...și s-a dus micul meu prieten...

Duminica asta a fost rea, din start...de când am deschis ochii și am văzut că micul Oliver nu e pe bară în colivie...era căzut, inert, greu rece...
 Noaptea trecută am auzit un buf  și nici o mișcare, apoi..m-am gândit că a căzut vreunul din ei, dar nu că a căzut definitiv. Am adormit la loc și am visat un peruș albastru și fericit, care stătea cu mine și mă pupăcea. Unul foarte afectuos, cum n-a fost micul Oli de mult.
 Oliver era prostuț de felul lui, dar în felul acela prostuț avea ceva simpatic, chiar adorabil.Un căpșor fumos,rotund și blond, dorința de afecțiune  și o poftă de mâncare foarte dezvoltată...era el bolnăvior, dar nu m-aș fi gândit că va pleca așa repede.
Azi dimineață l-am găsit fără suflare pe jos în colivie, credeam că stă el așa, mi-a luat ceva să-mi dau seama ....
 Îmi vei lipsi, micul meu prieten...Coco deja te strigă, deși nu-i plăcea când intrai pe teritoriul ei,acum ea strigă să vii înapoi...şi eu te strig şi îmi pare rău că mă enervam pe tine când făceai gălăgie.
Am petrecut un an frumos împreună, îmi pare rău că ai plecat aşa repede micul nostru prieten. Ai fost un drăgălaş.

În spate ai lăsat un spaţiu gol în colivie şi în viaţă...