Nou prieten, cărți, propuneri
Da, de alaltăieri am casa mai plină cu un...înotător. Nu, nu e înotător la Olimpiadă, dar e foarte priceput și el. E frumușel foc, roșcovan și cu fire lungi. Are ochii mari, negri și arată ca actorii înotători din filmul În căutarea lui Nemo. Nu arată deloc ca actorul principal, dar precis mai sunt frați de-ai lui prin film.
Ăsta e....
E un peștișor Betta, original din Thailanda. Peștișorii aceștia sunt dintre cei mai ușor de întreținut din câți exista în acvariile noastre. Nu are nevoie de aparatură specială pentru acvarii, el își ia oxigenul de la suprafața apei. Poate fi ținut în recipiente mici, boluri. Peștișorului meu i-am cumpărat un bol din acela mititel, nici peștele nu e prea mare, bolul are efect de lupă. Eu sunt hărnicuță de felul meu și am făcut ce am făcut că am ciobit bolul cu o biluță de sticlă și a început să curgă. Am mutat peștele într-un fel de ulcior până reparăm sau cumpărăm alt bol. Aș vrea să-i iau un acvariu mai maricel decât un bol rudimentar și plictisitor.
Pare destul de mulțumit și în noul recipient provizoriu, în petshop de exemplu îi țineau pe unii betta în recipiente mai mici decât bolurile și îi hrăneau odată la două zile.
Sunt rezistenți și e o încântare să-l vezi cum înoată cu codița lui paanglicată.
şi Louie
Voi aveţi experienţă în îngrijirea peştilor sau a acvariilor? Aştept păreri.
************
În altă ordine de idei, spun că mai citesc din Pânza de păianjen, îmi place mult cartea, descrierea orașelor, a mării, a vieții interbelice. Mai am destul de mult de citit, dar rămâneți aproape, sper să public o recenzie cel târziu săptămâna viitoare.
Printre alte noi achiziții ale mele se numără și romanul Fantoma de la operă de Gaston Leroux, de care sunt de asemenea foarte entuziasmată și vreau să aflu ce secrete ascunde. :)
Pe la voi ce mai e nou? Bănuiesc că ați mai citit ceva bun în ultima vreme,nu? sau măcar una din cele două cărți menționate.
E cineva interesat să scrie o recenzie a unei cărți preferate pe care să o publimcăm la rubrica cititor recomandă carte? Nu trebuie ceva lung sau sofisticat, doar câteva cuvinte despre carte, eventual o putem face sub formă de interviu. Dacă cinvea e interesat vă rog să-mi spuneți aici la comentarii ori să-mi scrieți la Mail me (bara laterală dreapta). Probabil că nu voi mai scrie până anul viitor, așa că an nou fericit vă doresc! :)
Ăsta e....
E un peștișor Betta, original din Thailanda. Peștișorii aceștia sunt dintre cei mai ușor de întreținut din câți exista în acvariile noastre. Nu are nevoie de aparatură specială pentru acvarii, el își ia oxigenul de la suprafața apei. Poate fi ținut în recipiente mici, boluri. Peștișorului meu i-am cumpărat un bol din acela mititel, nici peștele nu e prea mare, bolul are efect de lupă. Eu sunt hărnicuță de felul meu și am făcut ce am făcut că am ciobit bolul cu o biluță de sticlă și a început să curgă. Am mutat peștele într-un fel de ulcior până reparăm sau cumpărăm alt bol. Aș vrea să-i iau un acvariu mai maricel decât un bol rudimentar și plictisitor.
peștișorul în noul lui cămin provizoriu |
Sunt rezistenți și e o încântare să-l vezi cum înoată cu codița lui paanglicată.
Pe lângă asta, are o moacă simpatică foc. Ochi mari, gură pe măsură și aripioarele transparente pe care la mișcă mai repede decât o pasăre colibri.
Al meu e un mascul, trebuie ținut separat de alți pești pentru că e agresiv. Peștii ăștia se luptă între ei până unul moare, când e vorba de masculi. Nici cu femelele nu sunt mai amabili.
În Thailanda chiar se organizau lupte de pești Betta, participanții pariau sume mari pentru ei. De ce le place oamenilor să vadă lupte chiar și între așa frumuseți de pești? Mda, omul e o creatură tare agresivă.
Dacă googăliți betta fish veți vedea cât pot fi peștișorii ăștia de frumoși, al meu nu e dintre cei mai chipeși, dar îmi e drag așa.
Problema e că încă nu i-am găsit un nume care să i se potrivească. Mă gândeam la o grămadă, dar nici unul potrivit. Sugestii? :D
Mă uitam la desenele vechi cu Bobby
şi Louie
Voi aveţi experienţă în îngrijirea peştilor sau a acvariilor? Aştept păreri.
************
În altă ordine de idei, spun că mai citesc din Pânza de păianjen, îmi place mult cartea, descrierea orașelor, a mării, a vieții interbelice. Mai am destul de mult de citit, dar rămâneți aproape, sper să public o recenzie cel târziu săptămâna viitoare.
Printre alte noi achiziții ale mele se numără și romanul Fantoma de la operă de Gaston Leroux, de care sunt de asemenea foarte entuziasmată și vreau să aflu ce secrete ascunde. :)
Pe la voi ce mai e nou? Bănuiesc că ați mai citit ceva bun în ultima vreme,nu? sau măcar una din cele două cărți menționate.
E cineva interesat să scrie o recenzie a unei cărți preferate pe care să o publimcăm la rubrica cititor recomandă carte? Nu trebuie ceva lung sau sofisticat, doar câteva cuvinte despre carte, eventual o putem face sub formă de interviu. Dacă cinvea e interesat vă rog să-mi spuneți aici la comentarii ori să-mi scrieți la Mail me (bara laterală dreapta). Probabil că nu voi mai scrie până anul viitor, așa că an nou fericit vă doresc! :)
Cât de frumos este! :x
RăspundețiȘtergereŞi mie mi-a plăcut mult Pânza de Păianjen. Acum trag de Răpirea, volumul 2 din Cele 9 vieţi ale lui Chloe King. Cred că o termin seara asta :3
Abia astept sa termin cartea. Poate e interesant si ce citesti tu. Daca Chloe King are noua vieti inseamna ca seria are noua volume? :))
ȘtergereCe pestisor dragut ai :)!! Da, e frumoasa cartea Fantoma de la opera , o sa vezi cand o citesti. Eu acum citesc Sa ucizi o pasare cantatoare.
RăspundețiȘtergereSuper, ma bucur sa aud ca va fi buna cartea. Am citit si eu putin din "Sa ucizi o pasre cantatoare", dar n-am dus-o pana la sfarsit. :|
ȘtergerePrimul lucru care mi-a venit in minte cand ti-am vazut pestisorul a fost "Pipeeer!" :)). E tare dragut asa roscovan, imi aduce aminte de Morcoveata :)). Si eu am avut multi pesti, dar nu i-am pus niciunuia nume, intrucat eram destul de mica..insa al tau merita un nume pe masura!
RăspundețiȘtergereLa Piper m-am gandit si eu prima data, dar am zis ca mai bine nu :)) e prea pieprat pentru el :)).
Ștergere:) uite ca ti-ai facut priten nou la sfarsit de an. bravo tie! e dragut tare. da, pestii Beta sunt singuratici, se ucid unii pe altii daca sunt mai multi in acelasi acvariu.
RăspundețiȘtergereSa ai un 2013 mai bun si mai frumos decat cel care tocmai se termina. >:D<
Multumesc. Un an nou plin de bucurii si tie! :)
ȘtergereAwww,ce drăguţel e!Abia aştept recenzia de la Pânza de păianjen,şi eu am citit-o şi de aceea sunt foarte curioasă cum îţi va ieşi recenzia.
RăspundețiȘtergeremai am destul de mult de citit din ea....dar merge :)
ȘtergereCe draguteeel eee :o3!
RăspundețiȘtergereEu am in acvariu Molly negri si pestriti si cativa Xifo:X
An nou fericit si tie >:D<
Precis sunt si pestisorii tai superbi! :)
ȘtergereMereu când văd un pește îmi vine în minte numele Piper. Nu știu alte nume de pești. :))
RăspundețiȘtergereOricum, felicitări că ți-ai găsit un nou prieten. Iar anul care vine să-ți aducă numai momente de bucurie și liniște sufletească!
Ce draguuutt!! Am avut si eu unul rosu si unul albastru, dar au murit amandoi :( Pe cel rosu il chema Odi iar pe cel albastru Cecer (de la melodia aia Cecer noros)
RăspundețiȘtergereSa ai grija de el ca e tare simpatic!