Nașterea vamiprului



Azi e ziua de naștere al creatorului celui mai vestit vampir din literatura universală.Da,da, tăticul vampirilor de azi, dacă putem să-i spunem așa.


 Bunicul Dracula cred că a rămas șocat să vadă ce fac nepoții lui vampiri din literatura de azi, cum se plimbă prin veșnicie cucerind inima unor fetișcane de liceu și mușcând tot soiul de oameni. Cum au ajuns vampirii de la Contele Dracula încoace să se plimbe prin licee americane și să dea peste cap tot soiul de vieți?
Oare ar fi acesta mulțumit de Stepan și Damon Salvatore? Deși, trebuie să recunoaștem că Damon seamănă mai mult cu Contele Dracula decât fratele său. Nu mai știu ce alți nepoți mai are Contele prin alte cărți, n-am citit prea multe romane de genul acesta.

   Știm din romanul Dracula că personajul principal  e un conte celebru dar foarte ciudat, de care toți localnicii se tem. Plin de șarm și foarte inteligent, acesta îl va convinge pe  Jonathan Harker, turistul care se aventurează pe un tărâm necunoscut, că temerile țăranilor sunt inutile. Asta până când Contele Dracula își va arăta adevărata față, cea cu colți însângerați și cu vene pulsând din cauza poftei de sânge.
           

Inspirat în principal din figura nemiloasă a lui Vlad Țepeș, personajul Contele Dracula a fost construit și pe baza altor influențe cum ar fi Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș. Cei doi au fost principalele influențe, Țepeș din cauză că iubea dreptatea și nu se sfia să îi pedepsească pe cei care au greșit oricât de puțin cu țeapa lui, probabil că țărușul care-i omoară pe vampiri e inspirata din țeapa lui Țepeș.

  Fișier:Vlad Tepes 002.jpg Despre Vlad Țepeș nu vă zic prea multe, doar că și el era un voievod de temut ce a domnit în secolul al XV -lea, i-a tras în țeapă pe dușmanii otomani, hoți,cerșetori și pe cei considerați inutili umanității. Vă dați seama ce model a avut Bram Stoker pentru personajul principal.

Date despre autor


Bram Stoker 1906.jpgBram Stoker s-a născut pe 8 noiembrie 1847 lângă Dublin, Irlanda, este un romancier vestit mai ales pentru romanul prezentat mai sus,Dracula. 
După ce a publicat într-un ziar local o cronică favorabilă la adresa actorului Henri Irving acesta a devenit mai târziu prieten cu el. A studiat matematica și a absolvit colegiul. Prin intermediul lui Irving, l-a cunoscut pe președintele Americii, Theodore Roosevelt. Pentru romanul "Dracula" a studiat foarte mult în Europa. Prima adaptare cinematografică a romanului "Dracula" se numește "Nosferatu – Simfonia groazei" în regia lui F.W.Murnau. Filmul a fost făcut dupa moartea autorului însă fără acordul soției lui moștenitoare a drepturilor de autor. Aceasta a dat compania în judecată, a câștigat, iar copiile filmului trebuiau distruse. Din fericire, câteva copii au rămas.
Bram Stoker decedează pe data de 20 aprilie 1912 în Londra. 

Vampirii în literatura de azi

  Sunt de părere că vampirii din literatura contemporană și-au pierdut acea esență gotică, mistică dar șarmantă pe care o are Contele Dracula, în romanele de azi vampirii sunt doar niște adolescenți nemuritori, personaje destul de slab construite din niște romane foarte comerciale.
  Romanele acestea au devenit mai nou destul de previzibile și sunt publicate în enervant de multe volume cu scris foarte mare, doar ca să se vândă cât mai multe...Pe când romanul Dracula  o singură carte care te  ține în priză și îți dă impresia că dacă vei călători prin Carpați o să dai de un conte temut de toți localnicii. 
  E adevărat că oamenii din țara noastră sunt în general foarte superstițioși, superstițiile domină aceste teritorii de dinainte de creștinism, ba chiar unele superstiții s-au contopit cu credința creștina și au rezultat tot felul de tradiții și oibiceiuri din cele mai bizare. 
 Strigoii, moroii, vârcolacii etc. sunt exemple de născociri din folclor, oamenii credeau că cei morți pot să învie după înmormântare dacă peste cadavru trec diferite animale, dacă reflexia mortului se vede în oglindă sau dacă omul n-a fost creștin etc.Și nu doar atât, aceștia ar pricinui diferite neajunsuri rudelor și ar teroriza comunitatea.
În zilele noastre se crede că unele boli ar fi sporit credința în vampiri, aceștia ar fi fost doar niște suferinzi de  profirie sau catalepsie, prima boală afectează sângele și dă corpului o paloare caracteristică vampirilor, iar a doua este asemănată cu un fel de comă, în care omul rămâne înghețat cu respirația și ritmul cardiac scăzut. Aceștia erau considerați decedați de către rude și erau înmormântați, dar după câteva zile mortul  își revenea și dacă groapa nu era prea adâncă reușea să iasă.Se întorcea acasă, un șoc pentru rudele îndoliate și de aici poveștile. 
 O astfel de comă a suferit și o cântăreață de muzică populară de la noi,Ileana Sărăroiu, care a fost înmormântată în ziua decesului, iar la deshumare au găsit căptușeala sicriului sfâșiată...agonizant... e o chestie de care toți ne temem. Acuma să nu credeți că vreau să o dau pe această femeie drept exemplu de vampir... dar ca idee.
 Mă gândesc oare ce o fi fost în mintea acestor oameni când s-au trezit unde s-au trezit...
 Mai bine să revenim la lucruri mai vesele, dacă vă numiți fani ai vampirilor citiți Dracula de Bram Stoker! Pe lângă asta, romanul acesta a adus renume țării noastre, mai precis Transilvaniei. 

Voi ce mai știți despre vampirii ăștia? :)) Sper să nu mă viziteze nici unul la noapte, mai ales că eu sunt din start Gică contra, dar am o imaginație bogată. 
 P.S am romanul acesta în limba engleză în format electronic, dacă cineva dorește cartea să mă anunțe, să lase un mail și îl trimit, sau să-mi scrie mie pe mail-ul din pagina asta. Sper să visați bine. 

Comentarii

  1. Sunt de acord!
    Desi sunt si eu amatoare de carti cu vampiri, si le citesc cu interes, sunt constienta ca majoritatea sunt carti de proasta calitate, care nu te imbogatesc cu nimic. Urasc cum autorii se straduie sa traga de poveste cat mai mult, publicand un numar interminabil de volume.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cele mai tari si gotica romane cu vampiri pe care le-am citit vreodata?? <3 Cronicile vampirilor, de Anne Rice <3. Stiai ca Nosferatu vine de la Necuratul? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. In ziua de azi nu mai e ce a fost odata...:)atat in literatura,cat si in muzica sau filme...nu il poti compara pe contele Dracula cu sclipiciosul acela din Twilight care sta in lumina soarelui O_O mi-e sila sa ma uit la filemele alea,sincer.Spala creierul!
    Eu personal,am citit Sookie Stackhouse novels(le-am luat cu revista BRAVO)si e singura carte (dupa cele ale Annei Rice),care merita citite si care povestesc despre vampirii in sine si se bazeaza exact pe legenda lor...Succes la urmatorul articol:*!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am citit doar ceva din Jurnalele vampirilor, romanul e destul de bun dar cam prea comercial...so... :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)