Postări

Se afișează postări din iunie, 2015

Început și sfârșit - Hakan Günday

Imagine
Am terminat de citit Început și sfârșit , cartea autorului turc -  Hakan Günday, apărută la Editura Univers în acest an. Despre autor Hakan Günday (n. 1976), denumit în presa franceză „tânărul star al literaturii turce“, trăiește în Istanbul. A studiat literatura, apoi științele politice la Universitatea liberă din Bruxelles și la Universitatea din Ankara. Este autorul a opt romane. Început și sfârșit a primit premiul pentru cel mai bun roman al anului 2011 în Turcia și drepturile de publicare au fost vândute în mai mult de douăsprezece țări. Penultimul său roman, Zyian, a fost distins cu Prix France‑Turquie 2014. Cărțile lui Hakan Günday s‑au vândut în mai mult de 50 000 de exemplare.  Despre carte Început și sfârșit este un bildungsroman a celor două personaje: Derdâ (fata) și Derda (băiat). Derdâ, fetița, este restrasă de la școală de propria mamă, pentru a o căsători, sau mai degrabă, vinde ca soție fiului unui bogătan. Copila ajunge în An...

Importanța cunoașterii unei limbi străine

Imagine
Mi s-a întâmplat și mi se întâmplă adesea pe stradă să dau de persoane de altă naționalitate, deh, care locuiesc în Oradea, care nu cunosc limba română, deși trăiesc în Romania. Probabil persoanele în cauză consideră că n-au nevoie de limba română pentru a se descurca în România, deși s-au născut aici și implicit au și cetățenie română. Ideea acestui articol nu este să arunc cu pietre în ei, Doamne ferește, ci să evidențiez problemele de comunicare între doi vorbitori de limbi diferite, fără o limbă comună (fie ea și străină). Încerci să faci o conversație obișnuită cu persoana, dar pur și simplu nu merge, pentru că nu înțelege lucruri elementare nici în română, nici în engleză și, cel mai probabil nici în franceză. Cutare cunoaște o limbă și atât. E ireal să crezi că te vei descurca în lumea asta doar cu o limbă - limba maternă. E neplăcut din toate punctele de vedere, ca pe la 20 de ani, sau mai mult să nu reușești să ceri unui om de lângă tine câteva informații pur generale,...

Aproape de inima vijelioasă a lumii - Clarice Lispector

Imagine
Aproape de inima vijelioasă a lumii este povestea unei vieți , o introspecție psihologică în viața unei femei, Joana, ce își trăiește viața și observă lucrurile ca nimeni altcineva. Despre autoare  Clarice Lispector Clarice Lispector (1920 – 1977) s‑a născut într‑o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puţin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărţi: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri şi culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat şi l‑a însoţit ani de zile în misiunile sale în Europa. La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, Aproape de inima vijelioasă a lumii, i‑a adus celebritatea peste noapte. Printre cele mai cunoscute titluri ale ei, se numără romanele Patimile după G.H. (A Paixão segundo G.H., 1964), Água Viva (1973), Ora stelei (A hora da Estrela, 1974), Un suflu de viaţă (Um Sopro de Vida, 1978). Este adesea numită „marea vrăj...

Visatoarea din Ostende - Eric-Emmanuel Schmitt (povestiri)

Imagine
Visătoarea din Ostende este încă una dintre cărțile fascinante cu care Schmitt ne-a obișnuit, sau m-a obișnuit, după caz. Cartea cuprinde o serie de cinci povestiri magico-realiste, bizare sau puțin fantastice în care personajele principale își descoperă într-un fel sau altul sufletul pereche. Prima povestire, cea care a dat nume volumului, ne prezintă povestea de dragoste a Emmei Van A. în casa căreia autorul este găzduit câtă vreme își petrece sejurul la mare. Emma este o femeie învârstă, imobilizată într-un scaun rulant, a cărei viață se desfășoară linear, fără evenimente notabile. Cu toate acestea, ea hotărăște să-i destăinuie autorului povestea de dragoste trăită cu decenii în urmă. Aproape imposibil de crezut, pe când avea doar douăzeci și trei de ani, Emma întâlnește la malul mării un bărbat gol de care se îndrăgostește. Are o relație atipică alături de bărbat. Povestea este una în ramă. Consternat de ceea ce aude, naratorul încearcă să afle de la nepoata...

Casa blestemată - Vicente Blasco Ibañez

Imagine
"Casa blestemată" (în original "La barraca") este romanul satului spaniol, al unei comunități ce trăiește în huerta valenciană.  Despre autor Vicente Blasco Ibáñez (29 ianuarie 1867 – 28 ianuarie 1928) a fost scriitor spaniol și ocazional regizor de film. A murit la Menton, Franța, în 1928 la vârsta de 61 de ani, la reședința sa Fontana Rosa (numită, de asemenea, Casa Scriitorilor, dedicată lui Cervantes, Dickens și Shakespeare) pe care a și-a construit-o. Cele mai cunoscute titluri sunt: "Arroz y tartana" (Orez si tartana); "La barraca" (Casa blestemata); "Entre naranjos" (Printre Portocali); "Cañas y barro" (Trestie si noroi); "Sangre y arena" (Nisipuri insangerate) și "Los cuatro jinetes del Apocalipsis" (Cei patru calareti ai Apocalipsului). Scurt rezumat al cărții Asemănat de cititori cu Ion al nostru, scris de Rebreanu, Casa blestemată  portretizează viața unor locuitori din ...

Carrie - carte vs film (2013)

Imagine
Am văzut și eu într-un final filmul Carrie , ecranizarea din 2013. Știți că eu sunt mai mereu în urmă cu ecranizările? Dacă nu știți, aflați acum. Despre carte vorbeam pe blog în anul 2011, atunci când era proaspăt citită. Chiar dacă a trecut o vreme de când am citit cartea, mi-am amintit cum era Carrie din carte și am văzut cum e cea din film. Mi-am dat seama că scenaristul n-a ținut să o redea pe fata din carte, ci mai degrabă să creeze o nouă Carrie White, cu o personalitate mult mai plăcută. La fel ca în carte, Carrie este o elevă de liceu inadaptată, retrasă și sperioasă. În carte este mult mai persecutată de colegii de școală decât în film. Cu toate acestea, Carrie din film, jucată cu multă pricepere de  Chloë Grace Moretz, le dă o șansă reală colegilor de a-și repara greșelile. Interpretată de Chloë Grace Moretz, personajul devine îndrăgibil, nu îți stârnește doar compasiunea, precum țin minte că a facut-o romanul. În schimb, mama ei, Julianne Moore, ...