Nesimțirea mea ține cinci minute



... nesimțita din tramvai

Uneori sunt nesmițită fără să vreau și îmi cer scuze. Alteori aș vrea să fiu nesimțită și nu prea îmi iese.


Babacii din tramvai, de exemplu... mereu dau peste oameni la vârsta a treia, enervanți care au impresia că totul li se cuvine când se cațără în mijlocul de transport, prin totul să înțelegem că și scaunul pe care stau eu.
Hey moșnege sau băbuță, keep the distance, îmi zic în gând, abia m-am așezat și eu pe scaunul ăsta și ai pretenția să ți-l cedez? 
Dar nu și nu, cumătrul sau cumătra cu baston și desagă, cu piața făcută, se plasează lângă scaunul meu și stă, și stă, și iar stă. Eu îmi întorc cumințică ochii pe geam, mă afund în scaun, dar îl simt în spatele meu, îl aud ce și cum gândește: a dracu' fătuca asta, nu m-ar lăsa să mă așez, mare nesimțiți mai sunt copiii ăștia... gândurile lui sunt impregnate de idei de genul. Și mă roade sentimentul, mă devorează pe dinăuntru și mă face să mă simt ultima nesimțită de pe lume. Asta pentru simplul fapt că stau pe scaun în tramvai, în timp ce un bătrân sau o băbuță stă în picioare...
Babe și moși sunt peste tot, mai ales dimineața, ai zice că sunt altă specie, sunt pensionari...de ce nu ies și ei din casă la ore mai puțin aglomerate? Nu cred că la vârsta a treia voi deveni matinală. La ce vremuri trăiesc m-aș bucura să prind vârsta a treia... și mai ales, îi admir pe oamenii aflați la vârsta a treia care fac ceva mai important decât piața la ora 10 dimineața.
Încă sunt nesimțită, până când nu mai pot, mă întorc încetuț către bătrânel sau bătrânică, mă ridic de pe scaun și îl invit politicos: Haideți stați! la care el sau ea Nu, nu, stai numa'! dar eu deja am părăsit scaunul, îl văd cum se aşează şi aud şoptit un Mulţumesc. Mă simt ușurată și nervoasă că iar am cedat.
Am greşit, nesimţirea mea nu ține nici cinci minute.

....nesimțita care nu dă bani cerșetorilor

Sunt cea mai nesimțită la faza asta. Sunt nesimțită pentru că trec pe lângă ei fără să-i bag în seamă și dacă le ofer ceva, atunci acel lucru sigur nu e un leu. 
Am și o scuză, cerșetorilor să nu le oferiți bani, mai ales dacă sunt copii, ei sunt puși să cerșească de oameni care de cele mai multe ori nici măcar nu le sunt rude.
Să nu mai spunem de țigăncile tuciurii cu un prunc de țâță învelit într-un pled, copil care doarme mai mereu, iar ea, țiganca e cu mâna sleită de cât a ținut-o întinsă. Am înțeles că de cele mai multe ori copilul ar fi drogat, mă gândesc că nici presupusa mamă nu e mai prejos. 

...nesimțita care mângăie pisici și câini vagabonzi

De câte ori am șansa mă opresc și mângâi pe cine apuc, cățel sau pisică, sunt nesimțită pentru că de foarte puține ori am la mine covrigi sau pâine ca să le ofer patrupedelor. Dar ei mă înțeleg și acceptă mângâierile și fără mâncare. 

...nesimțita care nu știe să copieze la teste

Sunt o nesimțită care e pastă la copiat, nu se descurcă și se fâstâcește când încearcă...aș zice că am o muscă supraponderală pe căciulă în asemenea momente. Și musca aia mă apasă ba pe cap, ba pe umăr și mă dă de gol. Tot nesimțită sunt pentru că nu știu nici să șoptesc cuiva care e ascultat. Ori eu nu știu eu să îi suflu, ori el e prostalău și nu pricepe nimic, n-are habar de materie. Una din două. 


cam așa sunt eu ... o nesimțită. 

Comentarii

  1. Nu esti singura 'nesimtita'. Cred ca toti suntem din cand in cand, cu sau fara voia noastra, pur si simplu ne-simtiti. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Hi hi, si eu am o problema cu "babacii". Frate, nu stiu cum se face ca tocmai la ora de varf, adica atunci cand se stie prea bine ca elevii se duc la scoala, dragutii de ei sunt prezenti, luandu-ne tot aerul din autobutz. N-am nimic cu ei, dar chiar nu-i inteleg. Castiga ceva daca sunt primii la piata?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu mai pomenesc faptul ca la mine in oras pensionarii circula gratuit pe mijloacele de transport in comun. De pe la 7 dimineata pana pe la 10 autobuzele sunt pline buluc de mariile lor, cand ar putea sa doarma linistiti inca 3 ore. :))

      Ștergere
  3. ai ajuta animăluțele dar nu le-ai da bani cerșetorilor, ceea ce e un lucru bun :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am mangaiat animalutele...ca nu am avut mereu mancare ca sa le ofer.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)