecătorii se feresc instinctiv, dar care pe mine mă fascinează pentru că pereții lor sunt martorii acelor vremuri, și care dacă ar putea vorbi ar n-ar preda lecții, ar spune povești de viață. Îmagineaza-ți câte ar putea spune un perete dacă ar putea vorbi.
Imaginează-ți ce ar spune acel perete,a cărui prorpietari au fost răpiți în miez de noapte cu tot cu familii, de război.Pe mine poveștile din război mă fascinează, chiar dacă nu sunt 100% veridice, au devenit romane iar mai apoi bestseller-uri. Mă minunez de confesiunile unora din timpul războiului.
De atunci, doar clădirile ne-au rămas.Măcar pe ele să le salvăm, dacă memoria acelor pesroane a pierit odată cu ele.
Oradea e plină de clădiri cu pereți și acoperișuri care vor să vorbească. Să le vizităm, iar dacă nu le auzim, măcar să ne imaginăm.
Foarte interesant ! Pozele sunt superbe :x
RăspundețiȘtergereMa bucur ca iti plac pozele, sa vezi cum imi tremurau picioarele dupa ce am urcat in turn. :)) Scari de metal, circulate non-stop cateva ore, nu e usor... :))
ȘtergereImi amintesc de o scurta excursie facuta in judetul Iasi acum ceva timp. Eu nu vedeam pe geamul autocarului decat peisaje monotone, dar ghidul nostru povestea fara oprire: "aici s-a oprit nu stiu care domnitor...", "pe aici se plimba nu stiu ce scriitor in tinerete"... Practic, avea ceva de spus pentru fiecare sat si fasie de pamant, iar in cele doua ore cat a durat calatoria nu s-a oprit deloc din vorbit. Imi pare rau ca nu am fost foarte atenta la ce spunea, dar am invatat atunci sa privesc si esenta lucrurilor.
RăspundețiȘtergereE uimitor cum in fiecare obiect si in fiecare cladire veche putem gasi cate o poveste. Pacat ca ele nu pot vorbi, am fi uimiti de cate lucruri interesante am afla.
Exact. :) E foarte bine ca ati avut ghid in excursie, de obicei sunt rare excursiile cu ghid, cand e vorba despre cele scolare ghidul lipseste cu desavarsire... :(
Ștergerefrumoasa postare, Buburuzo, iar fotografiile nu fac decat sa completeze farmecul cuvintelor.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Tina! :)
Ștergere