Concurs-Minuni de Crăciun


Aici sunt textele primit la concursul MINUNI DE CRĂCIUN.
Textele sunt foarte bune, aveți imaginație fetelor, sper să vă fructificați acest atu.
Mulțumesc pentru participare.
Urmează textele:




                                                     DARUL BUCURIEI






Ne aflăm în anul 3000. Suntem în preajma Crăciunului, şi curând ştiu că se  
va întâmpla ca şi în anii anteriori iar întreg peisajul care este invadat  
acum de Ghetuţe mari, cadouri şi prezenţa lui Moş Nicolae, va fi înlocuită  
de magia Crăciunului. Cu toţii îl aşteptăm pe Moş Crăciun! Aaa......cred că  
am uitat să îţi spun că noi oamenii suntem acum de aceeaşi mărime ca şi  
oamenii din Antichitate de prin 2000, dar Ţara noastră, Lumea în care  
locuim   s-a schimbat foarte mult, s-a maximizat. Acum avem parte de  
trăirea sărbătorilor la intensitate maximă, iar căsuţele noastre sunt cu  
mult mai mici decât Moş Crăciun şi ceilalţi vizitatori pe care-i primim.  
Suntem, ca să înţelegi - mari, în comparaţie cu aceştia, cum erau puii de  
pisicuţă pentru oameni înainte, ca şi dimensiune. Se poate spune acum, că  
lumea oamenilor este de fapt lumea piticilor pentru cei care o vizitează.
Nici nu ştiu cum a trecut timpul, parcă acum câteva luni vedeam afişat pe  
ecranul mare de pe cer anunţat Paştele, şi dintr-o dată au aparut iepuraşi  
mari, ouă încondeiate, coşuleţe cu bunătăţi, oiţe şi mieluşei şi noi toţi  
am avut iepuraşul nostru care ne-a adus câte un cadou. Eu am primit in dar  
bucurie, anul acesta. Te întrebi probabil ce înseamnă să primeşti ceea ce  
oamenii numeau înainte acest termen ,,sentiment". Ei bine, înainte  
sentimentele nu puteau fi primite la propriu însă în prezent noi putem  
primi toate sentimentele în dar de sărbător, fiindcă lumea noastrră este o  
lume mai bună. Ca să înţelegi eu am primit bucurie într-un coşuleţ pe care  
mi l-a adus un iepuraş mare şi alb şi, a fost de ajuns să citesc Bucurie pe  
biletul din coş, şi de îndată am fost cuprinsă de o stare de veselie şi am  
primit bilet la intrarea organizată cu ocazia sărbătorilor, unde am mâncat  
şi am ascultat poveşti.
Acum îl avem vizitator pe Moş Nicolae, care a coborat cu scara din cer,  
într-o ghetuţă mare. Ştiam de câteva zile că o să apară, fiindcă apăruse un  
anunţ pe cer care scria îngroşat: ,,pregatiţi-vă de aterizarea moşului. De  
la Moş Nicolae am primit bucurie, şi am discutat cu el. Am  avut bilet de  
ordin pentru intrarea în căsuţa lui imensă, unde se odihneşte până la  
sosirea lui Moş Crăciun. Toţi copiii care am primit bucurie în ghetuţe am  
avut ocazia să discutăm cu el. De dulciuri nici nu mai amintesc, a fost o  
ninsoare plină cu acadele pe care ne urcăm cu scara şi rupem din ele, şi  
multe alte dulciuri, pe care Moş Nicolae le-a aruncat în ghetuţe şi în care  
ne folosim fie de scară fie de un cârlig pe care îl agăţăm de gheată şi ne  
urcăm sus în ele pentru a căra dulciurile jos. Uneori urcăm pe sfoară sau  
pe scară chiar şi câte 20 de copiii fiindca altfel nu putem căra dulciurile  
jos, fiind extraordinar de mari,  ţinând cont că ghetuţele sunt de 10 ori  
mai mari decât noi, şi este o adevarată sesiune de curaj, antrenament la  
care ne pregătim tot anul pentru a le putea scoate, ţinand locul chiar şi  
copiilor care sunt mai slabi şi mai lipsiţi de putere şi care nu pot urca  
în ghetuţe pentru a trage sutele de kilograme de saci cu bomboane, biscuiţi  
prăjiturele şi aşa mai departe.
De fiecaredată când suntem într-o sărbătoare, ţinuturile noastre se umplu  
de cadouri şi avem tot timpul parte de prezenţa unor personaje care coboară  
din cer.  Copii neascultători primesc în loc de bucurie, tristeţe, iar  
aceasta înseamnă că vor plânge mult fiind cuprinşi de spiritul tristeţii şi  
nu de spiritul Crăciunului care ni se arată nouă înveselindu-ne, şi vor sta  
închişi în căsuţe, neavând acces la cei care ne vizitează şi la dulciurile  
pe care le primim. Aceşti copii neascultatori sunt însă excepţii ţinând  
cont că statistic la nivelul fiecărei ţări cred că sunt aproximativ 10  
copii răutăcioşi, în rest lumea noastră este o lume plină de cadouri în  
care primim bucurie şi suntem veseli.
Acum suntem în preajma Crăciunului, fiindcă pe cer scrie Moş Crăciun  
soseşte în x zile z ore y minute! Aşteptăm cu nerăbdare sosirea lui dar mai  
ales darul pe care-l va scoate din tolbă pentru fiecare în parte. Dragă  
jurnalule, m-am gandit să-ţi aştern aceste câteva rânduri pentru acei copii  
care vor intra în posesia lui peste 1000-2000 de ani, şi pentru care poate  
că lucrurile vor fi cu totul altfel faţă de acum. Am scris acest jurnal,  
mânată fiind de dorinţa de a le împărtăşi oamenilor din viitor, secretele  
vieţii noastre din mileniul 3, aşa cum şi eu am citit la rândul meu  
jurnalul unui copil din anul 2013 în care acesta prezenta diferit lumea în  
care trăia şi care m-a impresionat fiindcă a avut o dorinţă foarte mare,  
aceea de a primi un cadou supranatural, aşa cum l-a numit el, şi anume  
DARUL-BUCURIE, fiindcă trăia într-un orfelinat, privat de acest sentiment.
Ceea ce oamenii străvechi numeau supranatural, şi se limitau doar la  
sentiment, ei bine noi primim astăzi în realitatea noastră acest dar şi pot  
spune că suntem cu adevarat norocoşi, fiindcă de îndată ce primim BUCURIA,  
râdem, ne distrăm, ne aşezăm la rând pentru a intra în căsuţa  de exemplu:  
a lui Moş Crăciun, şi suntem cum ne-ar numi oamenii anului 2013, asemeni  
unor roboţi teleghidaţi, de îndată ce li se apasă pe butonul de pornire.  
Minunat! Sper ca această lume a noastră să supravieţuiască veşnic sau să  
devină dacă se poate mai minunantă de atât. Acum mă duc afară, dragă  
jurnalule, să fiu printre primii care prind BUCURIA! Mai vorbim la  
întoarcere! Crăciun Fericit! Sa aveti parte de cât mai multe bucurii si  
miununi!

Cu stimă,

**************************************



Vise de înger


      Holul spitalului era mereu acelaşi. Alb, acel alb bolnăvicios.  
Diferenţa o aducea anotimpul,acum era Crăciun; un brad trona la capătul  
holului îmbodobit de felurite podoabe, dedesubt erau zeci de scrisori de la  
copiii din spital.  Pentru noi nu va mai fi un alt Crăciun, acesat va fi  
ultimul. Eram doar nişte ciudaţi ascunşi într-o bază secretă de  
eradicare a copiiilor cu "probleme"; cu toţii eram diferiţi,eram bolnavi de  
boli grave ce se puteau lua de la un om la altul. Nu îmi dădeam seama de ce  
mai puseseră un brad nou, nimic nu ne va schimba soarta. Am luat în mâini  
imaginea distrusă de timp a tatălui meu, în timp ce priveam pe geam cum  
fulgii reuşeau perfecţi şi demni să cadă pe pământ; mi-aş fi dorit să fiu  
un fulg, să pot călători printre alţi semeni fulgi, iar apoi să-mi găsesc  
sfârşitul ca un fulg...zdrobit de gravitaţie de betonul rece. Ce moarte! Am strâns cu putere poza în mâini; mi-aş fi dorit să fie aici.                          
Am continuat să contemplez natura, în încercarea de a găsi imperfecţiuni.  
Nimic. Poate că anul acesta va ajunge şi Moş Crăciun la noi, cu toate că  
singurele cadouri ar fi nişte pijamale noi de detenţie pentru fiecare, ca  
anul trecut.  Lângă mine  a venit Sasha, avea un chip destul de  
familiar, semăna cu îngerii- un ten fără pic de imperfecţiune-, ai fi  
crezut că natura a creat oamenii. Cu o voce răguşită mi-a spus:     
  -Troy,  suntem salvaţi, ei vor veni!                                   
  -Nimeni nu ne mai poate salva, Sasha.  
Am întins mână pentru ai da şuviţa blondă pe după urechi.                                                    
-Ba  da. Uite. Mi-a întins în palmă un ceas, putea fi confundat cu oricare  
altul, dar    pe ecran  erau  desenaţi 6 îngeri . Am închis ochii, dar când  
i-am deschis înapoi Sasha dispăruse.           
 ....................................                                        
Am deschis  brusc ochii, fiind animat de zgomotul produs de o sirenă. M-am ridicat  
rapid din pat şi am fugit pe hol. Peste tot era numai fum, luase foc  
spitalul! Am început să fug în căutarea unei  ieşiri. Fugeam  
încontinuu, până mi-am dat seama că eram pe acoperiş. Fulgii mari au  
început să-mi acopere capul; am continuat să merg până am dat de marginea  
acoperişului.    Acolo i-am văzut. Erau 6, exact ca pe ceas. Erau 6 îngeri  
ce-şi aruncau privirile asupra mea, erau incredibili de frumoşi- cu aripi  
albe, mai pure ca zăpada- unul dintre ei m-a chemat. Am încercat să spun  
ceva, dar singurul lucru care mi-a ieşit a fost un murmur prelung.                   
După care i-am văzut, erau forţele speciale în spatele  meu. I-am privit cu  
indiferenţă, după care am ştiut care era minunea din acea zi, puteam să  
scap de ei, trebuia doar să mă agăţ de îngeri şi să merg cu ei în eternul  
Rai.   Am sărit, prinzând un înger de mână.  
 Mă salvasem, aveam  
să ajung de Crăciun acasă....

Cu stimă,

**************************************

Miracol



"Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!" Lumea se uita la mine ca la o  
nebuna pentru ca vorbeam singura, mai bine zis, ca tipam singura, dar putin  
imi pasa de ce cred ei in momentul asta. Ceea ce ma interesa pe mine, era  
faptul ca voi intarzia din nou la ora de fizica, iar profa ma va jigni ca  
de fiecare data si voi primi si detentie pe deasupra. De ce tocmai astazi a  
trebuit sa mi se intample asta? Tocmai astazi, cand fratele meu se intoarce  
acasa dupa cinci ani de zile in care nu l-am vazut deloc. Ce poate fi mai  
minunat de-atat! Cer chiar atat de mult, daca doresc sa-mi petrec mai mult  
timp cu fratele meu?
Pierduta printre ganduri, nici nu am observat ca ma aflam deja in fata  
clasei, cu mana tremurand pe clanta. Trag aer in piept pentru a ma calma si  
intru hotarata in clasa, pregatita pentru orice s-ar intampla. Dar pentru  
ceea ce a urmat, chiar nu eram pregatita. Nu era nicio urma de profa sau de  
vreun coleg, doar daca...Scot repede telefonul, aproape scapandu-l si ma  
uit la data de azi. Era cat pe ce sa cad jos, daca nu ma sprijineam de usa.  
Cum puteam sa fiu asa de uituca?? Astazi era Ajunul Craciunului, iar eu imi  
pierdeam timpul la scoala?? Cred ca intr-o zi o sa-mi pierd si capul la cat  
de aiurita sunt.
Nici nu am mai stat pe ganduri, ca am si zbughit-o spre iesirea din liceu,  
dar fix cand am  iesit, am alunecat si mi-am luat o cazatura de toata  
frumusetea. "Pfiu! Bine ca nu m-a vazut nimeni." Verificand daca totul este  
la locul lui, m-am ridicat usor de jos si, de data asta, am luat-o la pas  
pentru a evita o alta cazatura. Nu de alta, dar voiam sa ajung intreaga  
acasa.
Pe drum mi-am scos un sandvis din ghiozdan, dar nici nu am apucat sa musc  
din el, pentru ca un caine mi l-a si inhatat din mana si-a inceput sa fuga.  
Am pornit si eu dupa acesta, avand grija sa nu mai cad, dar fara vreo sansa  
de reusita. La coltul strazii, cainele a luat-o la dreapta, iar eu, ca o  
impiedicata ce sunt, am calcat gresit si m-am dus inainte vreo cativa metri  
taras. Enervata la culme, m-am ridicat si m-am dus dupa el, nepasandu-mi ca  
eram plina de zapada din cap pana in picioare si ca as fi putut sa cad din  
nou.
Pana la urma am dat de el, dar scena din fata mea m-a lasat fara cuvinte.  
Acesta ii oferea sandvisul meu unui baietel de vreo cinci anisori, care  
avea pe el doar o bluzita subtire si niste pantalonasi zdrentuiti. Eram asa  
de emotionata, incat mi-au dat lacrimile la gestul facut de acest caine  
hot, care dorea doar sa isi ajute micutul prieten. M-am apropiat de  
acestia, iar cainele, vazandu-ma, a inaintat in fata baietelului gata sa  
sara pe mine. M-am lasat in jos soptindu-i ca totul va fi bine si ca nu o  
sa le fac nimic. Mi-am scos si restul de mancare pe care o mai aveam in  
ghiozdan si le-am oferit-o, uitandu-ma la ei cum o infulecau pe indelete.
Ce parinti ar fi putut sa faca asa ceva, incat sa-si lase copilasul pe  
strazi, flamand si inghetand in hainele subtiri pe care le avea. Daca  
n-aveau ce sa-i ofere sau nu-l vroiau, puteau macar sa-l duca la un  
orfelinat, unde ar fi avut parte macar de un acoperis deasupra capului,  
putina mancare si un loc care sa-i tina de cald. In timp ce acestia mancau,  
ma gandeam cum as putea sa-i ajut si tocmai atunci mi s-a aprins un  
beculet. Am scos telefonul si am sunat-o pe mama, povestindu-i ce s-a  
intamplat si de ideea care mi-a venit. Aceasta a promis ca va discuta cu  
tata si ca ma va suna inapoi ca sa-mi spuna de decizia luata. Mi-am dat jos  
geaca de pe mine si am pus-o pe baietel, acesta multumindu-mi si luandu-l  
si pe prietenul lui in brate, infofolindu-se mai bine pentru a se incalzi.
In timp ce asteptam apelul de la mama, l-am intrebat pe micut cum il cheama  
pe el si pe cainele sau. Acesta mi-a raspuns ca numele lui este David, iar  
prietenul sau n-are nici un nume. L-am mai intrebat cum a ajuns sa umble pe  
strazi, baietelul spunandu-mi ca mama lui s-a imbolnavit si a murit acum  
cateva saptamani, lasandu-l singur si ca pe tatal sau nu la cunoscut  
niciodata. Mi-a mai spus ca daca nu era cainele care sa-l salveze, el numai  
era acum aici. Incepusem sa plang si l-am intrebat ce a vrut sa zica cu  
faptul ca nu ar mai fi fost aici, incepand sa banuiesc tot ce era mai rau.
Baietelul, cu lacrimi in ochi, mi-a povestit ca la scurt timp dupa ce a  
ramas singur, ii era atat de foame si atat de frig, incat se prabusise in  
mijlocul strazii, dorindu-si sa ajunga sus la ingeri, alaturi de mama sa.  
Aproape dorinta i se indeplinise, deoarece era cat pe ce sa dea masina  
peste el, dar ca prietenul lui l-a salvat si a avut grija de el pana acum,  
aducandu-i mancare si tinandu-i de cald.
Soneria telefonului meu a inceput sa-si faca prezenta in buzunarul de la  
pantaloni si am raspuns. Imediat vocea mamei rasuna din capatul celalalt,  
dandu-mi vestea mult asteptata. Le-am spus parintilor mei ca ii iubesc si  
le-am multumit foarte mult pentru ca mi-au facut cel mai frumos cadou de  
Craciun . Eram asa de fericita ca voi mai avea un fratior, incat am inceput  
sa sar in sus de bucurie! L-am luat pe micut in brate si i-am spus ca de  
azi inainte, voi fi surioara lui si ca acum vom merge impreuna acasa pentru  
a-si cunoaste viitoarea familie. David a inceput sa planga, multumindu-mi  
pentru vestea minunata pe care i-am dat-o si m-a intrebat daca putem sa  
luam si cainele cu noi. I-am spus ca da, ca si el va face acum parte din  
familie.
In drum spre casa, David mi-a spus ca a gasit un nume pentru prietenul lui  
si chiar se potrivea. Daca n-ar fi fost el, cine stie ce s-ar fi intamplat  
cu acest micut...
Ai auzit, prietene! De azi inainte, numele tau va fi "Miracol" !

Cu stimă,

Comentarii

  1. Particip!! :D
    Multumim pentru concurs!! :)

    Gfc: Andreea Ilie
    share fb: https://www.facebook.com/ilie.andreea.583/posts/641648319211862

    RăspundețiȘtergere
  2. Particip!
    GFC Paun Catalina Cezarina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu l-ai primit???? L-am trimis

      Ștergere
    2. @Catalina, te rog sa mai trimit textul inca odata prin formularul de contact.Nu-l gasesc. Multumesc.
      @Andreea, nici textul tau nu l-am primit.

      Ștergere
    3. @BuburuzaBia, scuze dar am avut niste probleme si n-am putut sa-l trimit mai devreme.
      Ti l-am trimis azi.

      Ștergere
  3. Azi l-am trimis din nou, nici acum nu l-ai primit?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca l-ai primit! In ceea ce priveste viziunea:-) asa este:-) !

    RăspundețiȘtergere
  5. Mă înscriu :)
    GFC: Red
    Share:https://www.facebook.com/malina.barbu/posts/545779805516898
    Mulţumim de concurs :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ţi-am trimis, sper că l-ai primit :)))

      Ștergere
    2. Le-am primit pe toate 3, din pacate, concursul va fi anulat din cauza putinilor participanti. Cu toate acestea, cu acordul vostru as dori sa public textele voastre pe blog, daca doriti si voi. Voi veti fi recompensate cu carti in format PDF. :)

      Ștergere
  6. Din partea mea e ok, dar de ce nu incerci sa dai un nou termen concursului si sa il faci cunoscut pe retele de socializare etc?

    RăspundețiȘtergere